Theologica
Un alt cort al adunării? Despre Ieşire 33, 7

Un alt cort al adunării? Despre Ieşire 33, 7

Lect. Alexandru Mihăilă, 07 Ianuarie 2010

Denumirea „cortul adunării“ (ohel moed) este una dintre cele referitoare la cortul sfânt construit în pustie de meşterii Beţaleel şi Oholiab, a cărui descriere ocupă un spaţiu deosebit de extins din cartea Ieşirii (capitolele 25-31 şi 35-40). Termenul apare prima dată în textul canonic actual în legătură cu pregătirea sfeşnicului de către preoţi în Ieşire 27, 20 (împărţirea pe versete a Sinodalei, în textul masoretic şi Septuaginta, însă v. 21).

Cortul sfânt se afla în mijlocul taberei. Numerii 2 tratează pe larg dispunerea taberei israelite, având în centru cortul, iar în cele patru laturi anumite triburi (v. 2 - aici Biblia sinodală traduce prin „cortul mărturiei“ ceea ce corespunde mai bine grecescului skene martyriou).

Unde se afla cortul mărturiei?

Totuşi, în Ieşire 33, 7-11 se relatează despre cortul adunării/mărturiei, dispus însă în afara taberei: „Iar Moise, luându-şi cortul, l-a întins afară din tabără, departe de ea, şi-l numi cortul adunării; şi tot cel ce căuta pe Domnul venea la cortul adunării, care se afla afară din tabără“ (v. 7).

Această tradiţie a dispunerii nu în interiorul, ci în afara taberei, este sugerată şi de alte texte. De pildă, alegerea celor şaptezeci de bătrâni în Numerii 11, 16-30 presupune scoaterea respectivilor din tabără, pentru că doi dintre ei, Eldad şi Medad, rămăseseră în tabără (v. 26) şi totuşi prooroceau ca ceilalţi. La sfârşitul consacrării acestora, Moise se întoarce în tabără (v. 30). În capitolul următor, Numerii 12, contestarea lui Moise de către fratele său Aaron şi sora Mariam, se întâmplă când toţi trei „ies“ la cortul adunării (v. 4-5). Mariam chiar este pedepsită cu lepră, rămânând închisă afară din tabără timp de şapte zile (v. 15).

Au existat un cort în tabără şi altul în exteriorul ei?

La fel de frapant, şi teofania se manifestă diferit în acest cort din afara taberei faţă de cel obişnuit din interior. În cazul acestuia din urmă, Dumnezeu Se arăta în înăuntrul lui, în Sfânta Sfintelor, deasupra chivotului dintre cei doi heruvimi de aur: „Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel“ (Ieşire 25, 22); „Când a intrat Moise în cortul adunării, ca să grăiască cu Domnul, a auzit un glas, care-i grăia de sus de pe chivotul legii, dintre cei doi heruvimi. Glasul acela grăia cu el“ (Numerii 7, 89). Dimpotrivă, la cortul adunării din afara taberei, Dumnezeu Se arată la uşă, în timp ce Moise intră în cort: „Iar după ce intra Moise în cort, se pogora un stâlp de nor şi se oprea la intrarea cortului şi Domnul grăia cu Moise“ (Ieşire 33, 9). În Numerii 11, Dumnezeu îl anunţă pe Moise că „Se va pogorî“ (v. 17), fapt care se petrece însă în exteriorul cortului, unde se adunaseră cei şaptezeci de bătrâni aleşi: „Atunci a ieşit Moise ş…ţ a adunat şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului şi i-a pus împrejurul cortului. S-a pogorât Domnul în nor şi a vorbit cu el; şi a luat din duhul care era peste el şi a pus peste cei şaptezeci de bărbaţi căpetenii“ (v. 24-25). Această teofanie exterioară se observă foarte clar în Numerii 12: „Atunci S-a pogorât Domnul în stâlpul cel de nor, a stat la uşa cortului“ (v. 5), dar şi într-alt text, aflat tocmai în Deuteronom 31: „Atunci S-a arătat Domnul în cort, în stâlp de nor, şi stâlpul de nor a stat la uşa cortului adunării“ (v. 15).

