„Un muzician complet este cel care poate să cânte în orchestră, în cvartet, solo sau populară“

Aida Roman, 03 Iulie 2007

Dacă unii oameni îşi găsesc împlinirea pe meleagurile natale, o seamă culeg laurii succesului în afara judeţului şi chiar peste graniţele ţării. Sorana Gâtlan, o botoşăneancă de 21 de ani, face parte din ultima categorie. Studiază vioara de la 5 ani. Când a simţit că profesorii nu mai au ce să o înveţe, a luat drumul Vienei. De aproape doi ani de zile, studiază cu cei mai renumiţi profesori ai lumii.

Pentru Sorana Gâtlan copilăria s-a împletit de timpuriu cu vioara, instrumentul care i-a adus mari satisfacţii pe măsura trecerii anilor, dar ce i-a răpit şi bucuriile pe care le încearcă tinerii de vârsta ei. A început studiul la cinci ani la Botoşani, cu profesorul Costel Albu. La şase ani, a cântat prima dată pe scenă. Până să împlinească zece ani, a participat la toate concursurile. „Eram singurul copil din România care cântam la 6 ani cu orchestra din Botoşani, iar pe parcurs, cu orchestra din Iaşi, Grecia, Ucraina. La 10 ani m-am mutat la Iaşi, la liceul «Octav Băncilă», unde am studiat cu Maria Toronciuc, singura mea profesoară. A fost etapa cea mai lungă în care am studiat într-un loc 7 ani. Am trecut prin mâinile a cinci profesori şi a fost un lucru foarte bun“, îşi aminteşte Sorana.

Pasiunea pentru vioară a venit spontan. I-a auzit pe tata, ce este clarinetist şi pe sora sa mai mare, Roxana, lucrând în casă la vioară. Iniţial, părinţii nu au vrut ca Sorana să facă o carieră din muzică, ci să o ia pe urmele mamei, avocată de profesie. Dar n-a fost să fie. Sorana avea altă ţintă. Permanent se ţinea lipcă de tatăl său în sălile de concert. A avut şi un aliat puternic, profesorul Costel Albu care a insistat că are înclinaţii muzicale. Aşa a ajuns Sorana să studieze la vioară. În vreme ce alţii primesc „moştenire“ de la fraţii mai mari haine sau jucării, Sorana a primit vioara care i-a rămas „mică“ surorii sale.

„Nu vroiam să mă fac specialist, ci muzician“

La Viena a ajuns printr-un joc a hazardului. Studia la Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa lui Gabriel Croitoru şi Ioana Croitoru. „Eram foarte dezamăgită de sistemul de învăţământ superior din România. Nu mi-am dorit niciodată să plec. Dar când am intrat la Universitate, nu am mai fost în stare să fac nimic. Nu am mai avut timp de concerte, mi-am anulat trei concerte într-o lună fiindcă aveam nişte examene banale pe care nu puteam să le anulez. Nu vroiam să mă fac specialist, ci muzician. M-am confruntat cu sistemul rusesc al facultăţii de muzică româneşti, care nu permite oamenilor mai buni să devină şi mai buni, ci să-i aducă pe cei mai slabi la nivelul tău, o egalizare“, explică Sorana Gâtlan.

Ca atare, s-a dus să vadă nivelul de studiu al studenţilor de la Viena. A mers doar în ideea să o asculte un profesor, dar, spre surprinderea sa, după un sfert de oră era deja înscrisă pentru admitere. A luat examenul şi de doi ani studiază la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa de solistică a prof. Christian Altenburger.

Sistemul este împărţit în trei secţiuni, primul an eliminatoriu în care trebuie să treacă toate examenele, al doilea care durează trei ani şi masterul, doi ani. Acum se află în a doua secţiune. Nu i-a fost uşor.

Pe lângă studiu practic, a trebuit să înveţe şi limba germană. În primul an, care era eliminatoriu, a avut serios de furcă: „Nu m-am dus la cursuri, dar m-am înscris la examene. Mi-am luat scriptele ca să învăţ singură. Când le-am văzut am spus că îmi mai trebuie trei ani ca să le învăţ. Trebuia să le traduc, evident. Eu vorbeam germana, dar una e să vorbeşti germana uzuală şi alta să înveţi din cărţi. La primul examen m-a luat profesorul: dar tu studiezi aici? Nu te-am văzut niciodată. Am fost singura dintre colegii mei care a trecut toate examenele. Toţi au repetat. Nu era mare lucru să repeţi un semestru, dar mă gândeam de ce să le mai dau o dată bani degeaba. Mai ales că plăteam dublu“.

