Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Urzicile ajută la detoxifiere

Urzicile ajută la detoxifiere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 24 Martie 2017

Urzicile conţin un număr mare de aminoacizi, vitamina A, B2, C şi K, clorofilă, săruri minerale, precum calciu, magneziu, fier şi siliciu, substanţe proteice şi acid folic, susțin spe­cialiștii nutrițio­niști, de aceea le și recomandă în această peri­oadă de primăvară, mai ales că ne aflăm în Postul Paștelui, răs­timp de curățire tru­pească și duhovnicească pentru creștinii ortodocși.

Urzicile vitaminizează şi re­mineralizează organismul, eli­mi­nă starea de anemie, curăţă sângele, având efect detoxifiant şi fiind benefice în cazul persoanelor care suferă de bronşite sau astm, afecţiuni des întâlnite în această perioadă, mai spun nutriționiștii. Aceștia atrag însă atenția că, asemenea spanacului, urzicile nu trebuie fierte mai mult de trei - patru minute, pentru ca organismul să beneficieze de calităţile nutritive ale acestora. Iată o rețe­tă pe cât de simplă pe atât de gustoasă:

Mâncare de urzici cu usturoi

Odată curățate de resturi de iarbă și de frunzele trecute, urzicile (cam o plasă de urzici) se spală bine în mai multe ape. Într-o cratiță se pun doi litri de apă, iar când aceasta a ajuns la punctul de fierbere se adaugă urzicile, care vor fi lăsate doar timp de două-trei clocote. Se scot apoi și se lasă puțin timp la răcit, după care vor fi tocate mărunt.

Într-o cratiță cu ulei încins în prealabil se călesc, la foc mediu, o ceapă tăiată mărunt și patru căței de usturoi. După ce s-au înmuiat puțin, se dă focul la minim și se adaugă două-trei linguri de făină. Peste amestecul rezultat se toarnă aproximativ jumătate de litru din zeama în care au fost opărite urzicile și se amestecă (consistența trebuie să fie asemă­nătoare cu cea a smântânii). Se lasă mâncarea să fiarbă la foc mediu până când ceapa și usturoiul sunt fierte, apoi se adaugă urzicile tocate, care sunt lăsate la foc maximum zece minute. La sfârșit se adaugă sare, piper și, opțional, un cățel de usturoi zdrobit. 

 

Citeşte mai multe despre:   Rețete  -   urzica