Interviu
„Universitatea înseamnă competiție”

„Universitatea înseamnă competiție”

Augustin Păunoiu, 02 Octombrie 2015

Dacă singurul mare „divertisment” al studenților înainte de 1990 în România era studiul, astăzi viața celor care frecventează o facultate a luat o cu totul altă turnură. Dar chiar și așa, preocuparea pentru carte nu a dispărut și cine muncește serios este apreciat. Aici sau în străinătate. La început de an universitar, interviul cu rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, academicianul Ioan Aurel Pop, ne pune în față marile probleme ale învățământului din România, instabilitatea legislativă, experimentarea continuă care provoacă dezorientarea și demotivarea studenților.

Domnule rector, cum per­cepeți condiția studentului de azi din țara noastră în comparație cu cel de ieri sau din vremea studenției dumneavoastră?
Condiția studentului s-a schimbat și a rămas aceeași, ca să mă exprim paradoxal. Ne mișcăm și aici între cele două maxime antice: „Totul curge!” și „Nimic nu este nou sub soare!”. Universitățile sunt un produs al Evului Mediu, ele funcționând de prin secolele XI-XII încoace - primele au fost în Italia - drept comunități ale profesorilor și studenților, animați împreună de idealul cunoașterii, al cercetării, descoperirii, al învățăturii și educației. Studenții au, prin urmare, o componentă eternă, unică, similară de-a lungul veacurilor. În același timp, studenții de azi sunt mult mai liberi, mai puțin închistați și mai puțin supuși regulilor rigide de odinioară. În particular, studenții din România actuală au statut diferit față de cei din România comunistă. Nu se poate compara un regim de dictatură cu unul democratic, iar adevăratele universități pot funcționa bine numai în democrație. Studenții și profesorii medievali erau itineranți, umblau la mai multe universități, pentru lărgirea experienței, în căutare de biblioteci mai bogate, de modele diferite. În comunism, am trăit ca într-o închisoare. Azi, studenții noștri, în cadrul variatelor programe europene, circulă aproape obligatoriu, studiază la universități partenere, urmează acolo cursuri și dau examene, obțin credite transferabile, recunoscute la noi etc. Drumurile la biblioteci devin tot mai rare, în condițiile în care internetul oferă adevărate baze de date virtuale, accesibile aproape oricui. Studenția mea s-a desfășurat în condițiile regimului comunist, dar a fost prea puțin politizată. Am făcut carte foarte serioasă, de nivel european, cu profesori excelenți, absolvenți de mari universități europene și care ne-au insuflat un mare ideal, acela al studiului neîntrerupt, al erudiției, al nevoii acute de cunoaștere. Pe vremea aceea nu erau internet, calculatoare, telefoane mobile și nici prea multe ocazii de divertisment. Singurul mare „divertisment” pentru un student trebuia să fie studiul. Asta nu înseamnă că eram călugări, retrași departe de lume. Vreau să spun doar că studenția avea rigoarea ei. Astăzi, studenția pare așa de laxă, încât ideea de studiu pare trecută în plan secundar…

Unde situați învățământul universitar românesc în Europa? La ce nivel ne aflăm? Cum putem crește?

Învățământul nostru superior a avut și are încă un handicap de tip istoric și unul de tip structural. Mai întâi, noi am pornit târziu cu școlile superioare, cam după patru-cinci secole față de Europa Occidentală. Or, experiența altora de câteva secole nu se poate comprima în decenii, cum am crezut noi că putem face. În plus, regimul comunist, deși a condus la unele împliniri cantitative notabile, ne-a îndepărtat și mai mult - mai ales în perioada 1975-1989 - de adevăratul spirit al școlilor superioare din țările libere. În al doilea rând, fiind complet dezorientați după 1989, nu am știut cum să recuperăm handicapul în mod lin, am făcut „reforme” după „reforme”, adică „forme fără fond”, cum ar fi zis Titu Maiorescu. Nu am reușit să sintetizăm experiența bună românească din prima parte a secolului XX și s-o îmbinăm cu zestrea occidentală (europeană și americană), așa că suntem încă în marasm, dezorientați, experimentând mereu. Cel mai grav lucru nu este neapărat subfinanțarea - cred -, ci instabilitatea legislativă. Schimbăm aproape trimestrial legile și regulamentele, încât nu se poate construi mai nimic. De aceea, este normal să fim, la nivelul Uniunii Europene, între ultimele țări în acest domeniu. Altminteri, la nivel mondial, suntem între primele 4% dintre universitățile lumii (vreo 20.000 în total), dar numai cu universitățile din București și Cluj (UB și UBB). În anumite clasamente, patru universități românești figurează între primele 700-750, dar, natural, nu este destul. Putem crește numai prin seriozitate, calitate, clasificarea universităților, finanțarea preferențială a celor performante etc. Cu învățământ superior de masă, egalitarist, nu ajungem nicăieri. Școala superioară înseamnă și ea o competiție.

