Religie şi ştiinţă
Universul şi Viaţa în Lumina Naşterii lui Hristos

Universul şi Viaţa în Lumina Naşterii lui Hristos

Diac. Adrian Sorin Mihalache, 22 Decembrie 2012

Miliarde de stele, galaxii şi clusterii îşi dezvăluie formele şi strălucirile impresionante. Explorarea cosmologică ne încredinţează, prin aceasta, că depărtările universului ascund frumuseţi ce par destinate unor descoperiri treptate. În ultimii 10 ani, telescopul Hubble a capturat imagini spectaculoase, ale unor artefacte gravitaţionale gigantice, plăsmuite din gaz şi praf interstelar, întinse pe sute de mii de ani lumină cubi, cu forme şi cromatici încântătoare.

Este adevărat, cosmosul este rece, ostil şi fără viaţă. Însă depărtările lui stimulează viaţa spiritului omenesc, suscitând deopotrivă cercetarea cosmologică şi încântarea. Şi, fapt poate prea puţin reflectat, imaginile înregistrate de telescoape au un vădit conţinut estetic! O neaşteptată faţetă artistică se dezvăluie chiar în structurile cele mai îndepărtate din univers, stârnind un fior interior, mai înainte de orice alt efort raţional de desluşire a legilor lor. Lumea ascunde o frumuseţe neaşteptată, dincolo de sfera propriu-zisă a esteticii (!), mai departe decât toate puterile de sesizare ale simţurilor omeneşti.

Nu e vorba, aşadar, la întâlnirea noastră cu universul, doar de sesizarea matematicii ce organizează, în ascuns, structurile lui gigantice, printr-o lectură eminamente raţională. E vorba, în plus, de o remarcabilă frumuseţe a cosmosului, de forme şi culori strălucitoare, sculptate de forţe gravitaţionale impresionante, în materia intergalactică.

Aşadar, universul se arată ochilor şi raţiunii ca un fel de corp luminat de stele şi întipărit cu o raţionalitate profundă. Iar faptul acesta că este sesizabil a forţat raţiunea omenească să dezvolte matematica, justificând, în acelaşi timp, toate eforturile omeneşti, prelungite de-a lungul generaţiilor, pentru a elabora o ştiinţă a raţionamentelor şi observaţiilor, pentru a dezvolta ingineria aerospaţială şi dispozitivele sau procedeele de observaţie. Toate s-au dezvoltat ca să privim mai bine în adâncul universului. Dovedindu-se lizibil1, inteligibil, universul a stimulat curiozitatea şi i-a răsplătit pe exploratori cu înţelesuri adânci şi cu peisaje de o frumuseţe aparte2.

Lumea – spaţiu experienţial pentru exersarea puterilor omeneşti

Însă nu doar cosmosul este sesizabil. Lumea înconjurătoare se dezvăluie, pentru întreg echipamentul senzorial al omului, ca diversitate de stimuli, gata să ofere experienţe noi unui spirit mişcat să o descopere. Formele lucrurilor şi sunetele lumii, culorile şi texturile lor se desfăşoară în faţa noastră ca o şcoală. Cum se poate vedea cu uşurinţă în viaţa fiecărui copil, zi de zi, lumea receptată de om se dovedeşte a fi un laborator experienţial, gata să-i exerseze puterile de sesizare şi înţelegere.

Poate cel mai pregnant, putem vedea acest univers al stimulilor şi al experienţelor adecvate omului, în mijlocul naturii, acolo unde darurile lui Dumnezeu sunt mai evidente. Pădurea cu copacii şi aerul ei curat, vârfurile înalte ale munţilor, foşnetul frunzelor şi cântul păsărilor, susurul râurilor şi adierea vântului, fiecare în parte şi toate la un loc, stimulează contemplaţia şi au evidente efecte terapeutice. Numeroase cercetări recente au scos la iveală acest caracter terapeutic al ambientului natural şi efectele benefice asupra sănătăţii şi calităţii vieţii. E important de spus aici, pe de altă parte, că ştiinţele vieţii nu au reuşit să catalogheze toate speciile existente pe Terra şi că nici industria farmaceutică nu a reuşit să pună în evidenţă, cu atât mai puţin să folosească întreg potenţialul terapeutic al lumii vii.

