Patristica
Un urmaş demn al Sfântului Ignatie Teoforul

Un urmaş demn al Sfântului Ignatie Teoforul

Adrian Agachi, 25 Aprilie 2010

Teofil al Antiohiei este primul autor patristic care foloseşte termenul de "Treime". Rigurozitatea sa teologică este deosebită, cu atât mai mult, cu cât nu confundă, aşa cum se întâmpla în dese cazuri în perioada primară a creştinismului, persoanele Sfintei Treimi. Din nefericire, majoritatea operelor sale s-au pierdut în negura timpului, dintre acestea supravieţuind doar cea adresată păgânului Autolic. Cu toate acestea, conţinutul deosebit al acestei scrieri ne oferă suficiente informaţii atât despre autor, cât şi despre câteva teme creştine semnificative.

Al şaselea episcop al Antiohiei

Teofil a ocupat scaunul episcopal al Antiohiei, printre predecesorii săi numindu-se şi Sfântul Ignatie Teoforul. Prin urmare, s-a bucurat de o preţuire duhovnicească deosebită, deoarece Antiohia era o cetate importantă; practic prima în care credincioşii s-au numit creştini. A ocupat scaunul de episcop timp de aproape 20 de ani, între 169 şi 188, având o activitate rodnică. Propria mărturie însemnată în debutul scrierii Către Autolic ne dezvăluie câteva amănunte despre aspectele biografice ale autorului. Teofil

s-a născut în Siria, din părinţi păgâni. Stylianos Papadopoulos afirmă: "Opera sa presupune o educaţie deosebită şi un studiu serios al poeţilor şi filosofilor greci. Nu ştim cum a venit în contact cu Scriptura (profeţii) şi cum a devenit creştin, deşi se exprimă întotdeauna ca iudeo-creştin. Cazul lui Teofil şi al contemporanului şi compatriotului său, Taţian, presupune în Siria şi Antiohia existenţa unui climat grecesc înfloritor şi a unui puternic curent iudeo-creştin. Dispunea de un dezvoltat simţ filologic, gândire limpede şi simplă şi dispoziţie gnomică sau apoftegmatică în cuvântul său. Este influenţat mult de numita retorică asiatică, pe care o întâlnim şi la Sfântul Meliton de Sardes" (Patrologie, vol.I, Editura Bizantină, 2000, p.269). Stylianos Papadopoulos susţine aşadar pe baza mărturiei şi operei lui Teofil că acesta avea studii importante de filosofie păgână. De altfel, lucrarea resimte această influenţă fundamentală. Totuşi, profesorul Papadopoulos critică felul în care a fost compusă scrierea de Teofil: "Dacă Eusebiu de Cezareea şi Fericitul Ieronim nu s-ar fi exprimat foarte clar, ar fi existat mare îndoială dacă Teofil a fost episcop; pentru că rămâne inexplicabil cum un episcop, care slujeşte şi săvârşeşte Tainele, care este urmaş al unui Părinte precum Sfântul Ignatie şi are posibilitatea să cunoască Tradiţia Bisericii, se mişcă natural - conform operei sale - în climatul iudeo-elenistic şi numai convenţional în cel creştin. Teognosia şi teologia sa, care este mult influenţată şi de cărţile sibilice, rar depăşesc cadrul gândirii vechi-testamentare" (p.268). Într-adevăr, scrierea episcopului Teofil nu pare a prezenta creştinismul din perspectiva nou-testamentară deloc. De altfel, numele Mântuitorului nu apare deloc în cadrul lucrării. Considerăm, însă, că există o explicaţie în acest sens. Teofil vorbeşte unui păgân şi susţine în cadrul scrierii că vechea filosofie păgână este inspirată de cărţile vechi-testamentare. Este oarecum firesc să îi prezinte lui Autolic mai mult Vechiul Testament. Totuşi, chiar şi în acest caz, cercetătorul Enrico Norelli îl critică pe episcopul antiohian: "Fără să îşi dea seama, Teofil se mişcă în spaţiul unei logici pe de-a-ntregul creştine, astfel încât opera sa cu greu ar fi putut convinge un păgân. Deşi citează din Evanghelii, nu vorbeşte niciodată limpede despre Iisus; el este preocupat să demonstreze că, prin intermediul tradiţiei biblice, creştinii au noţiuni despre Dumnezeu, despre om şi despre mântuire incomparabil mai solide decât cele ale grecilor. Continuitatea dintre iudaism şi creştinism (mai precis, faptul că tradiţia ebraică aparţine creştinilor) este însă pentru Teofil atât de evidentă, încât nu simte nevoia să o demonstreze, deşi acest lucru nu putea fi nicicum limpede pentru un păgân. Având această convingere, el se foloseşte fără nicio ezitare de doctrina iudeo-elenistică a Logosului, de exegeza, etica şi apologetica iudaismului" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol.I, Editura Polirom, 2001, p.233).

