Oltenia
Un dar de suflet pentru olimpicii Olteniei

Un dar de suflet pentru olimpicii Olteniei

Cristina Stamatoiu, 11 Iulie 2018

În perioada 2-5 iulie a avut loc cea de a IV-a ediţie a Taberei de excelență SCIENCE – INTELLIGENCE – RESEARCH (SIR), organizată din inițiativa și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Activităţile dedicate acestei întâlniri s-au desfăşurat în vecinătatea Mănăstirii Tismana.

Locul de întâlnire a elevilor olimpici din cele cinci judeţe ale Mitropoliei Olteniei (Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt) a fost şi anul acesta Tabăra „Sfântul Nicodim” de la Tismana. Festivitatea de deschidere a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum. Au urmat intonarea Imnului Național al României și arborarea drapelului național. Le-au fost alături pr. George Daniel Achim, inspector în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, care a transmis cuvântul de binecuvântare din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu. În acest context festiv, au fost rostite cuvinte de apreciere din partea domnului prof. Ion Ișfan, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, pr. prof. Neofit Stănciulescu, inspector de specialitate religie în cadrul ISJ Gorj, și prof. ing. Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana. Din partea olimpicilor a luat cuvântul Petrișor Ciaușescu. La final, elevii au cântat alături cu profesorii coordonatori imnul taberei SIR.
În prima zi de activităţi, s-au purtat discuții pe tema obiectivelor turistice din nordul Olteniei, în baza materialelor prezentate în cadrul proiectului „Focus on Oltenia”. Proiectul a fost implementat de Asociația Focus Oltenia prin linia de finanțare Programul Operațional Regional 2007-2013.

Vizite, ateliere de lucru, activităţi informative

Pe parcursul întregii şederi la Tismana, copiii au vizitat mănăstirea ctitorită de Sfântul Nicodim, Schitul Cioclovina de Jos, Muzeul Tezaurului BNR, au participat la atelierele de creație, jocuri interactive de cunoaștere și comunicare. În contextul Centenarului Marii Uniri, a fost organizat Concursul de creație literară. Din juriu au făcut parte prof. Constantina Popescu, de la Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” Târgu-Jiu, și prof. Florentina Stănciulescu, de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu. Trofeele concursului au fost câș­tigate de elevele Antonia Latu, la secțiunea Poezie, și Ruxandra Roșca, la secțiunea Proză. Olimpicii au participat, de asemenea, la numeroase ateliere de creaţie, în cadrul cărora au pictat, au modelat în lut şi şi-au pus în valoare talentele muzicale sau oratorice.

În cadrul activităţilor informative, participanţii au avut în mijlocul lor reprezentanți din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, Biroului de analiză și prevenire a crimi­nalității, Jandarmeriei Române şi Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, care au vorbit despre metodele de educaţie preventivă la tineri.

La finalul taberei, într-un cadru festiv, elevii olimpici au primit din partea organizatorilor diplome de participare și s-a intonat imnul taberei SIR. Ultima seară a celei de a IV-a ediţii SIR, organizată anul acesta, s-a încheiat cu tradiţionalul foc de tabără.

O contribuţie importantă în organizarea taberei SIR au avut-o şi anul acesta Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, ONG patronat de Arhiepiscopia ­Craiovei, şi Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Craiovei.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!