Documentar
Un eveniment istoric și înnoitor

Un eveniment istoric și înnoitor

Pr. Ciprian Apetrei, 23 Decembrie 2016

De Crăciun, sărbătorim Naşterea lui Hristos, dar în acelaşi timp trăim faptele legate de Naştere şi în chip tainic, în inima noastră. Bucuria duhovnicească și veselia cerească pe care le simte creștinul în aceste zile nu le pot simți cu nici un chip aceia care îl serbează doar ca pe o datină înduioșătoare, care are mai mult de-a face cu bucuriile obișnuite ale lumii, cu iarna, zăpada, focul din sobă şi bradul.

Numai creștinul or­to­dox prăznuiește du­hovnicește Crăciu­nul. Sufletul lui cu­noaște simțăminte sfințite și este încălzit de o căldură de neînțeles, care vine din altă lume, este în­călzit de căldura Duhului Sfânt, după cuvântul Antifonului (gl. IV), care zice: În Duhul Sfânt tot sufletul viază și în curăție se înalță, se lu­minează întru Uni­mea Treimii cu sfințenie de taină.

Ziua Crăciunului este una plină de căldură și binecu­vân­tare, pentru că simțim dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după căderea și îndepărtarea noastră din Rai, pentru a ne ridica de sub povara păcatului strămoşesc spre a deveni cetă­ţeni ai Împărăţiei lui Dumne­zeu.

Încă din primul secol de exis­tență, Biserica a sărbătorit Praz­nicul Luminos ce însemna sosi­rea Fiului lui Dumnezeu și veni­rea Sa pe lume, cuprinzând de asemenea și prima parte a vieții Domnului nostru Iisus Hristos: Închinarea Magilor, Tăierea Îm­prejur și Întâmpi­narea Domnu­lui și, desigur, Botezul Domnului, moment ce marchează ieșirea la propovă­duire a Mântuitorului.
Toate aceste momente din pri­ma parte a vieții Domnului au de­venit praznice de sine stă­tă­toare, fiind sărbătorite fiecare în parte: mai întâi Naș­terea Mântu­i­torului (25 decem­brie), apoi Tăierea Împrejur (1 ia­nuarie), Întâmpi­narea Domnu­lui (2 februarie) și Boboteaza sau Epifania (6 ia­nuarie).

Praznicul Nașterii Domnului a început să fie sărbătorit ca atare, pe 25 decembrie, în se­colul IV, sporind în însemnătate odată cu trecerea timpului. Sfântul Ioan Gură de Aur numește praz­nicul Nașterii Domnului drept „maică a tu­turor sărbătorilor”.

Toate praznicele împărăteşti sunt unite între ele. La fiecare Sfântă Liturghie, trăim toate aceste evenimente ale Sfintei întrupări. De aceea, după cum spun Sfinţii Părinţi, mereu este Crăciunul, mereu este Paştele, mereu este Cincizecimea.

Naşterea lui Hristos este un eveniment istoric, pentru că se petrece într-o anumită epocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Octavian Au­gustus, iar în Iudeea era rege Irod. Sfinţii Evanghelişti insistă în accentua­rea caracterului istoric al eveni­mentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o Personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc şi că întruparea nu a fost o pre­supunere sau o închipuire.

Fiul lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de timp din Dumne­zeu-Tatăl, fără de mamă, şi în timp, din Maică Fecioară Prea­curată, fără tată trupesc. Amân­două aceste naşteri s-au făcut fără schimbare şi fără pătimire, fiindcă prin ele nici Dumnezeu Tatăl nu a suferit vreo modi­ficare, şi nici Prea­sfânta Născă­toare de Dumnezeu nu şi-a pier­dut fecioria. Amân­două naşte­rile sunt de nepătruns pentru raţiunea omenească.

