Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu „Un ziar care sporeşte încrederea în cuvânt”

„Un ziar care sporeşte încrederea în cuvânt”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Augustin Păunoiu - 06 Feb 2015

Un ziar care alcătuieşte zilnic foaia de alertă a societăţii. Un ziar care evaluează cotidian condiţia lumii pe scara cerească. Aceasta ar fi definiţia cotidianului Patriarhiei Române. Ziarul Lumina nu este doar locul şi modelul unui alt mod de a face presă, ci şi o şcoală a noului jurnalism de care lumea are nevoie. Despre locul şi rolul acestui ziar în media românească ne-a vorbit profesorul Ilie Bădescu în interviul de faţă.

Domnule profesor, astăzi Zia­rul Lumina împlineşte 10 ani de apariţie neîntreruptă. Cum l-aţi perceput de-a lungul acestei perioade şi ce aş­teptări aveţi de la cotidianul Patriarhiei Române pe vii­tor?

Un cotidian al Bisericii are o du­blă semnificaţie: ilustrează vo­caţia misionară a Bisericii şi cer­cetează zilnic ordinea ecle­si­a­­lă a lumii, în curgerea de fap­te şi evenimente. Social şi isto­ri­ceşte, rânduiala eclesială (or­di­­nea pusă de Dumnezeu în toa­tă creaţia) pierde din inten­si­­tate şi astfel se produc defor­mări, uneori foarte grave, ale mo­dului de viaţă şi de preţuire a vieţii. Un cotidian precum Zia­rul Lumina se fundamen­tea­ză pe o anume viziune an­tro­pologică, pe care n-o re­gă­sim neapărat la celelalte cotidi­a­ne. În lumina acestei viziuni, o­mul este fiinţă dăruită, che­ma­tă să trăiască adeveritor, a­di­­că după dreptare dumne­ze­ieşti, pe care poate să le şi refu­ze, precum aflăm din pericopa e­vanghelică a înmulţirii talan­ţi­lor. Pentru jurnalistul unui a­se­menea cotidian, omul cel mai lip­sit de însemnătate pentru cei din jur este totuşi însemnat în faţa lui Dumnezeu, precum spu­ne părintele Arsenie Boca. În­să noi toţi, şi cei însemnaţi, şi cei mai puţin însemnaţi social, ne rătăcim adesea, refuzăm da­rul şi nu mai auzim chemarea lui Dumnezeu. În loc să trăim du­pă chip, devenim închipuiţi, a­dică trăim bezmetic după cum ne cer patimile şi închipuirile noas­tre. Ziarul Lumina este cro­nica rătăcirilor şi a regăsiri­lor noastre. Paginile sale sunt o­­glinda zilnică a unei asemenea dramaturgii prin care ni se a­de­vereşte că omul trăieşte du­pă voia lui Dumnezeu, adică în şi după dreapta credinţă, ori i­do­latru, departe de Dumnezeu, ba uneori împotriva lui Dum­nezeu, cum ne arată istoria a­te­ismului modern, care mijlo­ceş­te adesea alunecări în apos­ta­­zie şi blasfemie. Într-un anu­me sens, fiecare dintre noi ne con­fecţionăm propriul nostru vi­ţel de aur la care ne în­chi­năm, pe care-l slujim cu toate e­nergiile noastre. Pentru unii, vi­ţelul de aur este consumismul, pentru alţii este desfrâ­na­rea, pentru alţii este credinţa oar­bă în cutare ideologie, pentru destui, viţelul de aur este pro­pria lor persoană, eul propriu, pe care-l preţuiesc mai mult decât orice, ca pe un dumnezeu, aşa cum ne arată trufia, i­dolul mândriei de sine. Pre­ţu­i­rea unei vieţi curate, trăită du­pă rânduiala dumnezeiască, se mu­­tă astfel spre lucruri tre­că­toa­re şi nedemne. Aceasta este dra­ma ordinii şi dezordinii o­me­­neşti şi Ziarul Lumina a fost şi este chemat să fie cotidianul a­cestei drame. Ziarul Lumina al­cătuieşte zilnic foaia de a­ler­tă a societăţii în raport cu pri­mej­dia descărării, a căderilor, e­valuează, aşadar, cotidian con­diţia lumii pe scara ce­reas­că. Un astfel de ziar sporeşte în­crederea în cuvânt, în acea ex­presie a cuvântului pu­blic pe ca­re o denumim presă sau mass-media, adică formă de co­mu­­nicare publică şi canal de in­formare. Din lectura lui, o­mul iese întărit, nu dez­nă­dăj­du­it, cum se poate întâmpla a­de­seori în cazul cotidienelor co­mer­ciale, în care este prezentat cu o stranie „voluptate“ chipul u­nei lumi împotmolite, viclean con­dusă să se scufunde în mul­ta nenorocire şi disperare, fără a i se arăta în vreun fel lumina sal­vării. Într-un cotidian misio­nar, precum este Ziarul Lu­mi­na, mesajul vehiculat este deo­po­trivă informativ, restaurator şi asiguratoriu. Cititorul simte că poate să spună: „ziarul acela spu­ne adevărul, căci viaţa şi fap­tele jurnalistului misionar şi credincios sunt ca ale psal­mis­tului care ştie că se află cu toa­tă dorirea şi suspinul lui în fa­ţa lui Dumnezeu: „Doamne, îna­intea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns“ (Ps 37, 9). Jur­na­­listul acestui tip de cotidian a propus cititorilor săi un tip nou de a face presă, fiindcă el îşi rea­minteşte cu înfrigurare şi tea­mă cuvântul lui Iisus Dom­nul când spune: „Făţarnicilor, fa­ţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea a­ceasta cum de nu o deosebiţi?“ (Lu­ca, 12, 56). În acest cuvânt as­pru al Mântuitorului este su­ge­rată crucea pe care are a o pur­ta jurnalistul misionar, cel pe­ care se reazemă toată pova­ra scumpă a acestui nou tip de a face presă. Ziarul Lumina es­te, aşadar, şi o şcoală a unui nou tip de jurna­lism, şi lucrul a­cesta este de o mare în­sem­nătate.

