Documentar
Un filosof al transcendentului

Un filosof al transcendentului

Nicolae Cojocaru, 24 Mai 2013

Cunoscut ca filosof şi literat, academicianul Alexandru Surdu îşi poate evalua, la cei 75 de ani împliniţi de curând, o operă pe cât de întinsă, pe atât de profundă. Discipol fidel al lui Constantin Noica, pe care îl continuă, chiar depăşindu-şi magistrul, Alexandru Surdu ţine aprinsă azi o torţă a tradiţiei marilor filosofi moderni precum Hegel, Kant, Martin Heidegger ş.a., construindu-şi propriul sistem filosofic.

Într-o lume în care gândirea alunecă spre preocupări mai puţin profunde, dominate de pragmatismul modern, facil şi materialist, neordonat în categoriile raţionale atât de definite precum la marii gânditori din toate timpurile, Alexandru Surdu face un act de ştiinţă singular şi de afirmare a valorilor. Căci a filosofa în vremurile noastre este nu numai un act de ştiinţă, ci şi un risc asumat, acela de a nu fi receptat cum se cuvine. Şi totuşi, domnia sa ignoră aceste neajunsuri ale stării de lucruri moderne şi se lansează în discursuri filosofice de o profundă conceptualitate.

Filosofia raţiunii

Lucrarea sa recentă „Filosofia pentadică II. Teoria subsistenţei“, apărută în 2012, este din acest punct de vedere o operă de referinţă. Atras de filosofia metafizică, studiată de-a lungul anilor ca o constantă profesională, gânditorul pătrunde în zonele greu accesibile ale conceptelor de absolut, unicitate, totalitate şi eternitate, relaţionând absolutul cu divinitatea, într-o ontologie a sacrului. Spirit analitic până la cele mai mici detalii teoretice, autorul propune dezvoltarea categoriilor gândirii raţionale într-o manieră consacrată, în ideea de a exprima formele apriorice şi aposteriorice ca aspecte ce rezidă în procesul logicii antinomice, din care se construiesc judecăţi valorice până la dimensiunea absolutului, în termeni însă cognoscibili, dând răspunsuri abstracte, dar compatibile cu filosofia spiritului.

Interesantă este prezentarea conceptului de subsistenţă în raport cu religiile lumii; protosistenţa în raport cu lumea, ca sondare în atemporalitate, existenţa în illo tempore, după expresia lui Mircea Eliade, când s-au creat lucrurile eterne şi miturile ancestrale, şi episistenţa, ca existenţă în eshaton, dominată de starea care transcende timpul. Filosoful abordează transcendenţa de pe principiile cunoaşterii teognostice, în care divinul este conceput ca element absolut al universitas mundi, le domină pe toate, este izvorul unicităţii şi al subsistenţei. De aici decurge şi o altă dimensiune a problemei, aceea de a releva transcendentalitatea sufletului în raport cu transcendenţa eternă şi impenetrabilă a divinului. Căci filosofia în ultimă instanţă este meta-physis, transcende lumea lucrurilor comune spre gândirea în spirit şi universal. Oricum, Alexandru Surdu nu face abstracţie în sistemul său filosofic de logica discursului creştin, care transpare subtil şi salvează concluziile metafizice la modul exprimării adevărului chiar până la nivelul gândirii mistice, dovedind că este un trăitor autentic al spiritualităţii româneşti. Iar în consecinţă, deşi expuse speculativ (căci speculaţie înseamnă şi formulare a unor adevăruri de gândire), formulările sale vin în întâmpinarea dorinţei de cunoaştere şi definesc mai bine relaţia lui Dumnezeu cu lumea.

Filosofia sentimentelor

Pe lângă filosofia raţiunii, Alexandru Surdu abordează cu talent filosofia sentimentelor. Cărţile sale „Dragobetele. Povestea iubirii la români“ (2010) şi „A sufletului românesc cinstire“ (2011) pun în evidenţă preocupările de natură să înfăţişeze valorile sufletului românesc, anume: credinţa, iubirea, sentimentul apartenenţei la cultura şi spiritualitatea neamului, ca trăsături definitorii pentru orice generaţie. Şagunian convins, cu gândul şi cu sufletul mereu îndreptate spre „blânda Transilvanie“, cum o numea poetul Ioan Alexandru, filosoful este în scris, ca şi în manifestările la care participă, un aristocrat al discursului academic, în care ideile creştine sunt afirmate în mod vizionar: „Să ne dea (Maica Domnului, n.n.) înţelepciunea de pe urmă a românului, ca în ceasul al XII-lea să ne îngrijim de sănătatea Sufletului Românesc, prin care am supravieţuit pe aceste meleaguri în inima codrului şi la umbra ocrotitoare a crucii.“

Un nume de referinţă înscris în cartea naţiunii noastre

Născut la 24 februarie 1938 în Braşov, Alexandru Surdu este preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române şi director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei.
Alexandru Surdu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1996, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică, istorie literară şi eseu „Octav Şuluţiu“.
De asemenea, în anul 2004, a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler.
Academicianul Alexandru Surdu este o personalitate marcantă a culturii româneşti, cu multiple realizări ştiinţifice în filosofie şi ştiinţele socio-umane, a cărui carieră strălucită este demnă de a fi înscrisă în cartea de aur a naţiunii române.

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!