Pe de altă parte, în multitudinea vietăţilor minuscule, în forfota şi mişcarea vieţii, ştiinţa descoperă o raţionalitate profund întipărită în organizarea grupurilor de insecte, în viaţa şi mişcarea păsărilor şi animalelor. Studiile conving că, în muşuroaiele de furnici, în configurarea şi dinamica stolurilor de păsări sau în roiurile de albine, în milioanele de specii vii, în zecile de mii de grupuri care le adună, sunt prezente comportamente altruiste, ierarhii, roluri multiple, tipare de organizare cvasi-sociale3. Şi din nou trebuie spus că nu avem de-a face doar cu o lume plină de raţionalitate, adecvată raţiunii omeneşti, aşezată înaintea noastră ca o sarcină de explicitare a unui mecanism complex. E vorba şi de o lume plină de lecţii morale, de indicaţii etice, care stârneşte admiraţia, o lume care poate constitui o lecţie pentru bunavieţuire a omului.

Aşadar, lumea întreagă dezvăluită de lumină se desfăşoară în faţa omului ca un labirint capabil să-i dezvolte puterile lui înţelegătoare, deopotrivă ca loc al explorării şi al exersării lui etice, dar şi ca spaţiu al contemplării şi al înstrăinării de lume, destinat în cele din urmă unui spirit chemat să-i depăşească toate frrumuseţile, printr-un exerciţiu ascetic şi contemplativ, care să-l aducă pe om în stare de a-L sesiza pe Cel ce le-a creat pe toate.

Urmele spiritului uman imprimate în substanţa lumii

Mai general, întreaga lume a vieţii omeneşti ascunde variate forme de întrupare. Nu este vorba doar de o raţionalitate a lumii, plasticizată în structurile cosmice, căreia îi spunem matematică, astrofizică sau cosmologie. Nu e vorba doar de o raţionalitate profund întipărită în constituţia şi mişcările lumii vii, căreia ştiinţa i-a alocat arii precum biochimia, biofizica, medicina sau sociobiologia. Nu e vorba doar despre raţionalitatea profund întipărită în dinamica terestră, căreia îi spunem geofizică sau ecologie şi care dezvăluie felul cum solul şi apele Terrei, anvelopa atmosferei şi tectonica plăcilor, antrenează o amplă, complexă şi decisivă mişcare a resurselor fizice pentru întreţinerea vieţuitoarelor, pentru hrana şi viaţa omului. Nu doar în aceste cazuri avem parte de forme de raţionalitate prezentă în corporalitatea lucrurilor, de plasticizări ale unor raţiuni ce organizează armonios lumea, făcându-le pe fiecare să slujească altora într-un mod care păstrează unitatea lumii în diversitatea ei.

Şi viaţa omului e o continuă exprimare a sufletului său, ca rădăcină a vieţii trupeşti, prin trupul lui vizibil şi sensibil. Şi limba pe care o vorbim e o formă plasticizată a gândurilor şi experienţelor vieţii fixate în unităţi distincte de înţeles, cărora le spunem cuvinte. Şi scrisul reprezintă cuvintele incorporate în şiruri de semne grafice, care întipăresc gândurile cuiva peste veacuri. Şi operele de artă sunt forme de întrupare, în substanţa lumii, plasticizări ale ideilor şi intenţiilor artistului, tot aşa cum şi literatura e înveşmântarea văzută a unei experienţe interioare, scoaterea ei la iveală prin împrumutul cuvintelor, prin folosinţa vocabularului. Oraşele, construcţiile arhitecturale, spectacolele, evenimentele istorice, organizarea socială, regimurile politice, toate şi fiecare în parte, pot fi văzute ca plasticizări ale unor intenţii omeneşti, care lasă în trupul naturii create, al lumii şi al istoriei urme văzute. În toate, omul întipăreşte proiectele sale. În mod excepţional, eroii se lasă întipăriţi de năzuinţele cele mai înalte ale umanităţii, imprimaţi de dorul ei după o viaţă în adevăr şi dreptate, purtând în trupurile lor rănile preţioase ale jertfei. Şi, la capătul de sus al acestor experienţe existenţiale de întrupare a năzuinţelor spiritului omenesc în lume, sfinţii întrupează poruncile divine şi se lasă ei înşişi imprimaţi, întipăriţi, în trupul, sufletul şi viaţa lor de Spiritul divin, făcând în felul acesta sesizabilă în ei şi în lume, de-a lungul vieţii lor şi al istoriei, lucrarea lui Dumnezeu.

