Repere şi idei
Un prieten al avvei Pimen

Un prieten al avvei Pimen

Paul Siladi, 12 Septembrie 2018

În chiar inima Patericului egiptean se găsește un set de apoftegme foarte amplu, sunt peste 200 de povestiri, de la avva Pimen. Acesta a fost un monah simplu, fără prea mult gust pentru speculație, înzestrat cu un deosebit discernământ, care a trăit până în jurul vârstei de 100 de ani în deșertul egiptean. Primele istorisiri despre el conturează profilul celui care avea să devină un reper al pustiei. La început vedem cum i se profețește pentru atenția lui la cele duhovnicești că „Păstor de îngeri, numele tău se va răspândi în tot Egiptul”. Aceasta este o aluzie la etimologia grecească a numelui său, care înseamnă păstor. Următoarele povestiri vorbesc despre un exercițiu ascetic pe care îl face Pimen (putem bănui că se referă la tinerețea lui).

Când avva Ammonas vede că este neliniștit, îi spune scurt: „Pimen, încă mai trăiești? Întoarce-te în chilie și spune-ți în inima ta că ești de un an în mormânt”. Iar monahul nostru face asta întocmai, după cum vedem în apoftegma următoare, în care refuză să vorbească tocmai pentru că se socotește deja mort.

Povestirile acestea constituie o foarte bună introducere pentru apoftegma a patra, în care îl găsim deja pe avva Pimen un monah matur, smerit, care începe să fie tot mai mult apreciat de restul călugărilor. Întâmplarea se petrece la Terenuti, unde s-a mutat Pimen după ce Sketisul a fost distrus de raidurile tâlharilor în anul 407. După ce s-a așezat aici, au început tot mai mulți oameni să îl caute în detrimentul altui bătrân, de altfel „renumit și prețuit”, care se bucura de cins­tea oamenilor înainte de venirea grupului lui Pimen. Bătrânul rămas fără ucenici a fost rănit de invidie și a început să îl vorbească de rău pe Pimen. Acesta însă își exersase mult smerenia și mândria îi era de mult tocită. În loc să se îndreptățească pe sine, așa cum ar fi fost de așteptat și ar fi avut argumente destule să facă asta, zice: „Ce să facem cu acest mare bătrân? Oamenii ne-au pus într-o încurcătură tristă, părăsindu-l pe el și venind la noi, care nu suntem nimic. Cum putem oare să-l împăcăm pe bătrân?” Și tot el a continuat: „Pregătiți câteva gustări, luați o ulcică de vin și să mergem la dânsul, să mâncăm împreună”. Au făcut așa, dar bătrânul nu a vrut să îi primească. Ei au rămas în arșiță, zicând: „Nu plecăm de aici până când nu ne învrednicim să îl vedem pe bătrân”. Acesta, văzându-le smerenia și răbdarea, străpuns până la lacrimi, le-a deschis. Și au intrat și au mâncat împreună, iar când mâncau, bătrânul le-a zis: „Cu adevărat, ce văd acum în fapta voastră întrece de o sută de ori lucrurile pe care le-am auzit despre voi”; și din ziua aceea le-a devenit prieten.

Scenariul acesta, în liniile sale esențiale, este unul clasic pentru părinții deșertului. Răul nu cedează niciodată în fața răului, dimpotrivă. Crusta de întuneric de pe inimile oamenilor se hrănește cu răutate și doar binele o poate risipi. Îndreptățirea de sine este un pericol pentru cei care caută să își mențină inima sensibilă în fața Duhului și, apoi, nici nu este eficientă. În clipa în care avva Pimen îl privește înțelegător pe bătrânul care fusese părăsit de oameni pentru el și merge să ceară binecuvântare de la el, inima acelui bătrân învie și poate să vadă adevărul. Iar în adevăr se statornicește pacea.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!