Editorial
Un personaj luminos  al vieții noastre publice

Un personaj luminos al vieții noastre publice

Alex. Ștefănescu, 01 Octombrie 2017

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din 2007, este un personaj luminos al vieții noastre publice. O spun eu, care nu sunt un exemplu de religiozitate. Dar îmi iubesc țara și știu ce a însemnat creștinismul pentru poporul meu. Așa se explică de ce am așteptat o viață întreagă să avem și noi o catedrală monumentală și să văd la conducerea Bisericii un om providențial, cum este actualul Patriarh.

Observatorii de bună-credință știu că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sfințește locul, un loc prin definiție sfânt, dar care începuse să-și piardă din sfințenie din cauza lipsei de energie și spirit organizatoric. Biserica este o instituție, nu un loc pustiu, iar un ierarh al Bisericii nu-și poate face datoria doar prin asceză și rugăciuni ca un eremit.

Datorită Patriarhului nostru, Biserica Ortodoxă Română trăiește în momentul de față o adevărată renaștere, privită cu îngrijorare și ostilitate de adversarii săi, care sunt mai zgomotoși decât observatorii de bună-credință. Ei aduc în discuție false probleme, pentru a ne face să pierdem timpul cu discutarea lor. Critică, de exemplu, spiritul de inițiativă al înaltului ierarh după ce, zeci de ani la rând, au criticat pasivitatea falimentară a Bisericii. Critică fastul manifestărilor publice ale Patriarhului, după ce la fel de multă vreme au ironizat caustic sărăcia păguboasă și lipsa de prestanță a slujitorilor Bisericii.

Dacă are loc o catastrofă la care își face apariția și înaltul ierarh, îl acuză că exploatează momentul pentru a câștiga un capital de simpatie. Dacă Preafericitul nu-și face apariția, îi reproșează lipsa de sensibilitate față de suferința semenilor. Bine face Patriarhul că ignoră aceste reacții, fără să intre în dispute interminabile cu denigratorii. Aceștia nu merită un răspuns. Oricum, cine are ochi de văzut vede și cine are urechi de auzit aude.

Eu, de exemplu, nu am nevoie de explicații oficiale ca să văd și să aud ce se face în lumea credinței, la noi, de zece ani încoace. Am fost, pe cont propriu, să vizitez șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrare de anvergură, de genul celor care se întreprind o dată la câteva sute de ani. Activitatea de acolo m-a impresionat printr-o organizare riguroasă, plauzibilă într-o țară ca Germania, dar întâlnită la noi foarte rar (numai pe masa mea de lucru – spun eu, bravând, cu o trufie pentru care ar trebui să bat multe metanii –, masă imensă pe care stau rânduite mii de fișe cu date biobibliografice ale scriitorilor români, mai poate fi văzută o asemenea ordine).

Am mai vizitat Patriarhia și Facultatea de Teologie și am remarcat, la fel, o efervescență a înnoirii, care ar putea fi un model pentru întreaga țară. Sunt la curent cu programele postului de radio TRINITAS și ale canalului de televiziune TRINITAS TV, citesc periodicele editate de Centrul de Presă al Patriarhiei – cum este chiar publicația în care apar aceste rânduri - și sunt entuziasmat de cultura pe care toate aceste mijloace de comunicare în masă o răspândesc. Nu este o presă de o simplă propagandă religioasă, ci o presă culturală în esența ei.

M-am numărat printre cei care au susținut în mod public necesitatea orelor de religie în școli. Un tânăr care nu are o minimă pregătire religioasă este aproape un analfabet, pentru care rămân ininteligibile și Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, și Comedia divină a lui Dante Alighieri. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a remarcat (deși noi n-am urmărit asta) pe cei care am pledat pentru orele de religie și ne-a medaliat în cadrul unei ceremonii. Cu ocazia aceasta am constatat că Înaltul Patriarh, în afară de inteligență, cultură și bunăvoință, are și umor. Că este un om întreg. (Înainte ca Preafericitul să-mi petreacă peste cap panglica medaliei, i-am mărturisit că nu merit o asemenea distincție bisericească fiindcă sunt un păcătos. La care ilustrul personaj, care, sincer să fiu, mă cam intimidase, mi-a șoptit: „Nimeni nu este fără de păcat”).

Îl admir pe actualul Patriarh, îl respect și, în același, îl îndrăgesc. Oameni ca el mă fac să cred că în România nu e totul pierdut.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!