În­trebarea principală care se naşte în legătură cu întruparea lui Dumnezeu-Fiul este: de ce S-a întrupat a doua Persoană a Sfin­tei Treimi, şi nu prima (Ta­tăl) sau a treia (Duhul Sfânt)? De­si­gur, întreaga Sfântă Treime a participat la întrupare, de vreme ce Cuvântul a luat fire ome­neas­că, Tatăl a binevoit în­tru­parea Fiului Său, iar Duhul Sfânt a fost împreună-lucrător al întru­pării, având în vedere faptul că Hristos a fost zămislit de la Sfântul Duh. Cert este, însă, că firea omenească a fost luată de cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Există trei mo­tive prin­cipale ale acestui fapt. Primul a fost acela că Dum­nezeu Cuvân­tul este proto­tipul zidirii omului. Fiul lui Dumne­zeu este chipul lui Dum­nezeu ce­lui nevă­zut (Col. 1, 15), iar omul este creat după chipul lui Dum­ne­zeu, adică după chipul Cuvân­tului.

Al doilea motiv pentru care S-a întrupat cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi a fost păstrarea neschim­bată a însu­şirii, având în vedere faptul că fiecare Persoană din Treime are o însuşire neschim­bată: Tatăl este Tată, şi nu Fiu, Fiul este Fiu al lui Dumnezeu, şi nu Tată, iar Sfântul Duh este Sfântul Duh, şi nu Tată sau Fiu. Aceste însuşiri nu se pot schim­ba, mişca sau transforma. Tatăl nu putea să devină Fiu, şi nici Sfân­tul Duh nu putea să Se nască, de vreme ce purcedea din Tatăl; în schimb, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care S-a născut din Tatăl mai înainte de timp, putea să Se nască şi în timp, după trup, din Preasfânta Fe­cioară. Aşadar, Fiul lui Dum­nezeu devine fiul omului şi astfel însuşirea Sa rămâne neschim­bată.

Al treilea motiv al întru­pării Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi a fost acela că Fiul este Cuvântul lui Dumnezeu, Care ne dezvăluie voia Tatălui.

Din cele prezentate mai sus înţelegem că pentru noi creştinii ortodocşi Crăciunul este Naşte­rea lui Dumnezeu-Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Damaschin spune că Hris­tos este „singurul lucru nou sub soare“, adică singurul lucru nou după crearea lumii. Aceasta în­seamnă că, după facerea lumii şi a omului, nimic nu mai este nou în univers, toate se repetă. Naşterea unui om este rezultatul cuvântului lui Dumnezeu „să facem om după chipul şi asemă­narea Noastră” sau „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl supuneţi” (Facerea 1, 26-28). Nou este numai Dumnezeu-Omul Hristos Domnul şi Mân­tuitorul nostru. De aceea trebuie să ne fie clar că în centrul sărbătorii Crăciunului stă Hris­tos, Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem pentru mântuirea noastră, şi nu bradul sau Moş Crăciun. De Crăciun, Dumnezeu-Tatăl Îl dăruieşte lumii pe Dumnezeu-Fiul, Prun­cul născut în ieslea Betleemului. Este ziua în care sărbătorim cel mai mare Dar pe care ni L-a făcut Dumnezeu de la creaţie: Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea noi cei ce ne numim creş­tini în Ziua Domnului (Crăciu­nul) tre­buie să fim în Casa Dom­nului. Un Crăciun fără prezența la Sfânta Liturghie, unde Hris­tos ni Se dăruiește euha­ristic, este lipsit de sens și conținut.

În ziua Nașterii Domnului, întreaga familie, de la mic la mare, trebuie să fie prezentă în biserică, pentru a se bucura de vestea venirii în lume a Pruncului Mântuitor și a conștientiza că acest eveniment este înce­putul mântuirii neamului ome­nesc. Aici vom fi în comuniune cu frații noștri creștini și vom simți cu adevărat că suntem părtași la vestea colindului tradițional că „astăzi S-a născut Hristos, Mesia, chip luminos. Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucu­raţi!”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!