Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Universităţile tehnice cer fonduri pentru cercetare

Universităţile tehnice cer fonduri pentru cercetare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie și Cultură
Un articol de: Cristina Zamfirescu - 24 Mai 2017

Reprezentanţii universităţilor tehnice, reunite în Alianţa Română a Universităţilor Tehnice (ARUT), au contestat metoda de clasificare propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi au cerut o finanţare mai mare pentru activitatea de cercetare. Alianţa solicită ca deciziile care privesc o eventuală reclasificare a universităţilor să fie făcute publice pentru a putea fi dezbătute în mediul academic.

Membrii ARUT, din care fac parte cele mai importante universităţi tehnice din România, s-au întâlnit recent într-o reuniune de lucru la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde au abordat teme legate de cercetarea în universităţile tehnice, dar și de modul de implementare a noilor standarde ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Discuţiile au vizat, totodată, poziţionarea universităţilor tehnice faţă de criteriile şi metodologiile ce ar urma să fie luate în calcul în eventualitatea unei noi clasificări a universităţilor, cum trebuie reglementat învăţământul superior tehnic în perspectiva elaborării noii legi a educaţiei, dar şi aspecte cu privire la internaţionalizarea ARUT.

Unul dintre cele mai importante subiecte abordate cu această ocazie a fost corelarea ofertei actuale a învăţământului cu piaţa muncii. „Un reper important în lista subiectelor abordate l-a constituit analiza corespondenţei reale dintre durata şi competenţele pe care le oferă ciclurile universitare de licenţă şi masterat în domeniul ingineresc cu aşteptările mediului economic. În acest sens, s-a luat în discuţie posibilitatea realizării unui modul integrat licenţă şi masterat, similar învăţământului medical şi de arhitectură”, a declarat rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Dan Caşcaval, citat de Agerpres.

În cadrul întâlnirii, rectorii şi prorectorii universităţilor membre ARUT au luat decizia de a contesta în mod public intenţia MEN de a realiza o clasificare a universităţilor, impunând o entitate privată - U-multirank, ca fiind structura care să ajute la realizarea acestui clasament. Aceştia spun că entitatea respectivă este extrem de controversată, ridică mari semne de întrebare, iar unele dintre marile universităţi europene au refuzat să participe în indexările realizate de U-multirank şi că reţeaua europeană universitară CAESAR şi-a exprimat public rezerva faţă de această platformă.

Conform celor declarate de rectorul Dan Caşcaval, Alianţa a solicitat ca toate deciziile care privesc o eventuală reclasificare a universităţilor să fie făcute publice pentru a putea fi dezbătute în mediul academic.

Cât priveşte problema cercetării, „universităţile membre ale ARUT şi-au exprimat şi temerea faţă de modul în care Ministerul Cercetării şi Inovării doreşte să finanţeze activitatea de cercetare ştiinţifică din universităţi, solicitând o abordare care să ia în calcul şi rolul în cercetarea ştiinţifică românească pe care îl joacă, la nivel naţional, instituţiile de învăţământ superior. Astfel, universităţile solicită alocarea de fonduri pentru a-şi putea menţine şi dezvolta capacitatea de a contribui la derularea programelor de cercetare-dezvoltare şi ­inovare”, a mai declarat rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Din Alianţa Română a Universităţilor Tehnice fac parte Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.