Un crez şi o simţire românească

Marile instituții ale țării noastre se străduiesc să reamintească poporului și lumii întregi că anul acesta se împlinește un veac de la cele mai profunde evenimente istorice ale neamului nostru românesc, și anume: unirea tuturor celor nouă provincii locuite de români într-un singur stat suveran, România. Această sfântă împlinire aduce aminte astăzi că noi, cei care vieţuim pe aceste meleaguri, împărtăşim dintotdeauna un crez şi o singură simţire românească.

Societatea concretă ne ține legați de prezent și de viitorul imediat. Amintirea unui eveniment istoric important ne plasează pe o axă a timpului, solidari cu istoria, cu neamul nostru și cu urmașii noștri. Rectorul și acad. Ioan Aurel Pop afirma într-o conferință că istoria nu studiază trecutul, ci prezentul oamenilor din trecut. Mai mult, dorința de a fi cu toții împreună a fost susținută și alimentată continuu de către preoții Bisericii noastre, numită de marele poet Mihai Eminescu maica neamului românesc. Credința noastră ortodoxă a mărturisit dintotdeauna că Dumnezeu, Care a creat lumea și pe om, lucrează continuu în istorie. Chiar dacă unii istorici au vorbit de noroc în realizarea de la 1918, iar alții de o conjuctură internațională favorabilă, noi creștinii mărturisim iconomia dumnezeiască și lucrarea în lume a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Dar, deși pedagogia divină este în toate, ea se prezintă omului ca imprevizibilă, rolul nostru fiind acela de a o înțelege și de a o mărturisi.

Reafirmarea identităţii naţionale

În al doilea rând, momentul 1 decembrie 1918 are rolul de a ne descoperi/întări identitatea noastră națională. Andrei Pleșu sublinia un fapt deosebit de important pentru contextul actual: „Când nu ai o identitate proprie bine definită, profesional, moral, familial, îți trebuie o identitate”. Cea mai la îndemână este o identitate de asta vagă: dom’le, sunt român! Români au fost însă cei care s-au străduit să trăiască toți cei de o limbă și o credință împreună într-un singur stat. De aceea, anamneza evenimentului 1918 ne ajută să formulăm morala istorică și să spunem copiilor: Iată prioritățile strămo­șilor noștri! De aceea, criticul și istoricul literar George Călinescu îi numea pe făuritorii Marii Uniri mesianici pozitivi, ca unii care au știut să dea lucrării lor politice o traiectorie pozitivă pentru țară.

Dorința de a părăsi temporar sau definitiv România de către contemporani este un fenomen care tulbură sau frământă inima și conștiința națională a oricărui român - deopotrivă a celui care pleacă și a celui care rămâne. Sărbătorirea împreună a acestui eveniment îl întărește pe românul care trăiește în România, ca unul care nu este singur și părăsit de frații săi; de asemenea, românul care trăiește în Europa sau oriunde în lume se simte parte a României, nu un străin/emigrant.

Cum bine știm, cuvântul Europa înseamnă „cea cu ochii larg deschiși”. Considerăm că tocmai această deschidere a ochilor spre alteritatea celuilalt este o prioritate și azi pe continent. Deci, sărbătorirea Marii Uniri ne descoperă lumii ca români europeni. Este firesc, este nevoie și de diferențe etnice, lingvistice, culturale, religioase ș.a.m.d. pentru a ajunge să ne apreciem, să ne respectăm. Nu în ultimul rând, românii sunt un popor latin și ortodox, un fapt unic în Europa.

În țara mea, Dumnezeu există! Este un mesaj de care Europa are nevoie. Ultimele atentate și exodul celor care războiul le-a distrus țara i-au determinat pe unii europeni să-L așeze pe Dumnezeu la obârșia răutăților. Românii pot da mărturie astăzi europenilor că Dumnezeu este iubire și pace și bunătate și bucurie împreună cu celălalt și viață veșnică.
Nu în ultimul rând, prezența tuturor românilor la acest eveniment național redescoperă guvernanților actuali și celor care vor urma după dânșii că puterea de a cârmui țara nu le vine din sine, ci de la poporul pe care-l conduc, prin votul democratic și personal.

Cum poate românul de azi să sărbătorească un veac de la unirea tuturor românilor?

Auzim aproape peste tot că suntem la coada clasamentului țărilor civilizate, că suntem un popor complexat, ce mizează pe o istorie mitologizată, că ne autodisprețuim sau exagerăm meritele unor români/a națiunii noastre etc.

Bucuria întâlnirii la sărbătorirea unui veac de unire într-un singur stat alungă din mintea noastră orice derapaj, orice neadevăr; văzându-ne împreună adunați spre un singur scop - cu virtuți și neputințe -, ne smerim. Biserica noastră ne învață de două milenii că numai cel smerit are mintea sănătoasă, căci numai acela desfiin­țează gravitația egocentrică pentru că se raportează la Dumnezeu și la sfinții Lui.

Apoi, românul care trăiește în România, din prea multă obișnuință cu o administrație coruptă și neputincioasă, reac­ționează foarte greu la răutățile societății în general, spunându-și că nu-l afectează concret și imediat. În schimb, românul care trăiește în lumea civilizată se bucură aproape tot timpul de o relație corectă și coerentă cu realitatea socială.

Pe de altă parte, ispita insti­tuționalizării excesive - observa părintele profesor Constantin Coman - asfixiază mișcarea liberă a persoanei. Mai mult, starea de confort material și social poate o fi una periculoasă, deoarece ea nu trimite și nici nu ajută relația cu celălalt ori cu Dumnezeu Cel iubitor de oameni.

Marele nostru istoric Nicolae Iorga atrăgea atenția contemporanilor săi că este o mare primejdie să ajungi să fii mulțumit de tine însuți. Deci, doar împreună - cei din România și cei care trăiesc în afara granițelor ei - putem construi o generație de români europeni mai bună ca a noastră.

În fine, sărbătorirea Marii Uniri actualizează patriotismul meu, îl revigorează și astfel găsesc cu ușurință răspuns bun la întrebarea Dreptului Judecător, Atotputernic și Nemitarnic: Ce ai făcut pentru slava/ mân­tuirea neamului tău?