Valoarea lumii în care trăim

Este un fapt cunoscut că sufletul omului este inestimabil. Dar lumea, ce valoare are lumea? Cât de relevantă este ea în drumul mântuirii noastre? Există ceva semnificativ în ea care să fie important în edificarea noastră spirituală? Punem aceste întrebări, pentru că astăzi trăim într-o lume în care omul şi-a făcut o profesie din cercetarea lumii. Sute de discipline formează tot atâtea perspective dinspre care am ajuns să privim lumea, căutând în ea explicaţii cu privire la cauzele care determină ca un anumit fenomen să se petreacă într-un fel sau cum el declanşează altele. Pot fi relevante, în viaţa spirituală a omului modern, informaţiile pe care el le acumulează prin cercetarea lumii înconjurătoare? Ar putea fi relevante datele ştiinţifice cu privire la lume în edificarea noastră? Dar tehnologiile şi celelalte realizări umane construite pe seama ei?

Ştiinţa ne arată astăzi, că nimic din ceea ce se petrece în Univers, nu este lipsit de relevanţă, ci toate dezvăluie, în felul lor, ceva despre modul în care sunt alcătuite lucrurile sau despre modul în care se desfăşoară procesele. Cosmologia actuală arată că întreg Universul este asemănător unui computer gigantic, fiecare fenomen sau proces fiind de fapt o parte a unui mesaj. Spre exemplu, lumina care provine de la o stea nu este altcvea decât un mesaj care dezvăluie ce se petrece în interiorul ei. Radiaţia luminoasă este cea care ne dezvăluie temperaturile din miezul stelelor, precum şi compoziţia lor. Potrivit acestui model, datele despre realitatea fizică formează un flux neîntrerupt de informaţii. Obiectele fizice stochează, prelucrează şi emit informaţie, consumând diverse forme de energie1, iar istoria Universului ar putea fi privită ca un flux de informaţii2, o poveste gigantică, neîntreruptă, complexă, răspândită, prin intermediul radiaţiei luminoase, peste tot în Univers.

Pe de altă parte, părintele Stăniloae, comentând un pasaj din Sf. Maxim Mărturisitorul, scrie: „Universul e comparat cu o carte ce are, ca litere şi silabe, corpurile constituite, prin combinarea multor calităţi, care ne sunt cele mai apropiate - întrucât ne sunt accesibile - iar ca şi cuvinte, calităţile generale comune, mai subţiri şi mai depărtate de noi, întrucât avem nevoie de cugetare pentru a le sesiza. Toate acestea sunt expresia unui unic Cuvânt prezent în toate. Dar ele ne fac cunoscut acest Cuvânt numai în faptul că este, nu şi ce este în esenţa Lui. Prin combinarea tuturor chipurilor lumii ne ridicăm la ideea unitară a Adevărului, care ni se prezintă ca şi Creator al celor văzute.“3

Creaţia a fost prima Scriptură

În concordanţă cu Sf. Apostol Pavel, Sf. Maxim Mărturisitorul consideră Legea naturală şi Scriptura egale, pentru cei duhovniceşti.4 În acest înţeles, Scriptura „nu e decât legea naturală, concretizată în simboluri, cu alte cuvinte, când e văzută dincolo de simboluri, în raţionalitatea şi puterea ei stimulatoare de virtute, sau când a devenit virtute şi cunoştinţă în cei ce o împlinesc.(...) Dacă nu ar fi intervenit păcatul, Dumnezeu le-ar fi fost străveziu oamenilor prin legile universului, ca porunci personale ale Lui. Dar în urma păcatului, ei au înclinat să vadă Universul ca o realitatea în sine, nu ca pe o ţesătură de cuvinte sau de porunci consistente ale lui Dumnezeu. În urma păcatului a fost necesară legea scrisă a poruncilor directe, pentru a li se face străveziu Dumnezeu oamenilor nu numai prin ele, ci şi prin natură.“5

Universul, Creaţia întreagă a fost prima Scriptură! Ea era pregătită să ne vorbească despre Dumnezeu! Căderea a diminuat capacitatea noastră de a citi în Creaţie legea lui Dumnezeu, dar a diminuat şi capacitatea ei de a fi transparentă şi descoperitoare a Lui. Aşa explică teologia bogăţia imensă de înţelesuri ascunse în Univers, compatibilitatea extraordinară a minţii umane cu raţiunile lucrurilor sensibile, şi dimensiunile extraordinare ale Universului. Complexitatea Creaţiei descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu. Imensitatea Universului vesteşte puterea Lui nesfârşită, potrivirea tuturor puterilor şi frumuseţea şi armonia ambientului nostru de viaţă arată bunătatea lui, şi grija lui pentru viaţa noastră... Iar puterea de înţelegere cu care ne-a înzestrat arată că El a voit ca noi să o cunoaştem; că de aceea o putem cunoaşte, şi a pus în ea înţelesuri care să ne ajute să pornim în urcuşul care trece dincolo de ea.

