Un Sarkozy euforic după o cină cu Putin

13 Iunie 2007

Într-o înregistrare video ce bate recorduri de descărcare pe internet, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy (foto), are un comportament cel puţin aparte la conferinţa de presă de după dineul cu omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G8 de la Heiligendamm /Germania/, relevă cotidianul elveţian „Le Matin“. Să-l fi îmbătat, oare, Putin pe Sarkozy? Să fi fost vorba de un discurs în stare de ebrietate, ori doar de o simplă oboseală? - se întreabă semnatarul unui articol succint apărut luni pe site-ul ziarului editat la Lausanne.

În respectiva înregistrare video, difuzată luni seara de telejurnalul canalului doi al Televiziunii Belgiene /RTBF/ şi preluată imediat de numeroase site-uri internet, şeful statului francez este văzut venind cu o mare întârziere la conferinţa de presă din 7 iunie de la summitul G8 desfăşurat în eleganta staţiune balneară de la Marea Baltică. El are un aer ironic şi paşii cam nesiguri.

Aceasta era prima conferinţă de presă a noului preşedinte francez la summitul mondial, notează ziarul elveţian. Obiectul intervenţiei sale a fost discuţia cu preşedintele rus, cu care tocmai se întreţinuse cu ocazia unui dineu ce a durat mai mult decât se prevăzuse - şi „la care, după câte se pare, băuse doar apă“, potrivit crainicului postului TV belgian. În înregistrarea video, acesta adaugă că „Michel Dardenne - un ministru belgian care a fost filmat beat în urmă cu ceva timp - are concurenţă“.

Deşi Nicolas Sarkozy şi-a revenit în continuarea conferinţei de presă, scena este antologică, iar îndoiala este permisă, notează ziaristul de la „Le Matin“. Să fi fost, oare, Sarkozy, în stare de ebrietate în faţa jurnaliştilor din lumea întreagă? Până acum, nici preşedintele şi nici anturajul său nu au dat explicaţii. Afacerea este de urmărit în continuare, conchide ziarul din Ţara Cantoanelor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!