Avea cortul din afara teberei un rol cultic?

Putem însă remarca şi alte elemente constitutive tradiţiei cortului adunării din afara taberei. Acesta pare legat de manifestări tipic profetice. În Ieşire 33, 7 se arată că oricine Îl „căuta“ pe Domnul venea la cortul adunării, subliniind caracterul oracular. Cortul adunării din afara taberei nu joacă vreun rol cultic, nu este asociat jertfelor sau liturghiei săvârşite de preoţi, ci este locul „arătării“ divine, în care Moise vorbeşte cu Dumnezeu „faţă către faţă“ (Ieşire 33, 11), „gură către gură“ (Numerii 12, 8), asemenea unui văzător, care poate fi consultat în probleme concrete. Este suficient să se compare cu vizita făcută de Saul şi sluga sa la „văzătorul“ Samuel în I Regi 9 pentru ajutorul cerut în găsirea asinelor rătăcite. Duhul profetic este reliefat pregnant şi în episodul alegerii celor şaptezeci de bătrâni. De jur împrejurul cortului, bătrânii strânşi primesc revelaţia divină şi o parte din duhul lui Moise, ajungând să proorocească.

Cortul din afara taberei apare asociat cu slujitorul lui Moise, Iosua. Despre acesta se precizează că „nu părăsea cortul“ (Ieşire 33, 11), o slujire ciudată, total diferită de cea cultică levitică. De altfel, Iosua era din tribul Efraim şi nu avea voie să intre în cortul adunării din interiorul taberei (Numerii 8). Dar în acesta situat în exterior Iosua are acces, fapt care seamănă izbitor cu slujirea tânărului Samuel, care dormea în cortul Domnului, unde era chivotul (I Regi 3, 3).

Evaluarea acestei tradiţii este dificil de făcut, dar un punct solid de sprijin îl constituie datarea clară a textelor despre cortul adunării din mijlocul taberei, descrisă amplu în Ieşire 25-31 şi 35-40. Ea face parte din redactarea sacerdotală, scrisă în jur de 550 îdHr. Comparând cu această tradiţie, care s-a impus şi a rămas normativă, tradiţia cortului din afara taberei pare a fi una paralelă. După această ipoteză, majoritară printre cercetătorii biblici, descrierea din Ieşire 25-31 şi 35-40 este una fictivă, nepotrivită perioadei călătoriei prin pustiu, care însă urmăreşte teologia unităţii sanctuarului şi a continuităţii tradiţiilor preoţeşti. Altfel spus, ar fi vorba de un anacronism intenţionat cu profundă valoare teologică, exact ca atunci când noi vorbim de Biserică referindu-ne la realităţile Vechiului Testament (de ex. Intrarea Maicii Domnului în „Biserică“).

Sens teologic: Dumnezeu transcendent şi imanent

Se pune atunci întrebarea cât de veche este tradiţia cortului din afara taberei în comparaţie cu cea clasică a cortului dinăuntru. Susţinătorii ipotezei documentelor au oscilat între a o atribui sursei iahviste sau, mai ales, elohiste, ambele anterioare sursei sacerdotale. Martin Noth consideră doar că este o veritabilă tradiţie străveche, din timpul exodului (Das zweite Buch Mose. Exodus, ATD 5, Göttingen, 1959, p. 210). Mai nou însă, se argumentează că tradiţia este post-sacerdotală, susţinându-se de fapt că Legea (Moise) este superioară preoţiei (Aaron) şi profetismului (cei şaptezeci, Miriam) şi constituindu-se astfel o precizare ulterioară care subliniază rolul principal al lui Moise (A. H. Gunneweg, „Das Gesetz und die Propheten. Eine Auslegung von Ex 33, 7-11; Num 11, 4 - 12, 8; Dtn 31, 14f.; 34, 10“, în: Zeitschrift für die alttestamentliche Wissenschaft, 102 (1990), nr. 2, pp. 169-180). Totuşi, mai convingătoare par argumentele celor care consideră că această tradiţie este presacerdotală, altfel nu s-ar explica de ce ar căuta să o corecteze pe cea sacerdotală prin elemente atât de inedite. Mai logic este procesul invers: cortul adunării din afara taberei a devenit simbolul sanctuarului unic, sub inspiraţia influenţei marcante a templului lui Solomon.

