Biserică şi societate
Un teritoriu nepus sub semnul întrebării

Un teritoriu nepus sub semnul întrebării

Andreea Hefco, 05 Martie 2013

Firescul înseamnă normalitate. Aşa spune dicţionarul. Este dificil de dat o definiţie unică şi general valabilă a normalităţii. Acesta este motivul pentru care am adunat o parte din gândurile prietenilor mei, unii cunoscuţi direct şi alţii cunoscuţi mie doar prin cuvintele lor, pentru a vă contura o idee: firescul e unul şi totuşi diferit după fiecare în parte.

Rândurile care urmează, deşi nu-mi aparţin, le dedic tuturor celor care sunt în căutarea felului lor firesc de a fi. Le mulţumesc celor care au răspuns, pentru ei şi pentru noi, la această provocare. Cineva mi-a spus că răul este o fractură în firesc şi că a iubi înseamnă să ridici firescul la stadiul de sublim. Oamenii care îşi acordă timp să asculte inima nu mai cunosc decât un fel firesc de a fi, şi firesc înseamnă să te simţi fericit fără ştiinţa care îţi spune când şi cum să fii fericit. Altcineva mi-a spus că a avut o discuţie despre libertate - ce înseamnă, cine o are, cine nu, este ea un drept natural etc. - şi acum simte că şi firescul reprezintă acelaşi lucru. „Mi se pare că ceea ce e firesc, sau noţiunea de firesc, e mai abstract decât libertatea. Oamenii nu înţeleg libertatea decât, poate, după ce şi-o pierd. Unii nici atunci. Cred că multe lucruri le luăm ca atare în viaţă, unele ni se pare că ni se cuvin de la sine, prin natura lor, la altele nici măcar nu ne gândim, trec neobservate pe lângă noi, sau noi pe lângă ele. Trăim automat, în virtutea inerţiei, fără să fim treji, cu ochii interiori larg deschişi. Cred că libertatea, în special cea interioară, individuală, separată de conceptul politic, se câştigă mai întâi, abia apoi devine o stare cunoscută, acceptată şi nu mai pare nicidecum firească. Evident că e garantată tuturor, însă ca să o simţi pe pielea ta, cum se spune, trebui să ţi-o dobândeşti. Şi, astfel, devine de nepreţuit. Îmi câştig libertatea în fiecare dimineaţă după ce mă ridic din pat. E un proces perpetuu. Vreau să trec totul prin filtrul trăirilor şi înţelegerii proprii. Pentru mine, firescul e doar un teritoriu comod şi nepus sub semnul întrebării, al sondărilor spirituale, al căutărilor care duc la libertate.“

Aspectele firescului

O prietenă mi-a spus că firescul e dictat de două aspecte: „Părerea noastră personală despre ce este firesc şi, cel mai important, părerea majorităţii. De obicei e normal ceea ce este gândit de majoritatea lumii în acelaşi fel. De exemplu, să mergi la şcoală, să faci o facultate, să te căsătoreşti, să ai copii (în această ordine!), să ai două mâini, doi ochi, două picioare, să îţi iubeşti părinţii, să îţi iubeşti copiii, să fii cinstit, să nu furi, să nu omori etc. Tot ce se abate de la această ordine este... nefiresc, anormal.
 
Şi cred că mai există firescul creat de fiecare dintre noi. Din experienţa mea personală, copil fiind şi suferind mereu de dureri de cap şi de dinţi, aveam impresia că toată lumea suferă la fel. Sau că tuturor copiilor le place ciocolata. Sau că în mod obligatoriu băiatul pe care îl voi iubi şi va fi sufletul meu pereche îmi va ghici gândurile mereu, se va comporta exact cum mă aştept eu de la el. Abia pe la vârsta adolescenţei am început să-mi dau seama că oamenii sunt foarte diferiţi şi că ceea ce consider eu firesc nu e pentru toată lumea la fel.“
 
Altă prietenă mi-a spus că firescul este ceea ce ţine de fire, iar firea noastră este căzută, deci suntem căzuţi din firesc. Abia sfinţii sunt fireşti. Căderea din firescul originar înseamnă ducerea a ceea ce este natural firii omului într-o zonă fie a păcatului, fie a suprasolicitării unor nevoi ce nu mai pot fi satisfăcute în mod simplu, în comuniune cu Dumnezeu, deoarece omul pleacă urechea şi inima la calea societăţii actuale. La ce se cere acum.

„Suntem flămânzi de firesc“

Un alt punct de vedere a venit de la cineva care a spus că „înseamnă normalitate sau a fi pur şi simplu om şi că, din păcate, în momentul în care firescul ne dă târcoale, noi sau cei apropiaţi nouă... mai trag concluzia că suntem nebuni sau pe aproape. Am ajuns să spunem că dorul este o boală sufletească, tristeţea am învăţat să o tratăm prin medicaţie sau terapii în loc să o «tratăm» prin prietenie şi comuniune, comunicare, prin a fi alături şi prin a plânge cu cei care plâng. Suntem flămânzi de firesc, de a fi oameni şi nu ne dăm seama, ba chiar prin mijloace «moderne» luptăm contra lui. Firescul e să fim doi sau trei adunaţi în numele Lui“.
 
Părintele Rafail Noica spunea că părintele Sofronie a fost cel mai firesc om pe care l-a întâlnit. Lui nu-i plăceau lucrurile prefăcute, comportamentismele şi manierismele. Nu-i plăceau deloc. „Smerenia, zicea, e adevărat firească, lucru frumos, lucru sfânt.“ Şi frumos, sfânt şi firesc erau trei cuvinte care de multe ori erau în aceeaşi frază. Un alt punct de vedere asupra aceleiaşi realităţi spune că firescul înseamnă lipsa fricii.
 
Şi trăirea momentului, bucuria şi acceptarea a ce faci, fără încâlceală de gânduri, fără nemulţumire sau dorinţă de schimbare. Doar bucurie. Un om bucuros (senin, liniştit) este un om firesc.
 
Aţi rezonat la o încercare de definiţie? Dacă nu, nici nu trebuie, pentru că… poate firescul este să vă găsiţi propriul firesc.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!