An omagial
Un prim-ministru „de sacrificiu” - Alexandru Marghiloman

Un prim-ministru „de sacrificiu” - Alexandru Marghiloman

Prof. Ioana Ionescu, 03 Iunie 2018

Despre primul-ministru Alexandru Marghiloman s-au spus multe, şi nu din cele mai bune. A fost considerat trădător de ţară pentru că şi-a asumat condiţiile păcii din mai 1918 şi că a înlăturat guvernarea Brătianu, căreia nu i-a recunoscut meritele. Desigur, acestea sunt concluzii subiective, mult prea dure pentru a exprima realităţile unei epoci greu de înţeles pentru noi astăzi, iar situaţiile de guvernare de atunci depăşesc orice realitate prezentă. Am ales să facem o prezentare a distinsului buzoian şi datorită faptului că, pe 10 mai, s-au comemorat 93 de ani de la trecerea sa în eternitate.

În articolul trecut dedicat Anului Centenar am evidențiat, prin intermediul câtorva pagini de memorialistică, mentalul colectiv românesc în perioada ocupației germane, precum și reverbe­rațiile avute de semnarea „păcii criminale" de la București, asupra poporului nostru. Cu toate acestea, am trecut doar razant prin implicațiile politice și zbuciumul guvernelor românești în acele vremuri. În materialul de față ne vom axa doar asupra câtorva momente-cheie ale carierei politice a lui Alexandru Marghiloman care evidenţiază loialitatea sa faţă de ţară şi de conducător, chiar cu riscul de a fi considerat ţap ispăşitor pentru momentele prin care a trecut România în 1918.

Conștient că se află în serviciul țării

Opinia generală despre guvernarea Marghiloman fiind cunoscută, am considerat oportun să înfăţişăm şi o variantă mai aproape de adevăr asupra modului de lucru al celui considerat prim-ministrul de sacrificiu. Autorul acestei variante a fost generalul Hârjeu, personalitate a Primului Război Mondial, de o luciditate extraordinară în descrierea evenimentelor şi prezentarea momentelor importante ale perioadei conflagraţiei. De la acesta aflăm că Marghiloman a dus o amplă politică românească în teritoriile care se aflau sub stăpânire străină, încă din 1913, pe fundalul conflictelor balcanice şi al iminentului război al popoarelor. Astfel, printr-un român de origine şi naţionalist desăvârşit, colonelul Sylvius von Herbay, din rezerva armatei austro-ungare, se urmărea înlesnirea pătrunderii românilor din Ardeal şi Banat, în număr cât mai mare, în cadrul activ al armatei austriece şi ajungerea lor până la cele mai înalte grade, dându-le mijloace suficiente ca să se instruiască şi să treacă prin învăţământul Şcolii Superioare de Război din Viena. Ca să poată atrage tineretul român spre cariera militară, se cerea ca statul român să acorde anual cel puţin 20 de burse, Alexandru Marghiloman fiind cel care urma să introducă problema la rege, care singur putea hotărî. Obiectivul zero al acestui proiect era pregătirea intereselor româneşti în Bucovina, Transilvania şi celelalte ţări româneşti din Ungaria. Regele Carol a fost de acord cu utilitatea proiectului, însă evenimentele ulterioare (izbucnirea războiului în 1914) au făcut ca ideea să nu prindă aripi. Cu toate acestea, rămâne cert faptul că Alexandru Marghiloman, dincolo de acţiunile germanofile sau francofobe şi viceversa, conştientiza că se află în serviciul țării, singura sa datorie fiind cea față de români.

