Revista presei
„Veacul copilului“

„Veacul copilului“

Oana Rusu, 06 Septembrie 2009

Puţini ştiu că, în perioada interbelică, România era una dintre ţările care dădeau lecţii în privinţa asistenţei sociale pentru copii, stârnind admiraţia internaţională. „Totalul copiilor întreţinuţi de Leagănul «Sf. Ecaterina», în plasament familiar şi gimnaziu, atinge cifra de două mii, ceea ce face admiraţia străinătăţii care se interesează continuu de această operă“, relatau ziarele epocii. România interbelică ducea o luptă continuă cu sărăcia care afecta copiii, atât statul, cât şi persoane particulare sau instituţii făcând operă de ajutorare a acestora. Se fac legi pentru ocrotirea copiilor, se înfiinţează „învăţământul puericulturei“.

România interbelică înţelegea că o naţie depinde de modul în care sunt îngrijiţi şi educaţi copiii. Iniţiative care erau mai mult particulare încep să devină politică de stat în privinţa copiilor. Pruncii devin un bun social, un capital în care trebuie investit, fără a se aştepta un câştig imediat. Un mare semnal de alarmă l-a constituit faptul că România, deşi avea cea mai mare natalitate dintre ţările europene, avea şi cea mai mare rată a mortalităţii infantile. Astfel, se fac legi de ocrotire a copiilor, este susţinută opera de asistenţă socială a acestora, politicienii şi oamenii de ştiinţă înţeleg că au o datorie faţă de ţară.

„Veacul copilului. Lecţiunea inaugurală a d-lui profesor dr. T. Gane“ este titlul din „Curierul“, 14 februarie 1935, în care „D. prof. dr. Titu Gane, secretarul g-ral al ministerului sănătăţii, titularul catederei de puericultură dela facultatea de medicină din Capitală, şi-a ţinut eri lecţia inaugurală în amfiteatrul facultăţii (...). D. dr. prof. Gane arată evoluţia omenirei în ceea ce priveşte interesul şi drepturile copilului. Dela legile spartane şi romane, aspre, autorizând uciderea copilului debil până la «Declaraţia din Geneva» (1923) care statuiază dreptul copilului la prioritate în asistenţă este un imens drum ascendent al omenirei. Politica socială a statelor se preocupă în prima linie de această fiinţă dependentă, de care depinde viitorul unei naţiuni (...). Copilul azi este considerat un capital social, el aparţine naţiunei, care e obligată a se preocupa sub toate formele de el (...). O treime dintrâun neam o constitue numeric copilărimea şi adolescenţa, este deci un interes social şi naţional buna stare a acestei treimi esenţiale a naţiunii: atât calitativ cât şi cantitativ. De această bună stare depinde puterea naţiunei, evoluţia ei, isbânda în concurenţa statelor (...) Utilitatea şi urgenţa puericulturii la noi este indiscutabilă: Avem cea mai mare natalitate din Europa, dat totodată cea mai mare mortalitate infantilă (17,6 - 18 % din copii născuţi vii, în primul an)“.

„Clădirea de la Arcul de Triumf, un model de civilizaţie şi confort pentru peste 400 de sugari“

Instituţii şi persoane particulare ajută „Copii necăjiţi“, aşa cum se arată în „Universul“ din 28 ianuarie 1940. Elisa Alexandrescu, inspectoare şcolară, arată că s-a deschis încă o cantină pentru copii necăjiţi în Bucureşti: „65 de copii, prin bunăvoinţa d-lui primar al municipiului, vor primi acolo hrana zilnică, vor şti şi ei ceeace este o mâncare caldă, ceeace este o masă curată şi o viaţă omenească. Este un adevăr care trebuie repetat mereu, şi repetat cu tărie, că şcoala primară nu-şi va putea ajunge menirea atâta vreme cât copiii care îi deschid uşa, vor fi flămânzi şi neîmbrăcaţi“. Inspectoarea face apel la oamenii mai bogaţi: „În casele bogate sunt haine şi ghete rămase prea mici, sunt rufe şi ciorapi care nu se mai întrebuinţează. Daţi aceste lucruri şcolarilor săraci, duceţi-vă cu braţele pline în mijlocul copiilor şi veţi fi răsplătiţi îndeajuns, prin bucuria lor! (...)“.