Întrebarea se pune, în ce măsură tradiţia cortului din afara taberei este legată de prezenţa chivotului sau, altfel spus, dacă funcţia sa principală era tocmai păstrarea chivotului. Textele nu precizează acest aspect, dar Roland de Vaux crede că „şi l-a întins“ (Sinodală traduce „luându-şi, a întins“) din Ieşire 33, 7 nu se referă la faptul că Moise şi-a luat cortul (Septuaginta chiar spune că ar fi vorba de „cortul lui“) şi l-a pus în afara taberei, ci la dedicarea cortului pentru chivot („Arche dâalliance et tente de réunion“, în: Bible et Orient, Cerf, Paris, 1967, pp. 265-266). Totuşi, această legătură nu este clar precizată, ci mai degrabă cortul din afară nu este dedicat chivotului, care trebuia să rămână în mijlocul taberei (Numerii 14, 44) probabil într-un alt cort (cf. Menahem Haran, Temples and Temple-Service in Ancient Israel, Eisenbrauns, Winona Lake, 21995, pp. 264-265).

Putem deci să concluzionăm că Ieşirea 33, 7-11 prezintă într-adevăr o tradiţie paralelă, presacerdotală, despre cortul lui Moise transformat într-un cort al adunării, unde Dumnezeu Se arăta la intrare. Până aici, nimic important pentru latura duhovnicească, poate doar o precizare tehnică în lungile discuţii legate de geneza Pentateuhului.

Dar cu siguranţă redactorul (sau redactorii) final al Pentateuhului a observat discrepanţa dintre cele două tradiţii, realitatea de netăgăduit că acelaşi termen, cortul adunării/mărturiei, este folosit pentru obiecte atât de diferite. De ce redactorul nu a sesizat, de ce nu a corectat? Era suficient să ofere o altă denumire cortului aşezat în afară. De ce a păstrat ambele versiuni, paralele?

Cred că încă o dată teologia apelează la paradox pentru a lămuri taina lucrării lui Dumnezeu. Mutarea cortului lui Moise în exterior intervine după apostazia prin viţelul de aur (Ieşire 32), după ce Moise sparge primele table ale Legii făcute şi scrise de Dumnezeu. La începutul capitolului 33, Dumnezeu îl anunţă că nu va mai fi El Însuşi prezent în mijlocul israeliţilor, ci îngerul Său (v. 2-3). Acesta este contextul prezentării cortului adunării mutat în afara taberei. Se sugerează deci că, deşi a prezentat proiectul cortului sfânt, în cap. 25-31, Dumnezeu Îşi retrage manifestările prezenţei Sale, din cauza idolatriei poporului.

Prezenţa în mijloc şi aşteptarea în afară devin două coordonate ale teofaniei. Dumnezeu este imanent, dar şi transcendent. El rămâne cu omul, dar Se depărtează de păcat. Cine Îl caută trebuie mai întâi să iasă din tabără (din lume), pentru a depăşi realitatea coruptă, dar atunci când Îl va găsi, îşi va da seama că de fapt Dumnezeu rămâne prezent chiar în interior. De altfel, şi Sf. Ambrozie al Milanului comentează Ieşirea 33, 7 în sensul că şi Mântuitorul a ieşit din cetate pentru ca asemeni lui Moise să ne arate că, pentru a fi deasupra lumii, trebuie să ieşim din ea (Scrisoarea 14).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!