Cultură
Un izvor omiletic bine ancorat în tradiţia ortodoxă

Un izvor omiletic bine ancorat în tradiţia ortodoxă

Părintele Vasile Gordon, profesor universitar de omiletică şi catehetică la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul” din Bucureşti şi preot slujitor la Biserica „Sfântul Ilie” -Gorgani, ne oferă un interesant „Vademecum omiletic”, ca sprijin practic pentru redactarea predicilor, în general, dar şi ca anexă utilă a cursului universitar de omiletică, tipărit recent la Editura Basilica (2015, 615 pagini) sub coordonarea preacucerniciei sale (coautori: pr. lect. dr. Adrian Ivan şi pr. lect. Nicuşor Beldiman).

Amintim faptul că până în prezent, odată cu studiile şi alte cărţi de specialitate, părintele Gordon a mai publicat următoarele volume cu predici şi cateheze: „Mergând, învăţaţi... Predici, cu un adaos de pilde din Pateric şi alte istorioare ilustrative” (Ed. Universităţii din Bucureşti, 2001), „Mergând, învăţaţi... Predici la toate Duminicile şi sărbătorile de peste an” (EIBMBOR, Ediţia a II-a, revizuită şi completată, Bucureşti, 2006) şi „Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor” (Ed. Sophia, Bucureşti, 2012).

Iată că acum părintele profesor îmbogăţeşte literatura omiletică a Bisericii noastre cu această nouă carte, intitulată sugestiv „Vademecum omiletic: 100 de schiţe pentru predici, la toate duminicile şi sărbătorile anului bisericesc. Cu un adaos de 12 pareneze” (Ed. Renaşterea, Cluj Napoca, 2015, 337 p.). Urmând modelul volumului tipărit în anul 2006, autorul structurează materialul omiletic pe categorii de sărbători: praznice împărăteşti, duminicile Penticostarului, duminici după Rusalii (ale Octoihului), perioada Triodului, duminici speciale, panegirice ale Maicii Domnului, panegirice la sfinţi, pareneze. În total, 100 de schiţe, pe parcursul a 305 pagini. La final este inclusă o listă selectivă a cărţilor de predici şi a comentariilor biblice apărute la noi, ale Sfinţilor Părinţi, ale multor autori români, dar şi ale unor autori străini (traduse în limba română), listă deosebit de utilă pentru orientarea bibliografică a predicatorilor.

Desigur, cuantificarea valorică a „schiţelor” se va face în timp, pe măsură ce ele vor fi receptate, dar pentru efortul remarcabil al autorului suntem datori cu o semnalare, fie şi sumară acum, pentru toţi preoţii interesaţi în căutarea izvoarelor omiletice bine ancorate în tradiţia ortodoxă şi în realităţile prezente. Notăm, mai întâi, câteva dintre caracteristici: schiţele sunt, în general, tematice, lucru evidenţiat prin faptul că fiecare poartă un titlu generic, foarte sugestiv, ales în aşa fel încât să sintetizeze mesajul central, ajutându-l, astfel, pe cititor să urmărească şi să înţeleagă mai bine conţinutul. Fiecare schiţă marchează, apoi, cele trei mari momente ale predicii, pentru o bună vizualizare: introducere, elemente pentru tratare, încheiere. Imediat după titlu apar câteva semnalări orientative, cuvinte şi expresii-cheie: Muntele fericirilor şi predica de pe munte (cel mai înalt cod etic al omenirii). Trei popasuri în predica de pe munte; Tema centrală: Masa îmbelşugată a Sfintei Liturghii; hrană întăritoare pentru săptămâna ce urmează…; Firul principal: Încercare de răspuns la întrebarea: de ce Iisus S-a arătat întâi femeilor mironosiţe? etc.
Schiţele de faţă ne apar ca alcătuiri concise, la obiect, încadrându-se bine în ceea ce omileţii numesc „timp psihologic” (timpul optim al puterii de receptare din partea ascultătorilor), limbajul este accesibil, iar stilul, plăcut, expresiv, direct, plin de vioiciune. Conţinutul este adaptat nivelului mediu de înţelegere, dar intelectualii prezenţi la slujbă nu au motive să se plictisească: pe alocuri, părintele autor „strecoară” câte o învăţătură care le poate oferi satisfacţia pe care eventual o aşteaptă (de exemplu: „Interesantă etimologia cuvântului fericire. În latina clasică, felix, -cis are şi înţelesul de rodnic, fecund, fertil (v. de ex. Dict. latin français, Félix Gaffiot, 1934); ilustrări: felix arbor = arbre fruitier; felix regio = region fertile). Deducţia logică: omul este fericit, doar dacă aduce/face roade” (p. 27).

De ce autorul optează pentru „schiţe”, şi nu pentru predici propriu-zise, „complete”? Dintr-un motiv practic, mărturisit de părintele profesor chiar în cuvântul introductiv: deşi prezintă un material oarecum „de-a gata”, cu minimum de elemente necesare, schiţele lasă loc şi iniţiativelor personale, cu posibilitatea ca predicatorii să-şi instrumenteze propriile idei şi strategii, rezervându-şi un anumit grad de originalitate. Pe de altă parte, reţinem, în mod special, această precizare a autorului: „La unele schiţe e nevoie doar de câteva cuvinte ori expresii de legătură, ca să se obţină o formă conturată a unei scurte predici. În cazurile în care fraţii preoţi vor fi în criză de timp, o astfel de predică poate fi reprodusă întocmai. Recomandabil este, desigur, ca toate aceste schiţe să fie completate cu îndemnuri şi aplicaţii legate de viaţa concretă a enoriaşilor din parohia respectivă, odată cu idei şi informaţii proprii, ori culese din felurite izvoare” (p. 9).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!