Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Un răspuns al Bisericii la problemele noii generaţii

Un răspuns al Bisericii la problemele noii generaţii

Data: 11 Iulie 2008

Între 15-20 iulie 2008, în cadrul Zilei Mondiale a Tineretului, de la Sydney - Australia, grupuri de tineri din aproape 200 de ţări se vor aduna în jurul Papei Benedict al XVI-lea, în convingerea că Biserica are multe lucruri de spus tinerilor, iar tinerii, la rândul lor, au multe de spus Bisericii, informează Agenţia de Ştiri Catholica. Întâlnirea mondială din acest an are ca temă făgăduinţa lui Iisus: „Veţi primi puterea Duhului Sfânt care va coborî asupra voastră şi Îmi veţi fi Mie martori“ (Fapte 1, 8).

Despre climatul din aceste zile de la Sydney, unde autorităţile sunt pregătite pentru o participare mai mare decât la Jocurile Olimpice din anul 2000, Episcopul Josef Clemens, secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici, a declarat pentru Radio Vatican: „Am văzut pe internet că la Sydney este o aşteptare intensă. Grupurile germane au ajuns deja în aceste zile în diecezele australiene. Se poate vedea, totodată, că ultimele pregătiri sunt într-o fază de mare fierbere. Tot oraşul va fi plin de steagurile Zilei Tineretului, purtând binecunoscutul logo; locul este foarte frumos: oraşul în sine, portul, renumita Opera House, Harbour Bridge etc... În ansamblu, este o mare, mare aşteptare“.

După cum a declarat secretarul Consiliului Pontifical pentru Laici, Ziua Mondială a Tineretului pune în centru realitatea tinerilor cu toate problemele lor. „Cunoaştem problema locului de muncă, cunoaştem problemele referitoare la pregătirea pentru viitor. Răspunsul Bisericii cred că se plasează la nivel educativ, la nivel etic. Aceasta este contribuţia noastră“, a spus Episcopul Clemens.