Legile şi ordinea naturii - mâncare spirituală pentru mintea omului

Întreaga lume este limbaj, pentru că este făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos - Logosul. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.“ (Coloseni, 1, 16)

Semnificativă, în acest punct este viziunea pe care Sf. Apostol Petru a avut-o, menţionată în Faptele Apostolilor. „Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer. Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă, (Fapte, 10, 1 - 8).

În capitolul următor a Faptelor Apostolilor este prezentată întâlnirea Sf. Apostol Petru cu Apostolii şi iudeii din Ierusalim.6 Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate în cer. (Fapte, 11, 3 - 10)

Sf. Maxim Mărturisitorul interpretează această viziune a Sf. Apostol Petru în lumina înţelesurilor depozitate în cele sensibile din Creaţie. „Prin pânzătură şi prin dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare spirituală lumea văzută, înţeleasă prin cea nevăzută pe temeiul raţiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin chipurile lucrurilor sensibile. ¤...Ą Privită astfel, lumea nu mai cuprinde nimic necurat în ea ¤...ĄCel ce s-a ridicat de la părerea mincinoasă despre lucruri a jertfit formele cele văzute, asemenea lui Petru şi mâncând raţiunile nevăzute a dobândit contemplaţia naturală, cea în duh.“7

Spiritul uman adună în el tot Universul

Din acest motiv, pentru spiritualitatea ortodoxă, nimic din ceea ce poate fi ştiinţă a naturii, nu este de ignorat. Tot ceea ce cercetăm, de la firul de praf de pe drum, până la galaxiile Universului, totul este semnificativ, este valorificabil în sensul creşterii şi edificării noastre, al apropierii de Dumnezeu. Părintele Stăniloae subliniază că „o atitudine negativă faţă de lume ne zădărniceşte însăşi mântuirea. Lumea ne este impusă fiecăruia ca o piatră pe care să ne ascuţim facultăţile noastre spirituale. Lumea este pedagog spre Hristos“.

Omul străbate întreg drumul duhovnicesc în viaţa pământească, ca parte a Universului. Valoarea experienţei cunoaşterii lumii este deosebit de semnificativă. În primul rând, faptul că omul poate cunoaşte Universul, este deosebit de semnificativ. Mintea noastră are capacitatea de a elabora instrumente de cunoaştere a lumii, iar matematica şi fizica surprind în natura fizică procese care respectă legităţi descrise de ele. Există o corespondenţă uimitoare între mintea noastră şi ceea ce cunoaştem, pentru că regăsim în natură structuri pe care le imaginăm în raţiune, prin jocul matematicii. Sf. Maxim Mărturisitorul exprimă şi el această mirare: „Cum se uneşte mintea şi ceea ce se înţelege prin înţelegerea de la mijloc şi care e relaţia ce uneşte cele despărţite în jurul înţelesului rezultat din amândouă, de se cuprind una pe alta...?“ În acest fel, „în om se uneşte mintea înţelegătoare cu cele înţelese în înţelegerea lui; la fel, actele lui perceptive, cu lucrurile sensibile în simţirea lui“ şi chiar mai mult, cele percepute din lucrurile sensibile, dovedesc a avea structuri raţionale cunoscute înţelegerii noastre, încât şi cele percepute se întâlnesc cu cele înţelese din lumea sensibilă. Raţiunea noastră este pregătită pentru cunoaştere, simţurile trupului pot cuprinde o parte din lumea sensibilă, iar cunoaşterea prin intermediul lor este un fapt constitutiv nouă. Ce înseamnă aceasta? Că în om se întâlnesc toate, cele inteligibile şi cele sensibile, că spiritul uman „adună în el tot universul“.8

Ceea ce dorim să subliniem aici este faptul că urcuşul omului spre îndumnezeire este văzut de Sf. Maxim Mărturisitorul ca trecând prin lume, nicidecum ocolindu-o. „În legătură cu lumea se desăvârşeşte fiinţa omului, adunând raţiunile lumii, şi făcând prin aceasta efectivă în sine însuşi raţiunea sa şi raţiunea lumii prin virtuţi, ca depăşind în felul acesta raţiunea sa şi raţiunile lumii, să devină totodată oglinda cât mai curată a raţiunii şi bunătăţii divine din care iradiază acelea.“9

