Patristica
Următor Botezătorului Ioan și râvnei lui Ilie

Următor Botezătorului Ioan și râvnei lui Ilie

Pr. Ciprian Apetrei, 21 Ianuarie 2018

Unul dintre cei mai populari asceţi ai istoriei creştinismului, Avva Antonie cel Mare, este sărbătorit la 17 ianuarie și socotit începătorul vieţii monahale. El este de 1.700 de ani modelul credinţei statornice în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Datorită faptului că a reprezentat primul mare ascet urmat în exemplul vieţuirii monahale de sute şi mii de creştini din Egipt și din toată lumea, este numit părintele monahilor. 83 de ani din viaţa sa i-a dedicat trăirii monahale.

Viaţa Cuviosului Antonie cel Mare este relatată pe larg de marele Arhiepiscop al Alexandriei Egiptului, Sfântul Atanasie. Acesta, într-o carte rămasă clasică în ceea ce priveşte biografia monahală, intitulată „Viaţa lui Antonie”, scrisă între anii 357 şi 359, în calitatea sa de ucenic al marelui avvă egiptean, ne prezintă viaţa excepţională de 105 ani a Sfântului Antonie cel Mare, care reprezintă un fenomen epocal în istoria creştinismului, deoarece modelul său de trăire ascetică a fost îmbrăţişat, în cele 17 secole cât a trăit pe acest pământ, de milioane de monahi creştini de pe întreg mapamondul.

Pustiul i-a oferit apropierea de Dumnezeu

În primul volum al Filocaliei, părintele profesor Dumitru Stăniloae, referindu-se la viaţa Sfântului Antonie cel Mare, scria că „a fost cel dintâi monah care s-a retras în pustie, fiind urmat de mai mulţi ucenici. (...) Născut (în anul 251) într-un sat din Egiptul de Mijloc, după moartea părinţilor săi, ţărani cu bună stare, Antonie s-a hotărât, pe la vârsta de 18-20 de ani, să vândă tot ce moştenise, să împartă săracilor şi să-şi închine viaţa Domnului. Aceasta s-a întâmplat pe la anul 270 după Hristos. La început nu s-a depărtat prea mult de locurile în care trăiau oameni. Câtăva vreme i-a slujit drept adăpost un mormânt gol. Pe urmă, crescându-i dorinţa după singurătate, s-a retras în munţii nisipoşi de pe malul drept al Nilului. Mai târziu a părăsit şi acest loc şi pe monahii care se strânseseră în jurul lui şi s-a dus în mijlocul pustiei din preajma Mării Roşii, de unde venea numai la anumite răstimpuri pentru a da sfaturi pelerinilor care alergau să i le ceară. A murit în anul 356 şi a fost înmormântat într-un loc necunoscut, neavând lângă el decât doi oameni de încredere, cărora le-a poruncit să nu descopere locul mormântului”.

Cunoscut la fel de bine în Occident ca și în Orient

Încă din timpul vieţii, dar mai ales după alcătuirea biografiei sale de ucenicul apropiat, Sfântul Atanasie cel Mare, ­evlavia creştinilor pentru marele părinte a cunoscut o creştere extraordinară, mai ales la început, în spaţiul occidental şi meridional al Europei de astăzi. Datorită exilurilor în aceste zone ale Imperiului Roman la care a fost supus pentru apărarea Ortodoxiei niceene, Sfântul Atanasie cel Mare a ­popularizat viaţa Sfântului Antonie ca model sublim de urmare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Astfel se explică până astăzi mulţimea numelor de Antonio şi Antonia pe care le găsim în spaţiul vorbitorilor de limbă italiană, spaniolă şi portugheză, atât în Europa, cât mai ales în spaţiul Americii Latine, arătând evlavia de care se bucură Sfântul Antonie cel Mare. În aceeaşi măsură, el este cinstit şi în spaţiul răsăritean, atât în Egipt, cât mai ales în spaţiul Ortodoxiei bizantine, prin minunile ce se săvârşesc în numele său.

„Prin înfrânare şi nevoinţă ai veștejit săltările trupului...”

Troparul Sfântului Antonie spune: „Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte, te-ai făcut locuitor ­pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”. Acest text este revelator pentru toţii creştinii din perspectiva spiritualităţii ortodoxe. În troparul închinat marelui eremit apar profeţii Ilie şi Ioan Botezătorul, care sunt consideraţi prototipuri ale călugărilor, mai ales că amândoi sunt numiţi „înger în trup”, „înger pământesc şi om ceresc”. Acest tropar vorbeşte despre alte calităţi ale celor doi proroci: râvna, pentru Ilie, şi „dreptele cărări”, pentru Ioan Botezătorul şi astfel ne arată că Sfântul Antonie le-a urmat exemplul şi l-a împlinit în viaţa sa.

În Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, în primul condac, citim următoarele: „Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţă veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!” Din acest condac aflăm că Egiptul se afla sub întunericul credinţei păgâne în epoca Sfântului Antonie cel Mare şi că, datorită lui, pământul care era considerat în întuneric, adică deşertul, a devenit, pentru Egipt şi lume, pământ de viaţă dătător, adică de mântuire în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Tot din Acatistul Avvei Antonie ne rugăm lui, spunând: „Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine!” În aceste cuvinte ne regăsim cu toţii, cei care îl lăudăm, deoarece el stă ca un stâlp al dreptei credinţe pentru noi, cei de astăzi. În lumea în care trăim, modelele Patericului egiptean ne sunt actuale, între care în prim-plan se înscrie cel al Sfântului Antonie cel Mare. De multe ori ne justificăm lipsa de credinţă prin contextul istoric şi social, secularizat şi globalizant în care trăim. Dacă vom coborî în timp, în epoca Sfântului Antonie cel Mare, vom vedea că societatea greco-romană era mult mai cosmopolită decât cea de astăzi. Atunci era mult mai greu să te afirmi ca un creştin autentic decât acum, într-o lume care îşi fundamentează istoria dominantă pe societatea creştină, fie ea cât de îndepărtată de Dumnezeu astăzi, în al treilea mileniu.

Sfântul Antonie este omul sfinţeniei, al credinţei şi al urmării necondiţionate a cuvintelor Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ucenicii săi erau uimiţi de modul cum el a ajuns la nepătimire, gândind permanent la Dumnezeu. De aceea, pentru noi este astăzi un model şi o culme a vieţii duhovniceşti într-o societate în care reperele morale autentice sunt tot mai puţine. Ar trebui să ne aplecăm cu mai multă stăruinţă asupra vieţilor sfinţilor pentru a ne împărtăşi din comuniunea şi dragostea lui Dumnezeu. Prăznuindu-l pe Sfântul Antonie şi urmându-i exemplul, Îl cinstim şi Îl urmăm pe Dumnezeu cu speranţa că ne vom învrednici şi noi să fim cu el în Împărăţia lui Dumnezeu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!