Ce poate face România pentru a stopa exodul studenților cu perfor­manțe foarte bune către Occident?

România trebuie să devină credibilă, să scoată promoții bune care să știe că pot munci onorabil în țară, cu salarii decente. Marile universități trebuie încurajate să ofere tinerilor de succes avantaje în plus față de absolvenții obișnuiți. Trebuie să avem voie să-i încadrăm pe cei mai buni cu salarii bune, să le oferim facilități (locuințe, scutiri etc.). Viața de azi e aproape la fel de scumpă la Cluj și la Berlin, în timp ce diferența de venituri este notabilă, în defavoarea noastră. Trebuie să facem mai mult pentru compatibilizarea diplomelor noastre, pentru recunoașterea lor, pentru atragerea de studenți din alte țări europene. Deocamdată, fluxul este mai mult dinspre noi spre Vest, ceea ce ne dezavantajează net. Pe de altă parte, absolvenții noștri sunt buni, altminteri nu ar fi primiți cu brațele deschise în țările prospere. Există metode la îndemână ca să începem să-i păstrăm pe cei buni la noi, măcar pentru un timp. Personal, pe studenții care au fost bugetați de statul român și, cu atât mai mult, pe cei care au primit burse de la statul român, i-aș opri pentru un număr de ani să lucreze în instituții românești. Este o măsură pe care o văd temporară, până la echilibrarea situației. Altminteri vom munci mereu pentru alții, deși nu prea avem de unde da altora. Astfel, decalajele se vor adânci în loc să se atenueze. 

Cum ar trebui să aleagă un candidat facultatea care să corespundă cel mai bine profilului său psihologic?

Soluția este simplă și verificată! Prin cabinetele psihologice din școli, care ar trebui să existe peste tot și să facă testările necesare. În tinerețe, predând în SUA la câteva universități, am învățat un lucru fundamental despre oameni: nu există tineri fără vocații, fără talente, fără predispoziții, fără pasiuni; numai că acestea trebuie descoperite și cultivate. În zadar, trimit ani de zile la școala de muzică un copil care nu are aplecare pentru muzică! Din păcate, la noi învățământul preuniversitar nu este orientat în acest sens, ceea ce ne costă enorm, fiindcă, în mare parte, se alege specialitatea la nimereală, după gustul părinților, după modă ori după posibilitatea de câștig facil.

Vorbiți-ne despre programele educaționale pe care UBB le derulează în parteneriat cu universități de prestigiu din străinătate. Cu ce oferte se prezintă anul acesta UBB absol­venților de bacalaureat din România?

UBB a reușit în ultimii ani să nu aibă, practic, student, la cele trei niveluri - licență, masterat și doctorat - care să nu aibă stagii în universități străine, europene și extraeuropene. De câțiva ani, trimitem studenți în Japonia și China, avem adevărate parteneriate cu universități americane etc. Cele mai de succes programe sunt informatica, psihologia, științele politice, literele, științele economice și business-ul, dar și secțiile de teologie, istoria, teatrul și filmul, geografia… În toamna aceasta, sărbătorim două decenii de la înființarea liniei germane în universitatea noastră, care are acorduri de parteneriat cu circa 20 de universități din Germania și Austria. În acest an, UBB s-a prezentat absolvenților de bacalaureat cu oferte așa de bune, încât am ocupat toate locurile bugetate, la toate nivelurile, avem cu circa 1.000 mai mulți studenți cu taxă decât anul trecut. La doctorat, am avut un număr de cereri aproape dublu față de numărul de locuri bugetate. Am reușit să atragem mai mulți tineri din străinătate, din UE și din afară, care au venit să studieze la noi, în limbile oficiale ale universității (română, maghiară, germană), dar și în engleză, franceză, italiană…

UBB - fiind cea mai mare și mai complexă universitate din țară - are o gamă extrem de diversificată de specialități, cadre didactice de mare valoare, inclusiv profesori invitați din străinătate, încât și-a transformat numele în renume. Luptăm din greu să păstrăm acest renume și să-l multiplicăm.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!