Ştiinţa onestă poate fi antecamera credinţei

Aceasta înseamnă că raţionalitatea celor sensibile din această lume pot fi trepte în urcuşul spiritual al omului. Ştiinţa onestă poate fi antecamera credinţei, pentru că ne poate dezvălui mai mult, şi mai mult, măreţia Creaţiei văzute. Ceea ce înseamnă că cele nevăzute sunt şi mai înalte! Universul este o şcoală a raţiunii noastre. Atât de mare şi de preţioasă este această lume, încât Sf. Maxim Mărturistorul o ridică la acelaşi rang cu Scriptura. Lumea, cu raţiunile ei, este chiar indispensabilă. „Cele mai multe cuvinte despre Dumnezeu din cuvintele Scripturii nu s-ar putea înţelege fără existenţa revelaţiei Lui în creaţie. ¤...Ą Dumnezeu nu numai că n-ar putea fi cunoscut în întregime numai prin revelaţia prin cuvânt explicit, dar nici nu ar putea fi cunoscut fără premisa actului său creator şi a actelor Sale proniatoare, prin care l-a creat şi îl susţine pe om împreună cu lumea...“10

Potrivit consideraţiilor sale, toate câte există ne învaţă şi ne dezvăluie ceva semnificativ despre Creaţia lui Dumnezeu, despre legile hotărnicite de Dumnezeu, cu privire la lume, şi ne sugerează ceva despre virtuţile noastre. Şi prin lume, ca şi prin Scriptură, vorbeşte Creatorul cu noi. Valoare extraordinară a creaţiei, îmbracă cu multă lumină şi rost chemarea noastră lăuntrică de a înţelege lumea şi fenomenele ei, iar agoniseala de pe urma cunoaşterii lumii, înţelesurile ei deduse din legile naturii, pot fi o şcoală chiar în cele duhovniceşti. „Cel ce vrea să călătorească drept şi fără greşeală spre Dumnezeu are nevoie în chip necesar de amândouă: de cunoştinţa Scripturii în Duh, şi de contemplaţia naturală a lucrurilor după Duh, ca cel ce doreşte să devină iubitor desăvârşit al desăvârşitei înţelepciuni să poată dovedi că amândouă legile, cea naturală (Creaţia) şi cea scrisă (Scriptura) sunt de cinste egală şi învaţă acelaşi lucru, şi nici una nu are mai mult sau mai puţin decât cealaltă.“11

Până la descoperirea frumuseţii lui Dumnezeu şi înţelepciunii Lui din cuvintele Scripturii, până la a-i descoperi slava Lui, arătată în cele nevăzute, pe culmile cunoaşterii apofatice, legile naturii şi frumoasa ei alcătuire, pe care ne-o dezvăluie ştiinţa onestă, pot constitui o şcoală extraordinară, în care putem vedea, prin legile şi raţiunile sădite de Dumnezeu, bunele Lui voiri din veşnicie (logoi). Căci „zidirea mărturiseşte prin înţelesurile ei şi Scriptura prin cele duhovniceşti ale ei, slava, împărăţia, înţelepciunea, puterea şi, vorbind în deobşte, măreţia lui Dumnezeu.“12

Biserica este după chipul cosmosului

Prin acest optimism extraordinar, ortodoxia noastră străluceşte şi poate îmbrăţişa lumea astăzi: pentru că dezvăluie faptul că osteneala oricărui cercetător, sau a oricărui artist, sau a oricărui om sensibil care contemplă frumuseţile naturii, indiferent dacă el caută în străfundurile materiei, la marginea Universului sau la frumuseţile unui pom înflorit, nu sunt lipsite de sens, nu sunt golite de valoare spirituală. Orice strădanie de a înţelege lumea poate fi un început bun pentru o viaţa duhovnicească. Nicăieri în Creaţie fiind, nu suntem rupţi de Creatorul ei, ci în Casa Lui.

Cosmosul este după chipul Bisericii, dar şi Biserica este după chipul cosmosului, aşa cum repetă Sf. Maxim Mărturisitorul în „Mystagogia“.

Nu lepădăm Creaţia nici în starea iubirii desăvârşite

Cuvintele Scripturii şi lucrurile lumii create îl ascund pe Dumnezeu care nu e nici vocabular, nici materie. Dar înţelesurile cuvintelor Scripturii şi înţelesurile nevăzute ale celor văzute, raţionalitatea lor Îl descoperă pe Dumnezeu. Nu în firea Lui, care rămâne inaccesibilă, ci în voia şi atributele Lui.

