Una dintre rafinăriile companiei Petrom a rămas fără autorizaţie

30 Mai 2007

▲ După ce a fost luată această hotărâre de către reprezentanţii Agenţiei de Protecţie a Mediului, rafinăria din Piteşti iese din producţie timp de şase luni ▲ Pentru a fi redeschisă, Petrom trebuie să investească în programe de modernizare, pentru reducerea impactului asupra mediului ▲ Compania Petrom intenţionează să investească în rafinăria Arpechim circa 200 de milioane de euro, până în 2010, pentru modernizarea şi eficientizarea acestei unităţi ▲

Autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim din Piteşti, una dintre cele două rafinării ale societăţii Petrom, a fost suspendată începând de luni, măsura atrăgând după sine sistarea activităţii de producţie pentru o perioadă de până la şase luni. Suspendarea autorizaţiei integrate de mediu a rafinăriei Arpechim a fost comunicată, luni, de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş şi ai Comisariatului Judeţean Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu.

„Arpechim a avut din 2005 autorizaţie integrată de mediu, specifică societăţilor cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător, conform negocierilor cu Uniunea Europeană. După acordarea autorizaţiei, trebuiau realizate, la termen, o serie de măsuri pentru reducerea impactului asupra mediului. În urmă cu 30 de zile, au primit o notificare în care se preciza că două dintre măsurile preconizate nu s-au realizat, iar începând de azi (luni n.r.), autorizaţia integrată de mediu a fost suspendată“, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Argeş, Emilia Dumitrescu. „Perioada de suspendare a autorizaţiei este de maxim şase luni, timp în care trebuie realizate măsurile cerute. Dacă după şase luni societatea nu se conformează, autorizaţia integrată de mediu este anulată“, a explicat Emilia Dumitrescu. Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Argeş, de la data comunicării deciziei de suspendare a autorizaţiei de mediu, orice activitate economică trebuie sistată. „Dacă în această perioadă de suspendare se constată funcţionarea capacităţilor de producţie, vom sesiza imediat organele de cercetare penală“, a avertizat Emilia Dumitrescu. Reprezentanţii rafinăriei Arpechim nu au comentat situaţia, precizând că o poziţie oficială va putea fi prezentată doar de conducerea Petrom.

Petrom va investi

Compania Petrom intenţionează să investească în rafinăria Arpechim circa 200 de milioane de euro, până în 2010, pentru modernizarea şi eficientizarea acestei unităţi, a declarat directorul de comunicare al Petrom, Dan Pazara, în replică la afirmaţiile prefectului de Argeş, Ion Cârstoiu, conform cărora Petrom intenţiona să închidă rafinăria Arpechim de la Piteşti înainte de a primi comunicarea privind suspendarea autorizaţiei de mediu şi sistarea activităţii. „Categoric nu intenţionăm să închidem Arpechim. Noi chiar avem în vedere să investim, până în 2010, circa 200 de milioane de euro în procesul de modernizare şi eficientizare a rafinăriei“, a precizat Dan Pazara.

Modernizarea rezervoarelor cu probleme

Directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM) Piteşti, Marius Stanca, a anunţat că societatea Petrom planificase rezolvarea problemelor de mediu de la rafinăria Arpechim până în anul 2009, deşi termenul acordat în acest sens a expirat la 31 decembrie 2006. „Ei nu intenţionau să realizeze într-un timp scurt aceste investiţii. Realizarea măsurii privind modernizarea unuia dintre rezervoarele cu probleme era planificată pentru martie 2009, alte investiţii aveau termene de finalizare în 2008. Este exagerat să se spună că noi am forţat suspendarea autorizaţiei de mediu, în condiţiile în care, conform unei hotărâri de guvern, ei au avut ca termen data de 31 decembrie 2006“, a declarat Marius Stanca. Directorul executiv al ARPM Piteşti a afirmat că singurul motiv pentru care a fost suspendată autorizaţia de mediu a rafinăriei Arpechim îl reprezintă nerealizarea la termen, de către societate, a două dintre măsurile din Planul de Acţiune al Autorizaţiei Integrate de Mediu, în 2005. „Nu au existat nici un fel de presiuni, nici politice, nici de altă natură. Noi aplicăm doar politica mediului“, a precizat Marius Stanca. Directorul ARPM Piteşti a anunţat că, ieri, s-a întrunit secretariatul de risc, organism care lucrează „la identificarea instalaţiilor care intră sub incidenţa reglementărilor privind riscul de mediu“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!