Creaţia - Operă ce dezvăluie pe Dumnezeu

Praznicul Naşterii Domnului ne dezvăluie înţelesul tuturor acestor situaţii remarcabile. Când Fiul lui Dumnezeu se face om, se vede mai desluşit cum toate cele din lume sunt întipărite de Raţiuna Supremă, de Logosul divin, şi cum toate sunt expresia unei lucrări dumnezeieşti care le-a făcut pe toate aşa. În lumina Întrupării, şi Creaţia, şi Scriptura se vădesc a fi trepte care conduc spre Dumnezeu şi care îl pregătesc pe om pentru comuniunea desăvârşită cu El, comuniune care va fi posibilă în Hristos născut om din Fecioara Maria.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, făcând referire la raţiunile din Creaţie şi din Scriptură (logoi), vede şi în Creaţie, şi în Scriptură întrupări ale Logosului. Creaţia este prima întrupare a lui Hristos. Scriptura este coborârea lui Dumnezeu în cuvinte, iar Întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om este cea care le împlineşte pe celelalte. Părintele Stăniloae observă că, încă din legea naturală, se vedea intenţia lui Dumnezeu ca, de la vorbirea indirectă, prin cuvintele concretizate în legi naturale, să treacă la vorbirea directă, prin poruncile scrise, pentru a se dezvălui într-un fel mai evident. Iar la urmă, scrie părintele Stăniloae, "era necesar ca, după ce a făcut auzite cuvintele Sale, să Se arate Însuşi Cuvântul ş...ţ, prin Întrupare"4. Iar acestea se întemeiază în faptul că întreaga Creaţie este făcută întru, prin şi pentru Hristos Logosul: "Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El" (Coloseni 1, 16).

Taina Tainelor, care face toate acestea posibile, spune în alt loc părintele Dumitru Stăniloae, urmând Sfântului Maxim Mărturisitorul, este tocmai aceea că Dumnezeu cel necreat a făcut o Creaţie pe care o poate aduce în stare de unire cu El. Nici o parte a realităţii nu rămâne în afara acestei taine5! Iar Întruparea împlineşte această Taină, întrucât Fiul lui Dumnezeu se face om. Când intră în cuprinsul lumii, El vine întru ale Sale! Văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu născut om, înţelegem că până la Întruparea Lui, prin toate cele create, prin Scriptură, dar şi prin însăşi felul omului de a fi, cu strădania lui de a imprima spiritul său în materia lumii, Logosul divin a pregătit lumea pentru Întruparea Sa ca om.

Când Cerurile se deschid şi Îngerii cu oamenii cântă împreună, raţionalitatea lumii atinge condiţia ei deplină, devenind raţionalitate drept-slăvitoare. Cerul participă, prin steaua călăuzitoare, la bucuria oamenilor şi a îngerilor, primind pe Cel ce l-a făcut, născut Prunc din Fecioara Maria. La fel şi lumea necuvântătoarelor, şi pământul care găzduieşte venirea Fiului în lume. Toate Îl primesc, iar aceasta se petrece pentru că mai întâi de toate întreaga Creaţie a fost făcută prin El şi pentru El. Creaţia este o plasticizare a bunăvoinţelor lui Dumnezeu, întreg conţinutul ei nefiind altceva decât o raţionalitate adusă la existenţă din bunăvoinţă divină liberă, prin Fiul lui Dumnezeu – Logosul, de către Persoanele Treimii Care au voit să împărtăşească oamenilor viaţa şi iubirea.

Creaţia întreagă e străbătută de evenimentul Întrupării

Aşadar, pentru că întreaga Creaţie, viaţa şi omul sunt, în esenţa lor, plasticizări ale bunelor voiri divine, fiind exprimarea sensibilă a gândurilor şi planului lui Dumnezeu, înţelegem de ce în toate cele create găsim o raţionalitate profundă, şi de ce şi viaţa omului se dovedeşte a fi, în esenţă, o exprimare plasticizată a spiritului său, imprimată în variate forme în materia lumii şi în trupul istoriei. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că "pentru noi cei groşi la cugetare a primit să Se întrupeze şi să Se întipărească (să ia chip) în litere, în silabe şi cuvinte, ca din toate acestea să ne adune pe încetul la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, uniţi în Duh"6. Întruparea Cuvântului în Hristos pentru oameni, scrie părintele Stăniloae, e pusă în legătură cu în-corporarea Lui în toate lucrurile, "ca în nişte semne".

