Theologica
Un nou an bisericesc

Un nou an bisericesc

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 01 Septembrie 2018

Anul nou bisericesc, care începe astăzi, la 1 septembrie, este un reper fixat de Biserică prin care omul este invitat să parcurgă drumul creșterii sale duhovnicești într-o nouă perioadă de timp, care trebuie să fie una a mântuirii.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul său rostit la Sfânta Liturghie din data de 1 septembrie anul mântuirii 2013, la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, a spus: „Biserica prăznu­ieşte astăzi începutul anului bisericesc, începutul Indictionului. Anul bisericesc începe la 1 septembrie, anul civil la 1 ianuarie. Tradiţia biblică spune că anul începe toamna, fiindcă şi istoria omenirii a început toamna, în Rai, când pomii aveau roade, nu doar flori. Această tradiţie ca anul bisericesc să înceapă toamna este preluată din Vechiul Testament, unde anul nou se numeşte «roş haşana». Conform tradiţiei Bisericii, Hristos Domnul a anunţat într-o toamnă, în sinagogă, că profeţia lui Isaia, care spune «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propo­văduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului» (Luca 4, 18-19), face o legătură între anul nou bisericesc şi începutul împlinirii profe­ţiei lui Isaia în lucrarea mesianică. Anul bisericesc are ca primă săr­bătoare Naşterea Maicii Domnului, deoarece Maica Domnului este icoana vie a Bisericii”.

Noul an bisericesc este întâmpinat prin slujba de Te Deum în care mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ajutorul oferit în anul bisericesc ce tocmai s-a încheiat şi Îl rugăm să binecuvânteze noul an bisericesc care începe: Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mul­țumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot îndurate, Doamne, binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta. Și pă­zește pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe cârmuitorii țării noastre, pe mai-marii orașelor și satelor și pe iubitoarea de Hristos oaste; înmul­țește zilele vieții lor întru sănătate deplină și le dă­ruiește sporire în toate cele bune (fragment din rugăciunea de la Te Deum-ul la începutul anului bisericesc).

Să ne propunem la început de an bisericesc să creştem mai mult duhovniceşte, să descoperim tezaurul Ortodoxiei noastre şi să-l împărtăşim şi celorlalţi pentru a ne arăta adevăraţi mărturisitori ai Evangheliei aduse şi dăruite de Domnul nostru Iisus Hristos.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!