„Cel ce a crescut în iubirea de Dumnezeu se ridică prin simţire, raţiune şi minte mai presus de relaţia cu lururile, atât pentru că iubirea de Dumnezeu copleşeşte această relaţie şi afecţiune, cât şi pentru că el se face asemenea lui Dumnezeu, Care vieţuieşte într-o bucurie superioară acestei relaţii, de care se împărtăşeşte şi omul unit cu El.“ 13 Iar depăşirea relaţiei cu Scriptura sau cu Legea naturală nu înseamnă dispariţia lor totală, ci „apariţia lor în lumina supremă. ¤...Ą raţiunile lucrurilor nu sunt înţelese cu adevărat fără cunoştinţa de Dumnezeu. ¤...Ą Apofaticul nu înseamnă o părăsire totală a celor create. Transfigurarea materiei nu înseamnă suprimarea ei.“14

Părintele Stăniloae observă sublinierile repetate ale Sfântului Maxim Mărturisitorul: Nu trebuie să ne oprim la Creaţie, cu toate splendorile şi abisurile acestei poveşti adevărate, cu toate frumuseţile şi adâncimile acestei opere de artă copleşitoare! Pentru că, „de fapt, litera iubită, singură în ea însăţi, obişnuieşte să omoare raţiunea din ea pentru cei ce iubesc (litera), precum şi frumuseţea făpturilor, dacă nu e privită spre slava Făcătorului, obişnuieşte să lipsească pe cei ce o privesc de binecredincioşia cea conformă raţiunii.“15

Cu toate abisurile ei, Creaţia ne poate închide în ea, ne poate amăgi setea de infinit şi ne poate rătăci. Şi textul Scripturii, fără duhul care a inspirat-o, ne poate închide în spaţiul sărac al literei. Rămânând închişi în datele naturii şi refuzând înţelesurile ei adânci, rămânând închişi în litera Scripturii şi refuzând duhul ei, pierdem pe Cel ce a întemeiat lumea şi a dezvăluit Scripturile. Dar Creaţia şi experienţa cunoaşterii ei nu devine inutilă nici măcar în experienţa apofatică a cunoaşterii lui Dumnezeu. Nici chiar pe piscul vieţii duhovniceşti, în lumina necreată şi în unirea desăvârşită cu Creatorul în iubire, Creaţia şi roadele cunoaşterii ei nu devin inutile. Depăşirea Creaţiei sau a textului scris, în starea de unire mistică, nu înseamnă abandonarea lor. Pentru cel înduhovnicit, nici Scriptura nici lumea nu dispar, ci sunt transfigurate. Cuvintele Scripturii şi formele sensibile ale lumii devin „veşminte luminoase sau transparente pentru Raţiunea divină sau supremă a lor ¤...Ą devin transparente pentru înţelesuri mai adânci decât cele literale sau strict raţionale, pentru Cuvântul care intră în comuniune cu noi ¤…Ą Prin ele se văd înţelesurile dogmelor dumnezeieşti, care se referă la Dumnezeu şi la legătura Lui cu lumea. Prin ele luăm contact cu Raţiunea supremă, vie şi personală, cu Cuvântul dumnezeiesc, care ni Se comunică în adâncimea Lui negrăită.“16

Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, răstignit şi înviat, care intră în comuniune cu noi prin uşile încuiate, dezvăluie înţelesurile Creaţiei şi Scripturii în Duhul Sfânt. Nici literele Scripturilor, nici cele văzute ale lumii Create, nici simţurile noastre nu mai sunt „uşi încuiate pentru intrarea acestui Cuvânt - la mintea noastră şi acestei Persoane în comuniune cu noi. Toate rămân, însă devin transparente.“17

1 Seth LLoyd şi Y. Jack Ng, Computerele găuri negre, rev. Scientific American, ediţia în limba română, decembrie 2004/ianuarie 2005, p. 25

2 Lee Smolin, Spaţiu, Timp, Univers, Editura Humanitas, 2000, p. 211

3 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 134, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 192

4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 37, p. 225

5 Părintele Stăniloae, nota 181, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, ed. cit., p. 225

6 Viziunea aceasta a Sf. Apostol Petru va fi punctul de plecare pentru extinderea botezului în creştinism dincolo de limitele poporului iudeu, dincolo de cei tăiaţi împrejur. Botezul Domnului era universal, şi pregătea de fapt intrarea întregii umanităţi în Biserica Lui.

7 Apud. Părintele Dumitru Stăniloae, Teologia Mistică a Bisericii de Răsărit, p. 186

8 Pr. Dumitru Stăniloae, nota. 256, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p. 306 - 307

9 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 154, în Ibidem, p. 205

10 Sf. Maxim Mărtuiristorul, Ambigua, 26, p. 189 - 190

11 Ibidem

12 Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, cap.27, Filocalia, vol. VIII, p. 254 - 255

13 Pr. Dumitru Stăniloae, nota. 185, Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, ed. cit., p. 231

14 Pr. Dumitru Stăniloae, nota. 187, în Ibidem, pp. 232 - 233

15 Ibidem

16 Idem, nota 138, în Ibidem, p. 196 - 197

17 Ibidem


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!