Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Un slujitor evlavios şi distins păstor duhovnicesc

Un slujitor evlavios şi distins păstor duhovnicesc

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Ziarul Lumina - 12 Septembrie 2017

Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, la vârsta de 66 ani, în seara de 8 septembrie 2017, a preacucernicului preot Constantin Mihăescu, îmbisericit la Parohia Spirea Nouă din Protoieria Sector 5 Capitală.

Părintele Constantin Mihăescu s-a născut în municipiul Bucu­rești, în data de 16 iunie 1951, fiind fiul lui Constantin și al Olgăi Mihăescu.

A urmat cursurile Seminarului Teologic din București, între anii 1966 și 1971, apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din București, între anii 1971 și 1975.

Căsătoria părintelui Constantin Mihăescu cu doamna Ileana Mihăescu a fost binecuvântată cu trei fiice: Elena, Irina-Georgiana și Ana-Maria.

La 19 septembrie 1975, a fost hirotonit diacon și apoi, la 21 septembrie același an, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Paicu, județul Ilfov, parohie în cadrul căreia s-a remarcat prin râvnă pastorală și spirit gospodăresc. Pentru activitatea administrativă și duhovnicească deosebită desfășurată în parohie a fost hirotesit sachelar.

În anul 1986, a fost transferat la Parohia Spirea Nouă, Protoieria Sector 5 Capitală, unde a slujit 24 de ani ca preot paroh. În lunga perioadă în care și-a desfășurat misiunea la această parohie, părintele Constantin s-a îngrijit de toate aspectele administrative ale bisericii și casei parohiale: instalarea sistemelor de încălzire centrală la biserică și la casa parohială, achizi­ționarea unor strane sculp­tate în lemn de stejar la Atelierele Patriarhiei Române, refacerea picturii interioare și exterioare a bisericii, organizarea pangarului, înfrumusețarea curții bisericii prin construirea unui gard de zidărie, amenajarea unui spațiu pentru înfiin­țarea unei cantine sociale, montarea de sisteme performante de sonorizare și supraveghere video și multe altele.

Începând cu anul 2010, părintele Constantin Mihăescu și-a continuat misiunea în calitate de coslujitor la Parohia Bărbătescu Vechi, din cadrul Protoieriei Sector 5 Capitală. Și aici s-a remarcat prin dragostea părintească față de comunitatea parohială, îndrumând numeroși credincioși pe calea mântuirii prin participarea la viața Bisericii.

În urma pensionării, a fost îmbisericit la Parohia Spirea Nouă, unde mai slujise timp de un sfert de veac.

În cei 42 de ani de preoție, părintele Constantin Mihăescu L-a slujit pe Dumnezeu și pe cei care i-au fost încredințați spre păstorire, cu timp și fără timp, desfășurând o bogată activitate pastoral-misionară, catehetică și administrativ-gospodărească. Zelul său pastoral, preocuparea pentru educația religioasă a tinerilor, dar și capacitatea sa organizatorică au fost apreciate permanent.

A fost un preot evlavios, cu o înaltă ținută morală și cu deosebite calități oratorice și muzicale. A manifestat o atentă grijă față de cele sfinte, săvârșind slujbele cu o profundă conștiință a responsabilităţii preoțești.

În aceste momente de întristare pentru familia îndurerată a părintelui Constantin Mihăescu și pentru toți credincioșii pe care i-a îndrumat pe calea mântuirii, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să așeze sufletul robului Său Constantin preotul în ceata sfinţilor Săi slujitori, în iubirea, pacea şi lumina Prea­sfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a preotului Constantin Mihăescu, îmbisericit la Parohia Spirea Nouă, Protoieria Sector 5 Capitală, luni, 11 septembrie 2017.