Universitatea „Al. I. Cuza“ şi-a premiat cei mai buni cercetători

29 Octombrie 2007

Zilele Universităţii „Al. I. Cuza“ au debutat oficial pe 26 octombrie. În cadrul ceremoniei au fost acordate două titluri de Doctor Honoris Causa, lui Mihai Cernea, profesor la Universitatea „George Washington“ din Statele Unite ale Americii, şi lui Jean-François Flauss, profesor al Universităţii Paris II, Panthéon-Assas. Universitatea a premiat şi în acest an, cu fonduri din bugetul propriu, cei mai performanţi profesori şi doctoranzi care au lucrat în cercetare şi au făcut ca Universitatea „Cuza“ să se claseze pe primul loc în topul universităţilor din România.

Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, prima universitate a României moderne, şi-a sărbătorit, la sfârşitul săptămânii trecute, cei 147 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, pe 26 octombrie, au fost acordate două titluri de Doctor Honoris Causa şi au fost acordate premiile pentru cercetare.

La festivitate au fost prezenţi mai mulţi oaspeţi de peste hotare printre care Jean Pierre Gesson, rectorul Universtăţii Poitiers, şi Michel Francard, prorectorul Universităţii Catolice Louvain.

Primul dintre titlurile de Doctor Honoris Causa a fost acordat „unui român care a schimbat gândirea bancară“, a precizat rectorul Dumitru Oprea, referindu-se la Mihai Cernea, profesor la Universitatea „George Washington“ din Statele Unite ale Americii. Mihai Cernea este cel care a pornit de la deviza „putting people first“ (oamenii, înainte de toate) şi a creat un colectiv de antropologi şi sociologi la Banca Mondială. „Roşia Montană este apărată acum cu ideile profesorului Cernea“, a mai menţionat rectorul Dumitru Oprea, care a adăugat că nimeni, până la Cernea, nu a încercat să cuantifice durerea şi suferinţa umană.

Profesorul Mihai Cernea, fost vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi Expert pe probleme de Sociologie şi Politică Socială, s-a născut la Iaşi. Mihai Cernea a fost primul sociolog angajat de Banca Mondială, în 1974, când activitatea acestei organizaţii era bazată şi ghidată exclusiv de considerente economice.

Graţie activităţii lui, s-a produs o mutaţie decisivă în politica Băncii Mondiale şi în managementul proiectelor finanţate şi asistate de aceasta. În decursul unui deceniu, contextul social, valorile culturale şi instituţiile ţărilor beneficiare ale proiectelor internaţionale au devenit variabile importante ale concepţiei despre dezvoltare.

În cea de-a doua jumătate a anilor â80, Michael Cernea a desfăşurat cercetări legate de relocalizarea populaţiei din zonele influenţate de proiectele de dezvoltare. Meritele ştiinţifice şi experienţa redutabilă în proiectele de dezvoltare socio-economică i-au fost recunoscute prin premii acordate de Asociaţia Antropologică Americană şi Societatea pentru Antropologie aplicată.

Cărţile sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, portugheză, rusă, spaniolă, chineză etc. şi a fost numit de UNESCO în Consiliul Director al unui proiect de mare anvergură: refacerea Bibliotecii din Alexandria.

Profesorul american de origine română a evocat o parte din experienţa dureroasă pe care a avut-o la Iaşi. „Evenimentul de azi este un moment care stârneşte o furtună de emoţii. Mă simt asemenea fiului rătăcitor care, după ce a umblat o viaţă întreagă pe coclauri, se întoarce la vatra părintească, la universitate, casa şi şcoala părinţilor mei“, a spus Mihai Cernea, care a adăugat că, din cauza vremurilor, nu a reuşit să studieze la universitatea ieşeană, dar că visul i s-a împlinit prin primirea care i s-a făcut. „«Dacă îţi faci lecţiile şi înveţi bine vei ajunge la această universitate», îmi spuneau părinţii“, şi-a amintit Mihai Cernea de ceea ce îi spuneau părinţii. „Iată că am ajuns şi doresc să dedic acest premiu memoriei părinţilor mei“, a mai spus Mihai Cernea.

Cea de-a doua personalitate care a primit distincţia Doctor Honoris Causa din partea conducerii Universităţii „Al. I. Cuza“ este francezul Jean-François Flauss, profesor al Universităţii Paris II, Panthéon-Assas, care a asigurat formarea generaţiilor de jurişti în problematica protecţiei internaţionale şi europene a drepturilor omului şi a dreptului instituţiilor internaţionale şi instituţiilor europene.

Jean-François Flauss este membru al Consiliului de administraţie a Asociaţiei franceze a constituţionaliştilor, al Consiliului de administraţie al Institutului Internaţional al drepturilor omului, al Baroului Paris, al Consiliului ştiinţific al Revistei Internaţionale de Drepturile Omului, secretar general al Institutului Internaţional al Drepturilor Omului, „René Cassin“, Strasbourg.

A iniţiat, în 2006, sesiunea de cursuri Şcoala de vară: Protecţia europeană a drepturilor omului, când, la Iaşi, s-au reunit personalităţi de prestigiu, din mediul academic naţional şi european, precum şi din practica de specialitate privind protecţia drepturilor omului. Cursurile au fost organizate împreună cu Facultatea de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza“. Totodată, el a sprijinit acordarea de burse de studiu pentru cadre didactice şi studenţi, precum şi organizarea vizitei de studiu la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului, Strasbourg.

Fizica, perla coroanei în domeniul cercetării de la Universitatea „Al. I. Cuza“

Şi în acest an, universitatea a premiat, din fonduri proprii, excelenţa în cercetare. Premiile au fost acordate pe trei categorii; una se referă la doctoranzi şi cele mai bune teze de doctorat, a doua categorie se referă la doctoranzi care au realizat teze de doctorat în co-tutelă, cu profesori din instituţii de învăţământ din străinătate, iar a treia categorie de premiere s-a făcut pe facultăţi, aici cele mai importante fiind articolele publicate în reviste de prestigiu din străinătate.

Cea mai apreciată facultate de la „Cuza“ în ceea ce priveşte munca de cercetare a fost, ca şi anul trecut, Fizica, care a primit drept recompensă pentru eforturile depuse suma de 300.000 de lei. După Fizică, au urmat facultăţile de Chimie şi Matematică, care au primit câte 135.000 de lei, respectiv 104.500 de lei. Facultatea de Informatică a primit pentru rezultatele în cercetare 70.000 de lei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, care a primit 60.000 de lei, iar Facultatea de Istorie a primit 57.000 de lei. Următoarele facultăţi care au fost premiate au fost Biologia, Facultatea de Administrarea Afacerilor, Facultatea de Geografie şi Geologie, Filosofia, Dreptul, Psihologia, iar facultatea de Litere a primit cea mai mică sumă pentru cercetare, şi anume 20.000 de lei.

Universitatea a acordat apoi premii pentru 21 de tineri doctori în ştiinţe, care au susţinut cele mai bune teze din anul 2006, fie sub tutela unor profesori din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ sau în regim de co-tutelă, cu îndrumători din străinătate.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susţinut de Cvartetul de fagot al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“, sub conducerea profesorului Valentin Petrescu.

Evenimentele dedicate Zilelor Universităţii continuă pe facultăţi, care organizează sesiuni de comunicări şi manifestări dedicate studenţilor, precum şi tradiţionalele baluri ale bobocilor. (Oana R.)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!