Care este locul pe care un zi­ar religios trebuie să-l ocupe în peisajul jurnalistic din Ro­mânia?

Un ziar religios este un factor de siguranţă pentru omul o­­biş­nuit şi un dreptar al comu­ni­­că­rii publice. Jurnalistul a­ces­tui ziar este permanent cu fa­ţa spre Evanghelie, se teme de min­­ciună ca de o contami­na­re le­­tală, ca de lepră. De a­ce­ea, un ast­­fel de ziar este şi tre­buie să fie asemenea tere­ziei, a limbii de la cumpăna a­de­­vărului. Un zi­ar al Bisericii nu minte, nu poa­te minţi. Poa­te greşi, dar nu poa­te minţi, ast­fel că un specia­list care pu­blică în paginile sale aduce ga­ran­ţii suplimen­ta­re prin aceea că el se ţine în toa­te gândurile sa­le, în studiile sa­le, în exper­ti­­zele sale în linia cu­vântului, nu se abate de la lu­mina Scrip­tu­rii. Grave sunt de­formările lu­mii în toate sferele vieţii noas­tre şi însetat de „a­pa vie“ a adevărului este ori­ce muritor, astfel că ieşirea Zia­ru­lui Lu­mina, în genere a unui zi­ar re­ligios, cum îl denumiţi, de sub teascul tipografului (ca să fo­losim o sintagmă devenită me­­taforă) este prilej de re­pe­ta­­re a descoperirii pe care Mân­­tu­i­torul i-o face femeii sa­ma­­ri­ne­ne la fântâna lui Iacob.

Cum vedeţi rolul acestui co­ti­­dian în media bisericească şi în cea laică de la noi?

De la un astfel de ziar se aş­teap­tă mult, nu doar pentru re­zi­direa comunicării publice, a­de­seori ruinată de aservirea co­mer­cială, ci şi pentru inovarea jur­nalismului generic. Jur­na­lis­tul credincios este un specia­list dublat de vestitor, este un măr­turisitor al adevărului în mij­locul incendiului care a co­ple­şit lumea în ciclul ei postmo­dern. Un astfel de jurnalist nu povesteşte despre foc, el este în foc, în miezul flăcărilor, altfel îşi trădează menirea şi nu poa­te să răspundă „prezent“ când es­te strigat de Dumnezeu. Adi­că va risca să repete gestul lui Adam celui căzut, invocând mul­te scuze pentru că s-a ascuns, a fugit din calea focului, a­bandonându-se pe sine, şi cu el odată, alte făpturi şi rându­ieli în flacăra pustiirii. Un coti­di­an precum Ziarul Lu­mi­na este nu doar locul şi modelul u­nui alt mod de a face presă, dar este şi o şcoală a noului jur­na­lism de care lumea are ne­voie pentru a se feri de cele do­uă mari primej­dii: anarhia şi dez­nădejdea vea­cului. Un coti­di­an precum Ziarul Lumina es­te, deci, arma cea mai eficientă a eclesiatriei, adică a trata­men­­tului zilnic la maladiile vea­cului. El este un îndr­u­mă­tor pentru mirean şi pentru cle­rici deopotrivă.

Ce subiecte ar trebui să tra­te­ze acest cotidian?

­Subiectele acestui tip de co­ti­­dian ar trebui să recapituleze e­lementele din tabloul existen­ţei. Un subiect, de pildă, este no­ua ştiinţă care a refăcut în chip accelerat legătura ruptă pâ­nă ieri dintre ştiinţa veche şi cre­dinţă, contribuind la instau­ra­­rea unui nou tip de consens in­telectual, de fapt, a unei noi struc­turi in­telectuale funda­men­­tale a lumii. Un alt fel de su­biect în dezbatere este deo­po­t­ri­vă criza sistemului lumii şi şti­inţa ei. Cauza majoră a marii cri­ze care zguduie lumea de a­proa­pe zece ani este ruina fron­ti­e­relor duhului în faţa valu­ri­lor răutăţii, şi noii savanţi ar tre­bui să aibă rubrici în acest co­tidian. De prisos să spun că te­me precum epigenetica, noo­lo­gia cu ramificaţiile ei, terapia ma­ladiilor spirituale (cum le nu­meşte psihoterapeutul creş­tin Jean Claude Larchet), logo­te­rapia lansată de Victor Frankl, sociologia prin ochii cre­dinţei (lansată de sociologii creş­tini americani Tony Cam­po­lo şi Fraser), examinarea cri­ti­că a morfogeneticii, eclesiatria, bio­etica creştină, ecoteologia lan­sată de regretatul pr. prof. Ilie Moldovan, noopolitica, a­cea ştiinţă a spaţiului modelat de puterea spiritului (varianta spi­ritualist-creştină a geo­po­li­ti­cii), ar trebui să aibă rubrici per­manente într-un asemenea co­tidian. Acestea ar întări mult a­pologetica de strălucită tra­di­ţie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Citeşte mai multe despre:   Ziarul Lumina  -   aniversare