Calități de excepțional lider politic

Un alt aspect care evidenţiază calităţile sale organizatorice şi manageriale îl reprezintă modalitatea prin care s-a ocupat de depozitele armatei şi a împiedicat un dezastru de proporţii în Moldova. Este cunoscut faptul că ocuparea Bucureştiului şi a Ploieştiului a dus la retragerea Casei Regale şi a unei însemnate părţi din populaţie în Moldova. Tot de la generalul Hârjeu aflăm că ­situaţia dificilă a României după retragerea în Moldova a fost ­cauzată de faptul că industria, producţia de materiale de îmbrăcăminte (mai ales pentru armată), precum şi serviciile pentru procurarea hranei erau cantonate mai ales în Muntenia şi Oltenia şi foarte puţin, aproape deloc, în Moldova. Motivul: ­alianţa militară a României cu Puterile Centrale, care fusese ­îndreptată împotriva Rusiei. ­După dezastrul din 1916 din Muntenia şi Dobrogea, aproape toate depozitele şi fabricile acestor servicii au căzut în stăpânirea armatei vrăjmaşe.

În momentul preluării guvernării, conservatorii marghilomani se aflau într-un impas fără precedent. Salvarea a venit însă din Basarabia. Un aspect interesant, credem noi, asupra dorinţei acesteia de a se uni cu România îl reprezintă şi chestiunea căilor ferate. La începutul lunii martie 1918, ministrul de război, însuşi Hârjeu, l-a delegat pe directorul general al căilor ferate să încheie cu Guvernul din Chişinău o convenţie pentru trecerea căilor ­ferate basarabene sub administraţia centrală, prevenindu-l că, dacă din cauza unor piedici locale, nu se va semna imediat convenţia, ministrul de război va fi silit să rechiziţioneze întreaga reţea de transport feroviar pentru a nu ­încăpea pe mâinile germanilor şi austriecilor. După multe dificultăţi, Guvernul local a semnat convenţia prin care căile ferate basarabene, cu toată zestrea şi avutul lor, trec la Direcţia Generală a Căilor Ferate Române. Guvernul român a considerat acest act ca un început oficial al unirii ­Basarabiei cu România.

În plus, situaţia dezastruoasă a populaţiei şi a armatei române trebuia îmbunătăţită într-un fel. Guvernul a luat măsuri să se ­exploateze sistematic mijloacele de care mai dispunea Basarabia, să se împiedice risipa şi să se pună stavilă contrabandei, care încă se practica în Moldova şi, în proporţii mult mai mari, în Basarabia. Au fost implicate toate serviciile şi direcţiile statului, precum şi ­firmele particulare, făcând posibil ca, la 24 octombrie 1918, când guvernarea conservatoare a plecat de la conducere, să existe echipament militar pentru 100.000 de soldaţi. De folos au fost şi depozitele ruseşti rămase în Moldova şi Basarabia.

„Am fost preocupat numai de rezultate practice"

Prin efortul susţinut al guvernării Alexandru Marghiloman şi mai ales prin calităţile de lider ale şefului Guvernului, s-a reuşit reintrarea în război de partea ­Antantei. În plus, ocuparea ­Bucovinei de trupele române a dat încredere soldaţilor români că putem câştiga războiul, iar Transilvania era şi ea aproape.

Prezentarea pe care generalul Hârjeu a făcut-o guvernării conservatoare poate fi considerată uneori subiectivă şi puţin prea elogioasă. Cu toate acestea, militarul de carieră şi omul politic prezintă într-o manieră detaşată, accentuând anumite detalii semni­ficative, modalitatea de guvernare a lui Alexandru Marghiloman. Acesta nu a încercat nici o clipă să trădeze interesele ţării noastre sau să lucreze monarhia, dând dovadă de spirit întreprinzător şi de viziune într-unul din cele mai grele momente ale ţării noastre, aşa cum am afirmat şi la începutul articolului.

Încheiem această pledoarie asupra personalităţii marelui om politic şi a Guvernului pe care l-a condus în perioada războiului cu un fragment dintr-un discurs al său: „Experienţa vieţii m-a învăţat că în România să cercetezi şi să stabileşti răspunderile este o în­tre­prindere himerică, la care, ca om preocupat numai de rezultate practice, trebuie să renunţi cum în decursul vieţii renunţi la multe visuri generoase ale tinereţii".


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!