Palmares de invidiat

Acum, Soran Gâtlan studiază muzica de cameră la clasa celebrului prof. Johannes Meissl, la Universitatea de Muzică Viena.

Are trei burse - de studii, de măiestrie şi pentru merite deosebite -, astfel încât acum este în măsură să se descurce pe cont propriu. Este membru al Orchestrei „Gustav Mahler Jugendorchester“ Viena, cu unul din cei mai mari dirijori ai lumii, Claudio Abbado, alături de care a susţinut concerte în Bolzano, Madrid, Torino, München, Viena, Paris, Japonia.

De asemenea, Sorana este membră a ansamblului „Con anima“ din 2006, dar şi a Orchestrei de tineret din Viena, a cântat live pentru BBC, la Londra. O altă realizare pe care Sorana a adăugat-o în bogatul palmares este câştigarea viorii cu care cântă în prezent, Laurentius Storioni, o vioară foarte scumpă, care costă aproape jumătate de milion de euro, câştigată cu prilejul unui concurs privat, organizat la nivel de universitate.

„Mai plictisitori decât muzicienii nu sunt decât informaticienii“

Chiar dacă îşi dedică în totalitate timpul pentru studiu, Sorana este conştientă că nu va face asta toată viaţa. Vrea să facă foarte multe cursuri, abia apoi să facă proiecte. „Sunt aşa, ca un burete. Oriunde sunt, vreau să ştiu, să învăţ. Încerc să fur fiindcă îmi dau seama că acum e momentul să acumulez. Nu o să mă abat foarte mult de la stilul clasic. Nu o să îmi placă niciodată ceea ce se întâmplă aici cu Amadeus. O consider un fel de prostituţie muzicală. Un muzician complet este cel care în orice moment poate să cânte în orchestră, în muzică de cameră, solo sau populară. Nu cel care stă 12 ore pe zi şi cântă la un instrument. Acela este un specialist. Păi specialist pot fi şi cei care bat cuie. Şi eu pot deveni tâmplar dacă bat cuie de câteva ori pe zi“, spune Sorana.

Are foarte puţin timp liber, dar atunci când îl prinde, preferă să se relaxeze cu oricine altcineva decât muzicienii fiindcă: „după ce am terminat munca, nu mai vreau să aud pe alţii care vorbesc tot de muncă, chiar că o iau razna. Ei numai despre asta vorbesc. Mai plictisitori decât muzicienii nu sunt decât informaticienii“.

Îşi doreşte să se plimbe fără griji, ca toţi tinerii de vârsta sa. Dar nu îşi poate permite acest lux. Când a venit la Botoşani, i-a spus mamei: „Mamă, dar tu jaluzele nu ai, că mă deprimă soarele ăsta? E frumos afară şi îi văd pe alţii cum se plimbă. Mereu sunt în criză de timp. M-aş relaxa, ducându-mă pe malul unui lac sau sunt zile când nu aş vrea să ies deloc din casă, să dorm toată ziua. Numai ideea să pierd o noapte mă face să mă gândesc: Doamne cât trebuie să dorm ca să o recuperez!“.

Planuri de viitor

Sorana Gâtlan îşi doreşte să facă solistică, dar pe lângă ceva sigur. O formaţie de cameră, un cvartet, un trio cu care să lucreze. Nu doreşte să lucreze într-o orchestră, deşi aceasta i-ar da siguranţa materială, fiindcă s-ar plafona: „Ideea de a cânta în grup te face să te plafonezi. Nu mai ai propriile idei, ci eşti un simplu executant. Cred că ăsta este gândul cel mai trist al unui muzician care vrea să facă şi altceva. Cânt în orchestră frecvent, dar pe lângă asta, eu ştiu că fac şi altceva şi înaintez“.

Nu vrea să se întoarcă în ţară, decât doar ca să concerteze. Este conştientă că acum este momentul pentru a-şi construi un viitor, de a-şi asigura un echilibru financiar cară să-i permită să-şi întemeieze propria familie: „Cariera degeaba o ai, dacă nu ai pentru cine munci. Pentru mine, familia este mai importantă decât munca pe care o fac. Îmi doresc cariera şi ştiu până unde trebuie să merg. Nu pot spune că vreau să devin o solistă de talie mondială că pentru asta trebuie să te sacrifici total. Muncesc acum, ca mai târziu să fie mai uşor, în ideea de a avea o familie şi o viaţă echilibrată“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!