În felul acesta înţelegem că toată Creaţia şi istoria lumii este străbătută de evenimentul Întrupării Logosului, întipărit în lucrurile create mai întâi în om, în chipul lui dumnezeiesc, prin excelenţă, în cuvintele Scripturii şi, în fine, şi în mod deplin, în Iisus Hristos. Nimic din ceea ce există nu rămâne în afara acestei intenţii de învăluire şi dezvăluire a lui Dumnezeu. Prin toate cele create, Dumnezeu se arată şi se ascunde, în acelaşi timp. Nimic nu rămâne în afara acestei iubiri a lui Dumnezeu, Care lucrează acoperind şi descoperind totodată pe Dumnezeu în lumea creată şi în viaţa omului. În toate cele create există înţelesuri care trimit la El, încât lucrurile, creaturile şi Scriptura se arată ca porţi de intrare a omului în orizontul spiritual al vieţii. Şi, la urmă, dar mai presus de toate, Fiul lui Dumnezeu făcut om, Iisus Hristos, se arată pe Sine ca Uşă care duce pe om la Dumnezeu Tatăl, în Duhul Sfânt.

Acum înţelegem de ce omul, prin toate câte face, se dezvăluie şi se ascunde deopotrivă, exprimându-se pe sine prin artă sau inginerie, dar rămânând, în acelaşi timp, ascuns în toate şi mai presus de toate aceste expresii văzute. Pentru că întreaga Creaţie e, mai întâi, o dezvăluire a lui Dumnezeu Care se face cunoscut prin Creaţie şi Scriptură, şi prin Fiul făcut om, dar Care rămâne ascuns în porunci şi se dăruieşte pe Sine şi se împărtăşeşte oamenilor tainic în Biserică, prin Sfintele Taine. "În fiecare şlucruţ e întreg şCuvântul lui Dumnezeuţ, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. (...) E prezent în toate prin raţiunile lor ce iradiază din aceeaşi Raţiune şi în toate cuvintele ce ni le adresează prin ele acelaşi Cuvânt ipostatic. Numai pentru că S-a întrupat Cuvântul dumnezeiesc, în această nouă lege a harului El poate fi văzut în toate lucrurile", "ca încorporări ale raţiunilor şi cuvintelor Lui", fără ca aceasta să însemne identificarea Lui cu ele. Numai cu ajutorul harului, omul poate să ajungă să îl simtă pe El lucrând în ele "ca Subiect mai presus de ele, transcendent lor"7.

Acum se vede mai desluşit de unde şi de ce are omul puterea de a crea, de a construi, de a organiza lumea şi viaţa. Fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu, omul - ca un dumnezeu mai mic, e rânduit în lume cu puterea de a-şi întipări spiritul lui în substanţa ei, pentru că în ultimă instanţă lumea e destinată să se umple prin lucrarea lui, de Duhul Sfânt, atunci când omul îi urmează în viaţă Dumnezeului-om Iisus Hristos.

Note: 1 Vezi Hans Blumenberg, "Lizibilitatea lumii", traducere de Maria Magdalena Anghelescu, Cluj: Editura TACT, 2011, 430 p.

2 Cât şi mai ales cum ar fi progresat ştiinţa dacă am fi trăit într-un Univers neinteligibil, fără legi? Ce rost ar mai fi avut o astfel de cunoaştere şi cum s-ar fi putut ea transmite de la o generaţie la alta? De fapt, cu mare greutate ne putem imagina procese care să nu fie în nici un fel descriptibile, câtă vreme în universul acesta, chiar şi haosul suportă descrieri matematice?

3 Date de acest fel fac parte din aria sociobiologiei, care, cu excepţia unor interpretări ideologizante, reprezintă o vastă şi interesantă arie de lucru, în care sunt urmărite şi consemnate date şi situaţii de acest fel din lumea vie.

4 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 181, în Sf. Maxim Mărturisitorul, "Ambigua", Editura I.B.M.B.O.R., 2006, p. 226.

5 "Teologie Dogmatică Ortodoxă", vol. III, Editura I.B.M.B.O.R., 1997, p. 5.

6 Sfântul Maxim Mărturisitorul, "Ambigua", 98, p. 370.

7 Părintele Dumitru Stăniloae, nota 319, în Ibidem, pp. 370-372.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!