Zilele creaţiei şi pomul cunoştinţei binelui şi răului

Teofil al Antiohiei s-a dovedit un tâlcuitor deosebit al începutului cărţii Facerii. O exegeză interesantă este utilizată pentru primele patru zile ale creaţiei. "Cele trei zile înainte de crearea luminătorilor sunt preînchipuiri ale Treimii: a lui Dumnezeu, a Cuvântului Lui şi a Înţelepciunii Lui. În al patrulea loc este omul, care are nevoie de lumină; ca să fie astfel: Dumnezeu, Cuvânt, Înţelepciune, om. Iată pentru ce luminătorii au fost creaţi în a patra zi. Poziţia stelelor reprezintă rânduiala şi ordinea drepţilor, a cuvioşilor şi a celor care păzesc Legea şi poruncile lui Dumnezeu. Stelele mari şi strălucitoare sunt o imagine a profeţilor; de aceea rămân pe drumul lor şi nu se mută din loc în loc; alte stele, care au altă ordine de strălucire, sunt preînchipuiri ale poporului drepţilor; iar alte stele, care-şi schimbă poziţia şi fug din loc în loc, care se numesc şi planete, sunt preînchipuiri ale oamenilor care se depărtează de Dumnezeu, care părăsesc Legea şi poruncile Lui" (PSB, vol.II: Apologeţi de limbă greacă, traducere de pr. prof. dr. T. Bodogae, pr. prof. dr. Olimp Căciulă, pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, 1997, p.407). Primele trei zile ale creaţiei închipuie Sfânta Treime, iar a patra este un simbol al omului, deşi în aceasta au fost creaţi luminătorii cerului. Făcând legătura cu imaginea notată de Sfântul Apostol Pavel, Teofil compară sfinţenia cu strălucirea luminătorilor. Cerul întreg plin de stele şi felul în care acestea se mişcă semnifică fiecare cât de avansat sau păcătos este omul. Profeţii sunt simbolizaţi de stelele mari, strălucitoare, fixe. Stelele mai puţin strălucitoare îi indică pe membrii poporului drepţilor (creştinii), iar cele care se mişcă întruna îi simbolizează pe păcătoşi. Este o imagine deosebită, care în mod sigur a avut un impact asupra lui Autolic. Cât despre pomul cunoştinţei binelui şi răului, Teofil precizează: "Cât priveşte pomul cunoştinţei, era bun şi pomul şi era bun şi rodul lui. Că nu-i aşa, precum socot unii, că pomul acesta cuprindea în el moartea; nu cuprindea moartea, ci neascultarea. În rodul lui nu era altceva decât cunoştinţă. Iar cunoştinţa este bună dacă este folosită cum trebuie. În ce priveşte vârsta, Adam era încă copil; de aceea Adam nu putea cuprinde după vrednicie cunoştinţa" (p.416). Pomul cunoştinţei binelui şi răului era bun pentru că a fost creat de Dumnezeu, dar omul nu era încă la capacitatea necesară pentru a mânca din el. De aceea Teofil îl numeşte pe Adam "copil", pentru că acesta nu a putut cuprinde rodul cunoştinţei din care a mâncat. Fiind încă prunc duhovnicesc, Adam a dorit să se înfrupte prin mândrie dintr-o mâncare bună, dar interzisă.

Îndemn la înţelepciune

Cu toate că episcopul Teofil a fost o persoană învăţată, demonstrând o cultură deosebită, nu s-a lăsat înşelat de bucuriile frazelor frumoase şi cuvintelor retorice. De aceea a atras atenţia păgânului Autolic: "O limbă frumoasă şi o frază bine întocmită fac plăcere şi aduc laudă, spre slavă deşartă oamenilor netrebnici, care au mintea coruptă; dar omul care iubeşte adevărul nu se uită la cuvintele înflorate, ci cercetează temeiul cuvântului, care este şi cum este" (p.372). Nu trebuie să ne lăsăm furaţi de cuvintele frumoase şi discursurile deosebite şi este necesar să analizăm cu atenţie conţinutul acestora. Astfel trebuie procedat cu toate cărţile şi articolele pe care le citim. Analiza conţinutului este mai importantă decât desfătarea de frumuseţea frazeologiei sau prezentarea riguroasă a argumentelor. Ne lăsăm furaţi de formă şi uităm să disecăm cu trezvie conţinutul, lucru care ne dăunează profund lipsindu-ne de discernământ. În încheiere, dorim să subliniem importanţa operei episcopului Teofil al Antiohiei. O operă care merită să fie citită şi analizată dincolo de formulări. Scrierea însăşi îndeamnă la acest lucru. Este uşor de citit şi, din multe puncte de vedere, la fel de uşor de asimilat. O hrană duhovnicească din care este bine să ne împărtăşim. Cu trezvie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!