Vaccinul antigripal va fi livrat în septembrie

Silviu Dascălu, 29 Iunie 2018

Prima tranşă de vaccin antigripal va fi livrată în luna septembrie, iar o a doua tranşă din acelaşi vaccin, în luna octombrie, a anunţat marţi ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, citat de Agerpres.

Aceasta a mai afirmat că alte vaccinuri precum ROR, Hexacima şi cel antihepatic sunt la direcţiile de sănătate publică, menţionând că la ROR „a fost o sincopă” din cauza contestaţiilor companiilor care au depus oferte. Ministrul a estimat că nu ar trebui să apară întârzieri în livrarea vaccinului antigripal, existând un contract încheiat şi o dată certă de livrare.

„ROR-ul este în ţară, este la direcţiile de sănătate publică, Hexacima este la DSP-uri, antihepaticul este la DSP-uri, antigripalul va veni la începutul lunii septembrie, prima tranşă, în luna octombrie a doua tranşă. Eu sper să putem acoperi, dar acestea sunt date certe de livrare. La ROR am avut o sincopă, în care n-am avut două săptămâni, la medicii de familie. Pe ţară, erau în jur de 18.000 de doze, stoc. Era foarte greu să repartizezi. De ce? Pentru că la el au fost două contestaţii. Până la urmă procedurile modificându-se, acum sper să nu mai avem surpriza aceasta”, a declarat ministrul sănătăţii.

Sorina Pintea a subliniat că în prezent, în ţară, este o echipă de reprezentanţi ai ministerului care analizează aspecte privitoare la vaccinare, dar şi alte ches­tiuni pentru a avea o situaţie exactă şi a fi luate măsuri.

„O echipă a Ministerului Sănătăţii este acum în judeţul Bacău, analizând aceste aspecte legate şi de rujeolă, legate de nevaccinare, legate de alte probleme, verifică aceste aspecte. Întâi vrem să facem un inventar al problemelor pe care le avem, avem zone fierbinţi în ţară, să nu uităm că Oltul a fost unul dintre cele mai afectate judeţe de circulaţia intensă a virusului gripal în perioada de iarnă. A fost un punct roşu pe harta ţării. Asta înseamnă că ori medicii de familie nu şi-au făcut treaba, nevaccinând grupele de risc, ori noi n-am fost suficient de aplicaţi în a convinge populaţia să facă ori medicii de familie nu şi-au făcut treaba în a consulta pacienţii. Iar vizavi de maternitate şi de femeile însărcinate, avem deja aceste echipe care au pornit în ţară, în locurile fierbinţi, analizăm şi luăm măsuri, dar vrem să ştim exact ce avem de făcut”, a precizat Pintea, răspunzând unei întrebări referitoare la mortalitatea infantilă şi la situaţia gravidelor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!