Un exemplu remarcabil în ceea ce priveşte protecţia copilului îl reprezintă Leagănul „Sf. Ecaterina“, aşa cum arată articolul „Pentru ajutorarea copiilor găsiţi“, ziarul „Universul“ din 19 februarie 1940. „Societatea de binefacere «Leagănul Sf. Ecaterina» sub înalta preşidenţie de onoare a M.S. Regelui va da în seara de 21 Februarie un dineu de gală urmat de bal la Athenee Palace. Publicul este rugat să dea concursul într-o cât mai largă măsură, având în vedere importanţa operei de asistenţă socială (...) Vlăstarele neamului nostru au nevoie de sprijin şi îndrumare şi cei cari n-au avut norocul să se nască întrâo familie sunt luaţi sub protecţia Leagănului «Sf. Ecaterina». Înfiinţat în anul 1897 de către defuncta Ecaterina Gh. Gr. Cantacuzino, a fost subvenţionat din averea sa personală până la moarte. Actualmente, un comitet de direcţie compus din d-nele Barbu Catargi şi Caradgea, descendente ale familiei Cantacuzino, împreună cu doamnele din înalta societate, fac eforturi supraomeneşti pentru a menţine şi a da o cât mai mare desvoltare operei de asistenţă socială. Clădirea de la Arcul de Triumf este un model de civilizaţie şi confort şi adăposteşte peste 400 de sugari; iar în judeţul Prahova, în comunele Nedelea, Ariceşti, Filipeşti şi Diţeşti sunt dispensare model unde sătencele învaţă îngrijirea copilului, în fiecare familie fiind plasat câte un pensionar al Leagănului «Sf. Ecaterina». Totalul copiilor întreţinuţi de Leagănul «Sf. Ecaterina», în plasament familiar şi gimnaziu, atinge cifra de două mii, ceeace face admiraţia străinătăţii care se interesează continuu de această operă“.

Un alt exemplu care arată numărul mare al societăţilor care veneau în sprijinul copiilor este şi articolul „Adunarea societăţii «Ajutorul copiilor săraci»“ din „Universul“, din 18 ianuarie 1940. În cadrul şedinţei condusă de preşedintele I. D. Clinceanu, fost director al B.N.R., se arată că averea societăţii era de „lei 4.015.722, din care 403.622 sunt depuşi la B.N.R. în efecte, cupoanele de încasat sunt în valoare de 83.573 lei 75, iar imobilul donat de d. Clinceanu valorează 3.500.000 lei“.

Românii cu suflet bun nu îi ajutau doar pe copiii din ţară, ci pe toţi cei aflaţi în suferinţă, aşa cum reiese din „Dar al coloniei române din Paris pentru copiii francezi evacuaţi“, articol din „Universul“ din 13 ianuarie 1940: „D-na Franasovici, soţia ambasadorului României la Paris şi d-na Elena Văcărescu au remis Prefectului Senei un cek de 200.000 franci rezultând din donaţiile făcute de colonia română din Paris. Această sumă este destinată ajutorării copiilor evacuaţi din departamentul Senei“.

„Umanitatea trebuie să dea copilului tot ceea ce are mai bun“

România era una din primele ţări care adera la asociaţiile internaţionale pentru protecţia copilului, care se vor reuni apoi sub egida Societăţii Naţiunilor. „Impresiuni dela Geneva. Protecţiunea copilului la Societatea naţiunilor“, articol din „Adevărul“, 26 iunie 1925, semnat de Isabela Sadoveanu, arată cum colaborau naţiunile din perioada interbelică pentru „formarea asociaţiilor internaţionale ale protecţiunii copilului. Cea mai însemnată şi mai solid întemeiată din toate aceste asociaţiuni a fost fără îndoială aceea a Protecţiunii Internaţionale a copilului din Bruxelles de sub preşindenţia d-lui Carton de Wiart“.

La Societatea naţiunilor, „Protecţiunea copilului a fost alipită la comisiunea cu traficul cu femei, care ia de aici înainte numele de Comisiunea pentru protecţia copilului şi a tineretului, cu două secţiuni autonome, dar colaborând pe chestiile conexe. Sâau ales trei puncte asupra cărora să se îndrepte pentru moment eforturile comisiunii: a) studiul legislaţiunii relative la protecţiunea vieţii şi sănătăţii copilului din prima vârstă în colaborare cu societatea de higienă; b) culegerea legilor relative la vârsta consimţământului şi la legea căsătoriei; c) pregătirea unei convenţiuni pentru asistenţa şi repatrierea copiilor de naţionalitate străină abandonaţi sau delincvenţi“.

De asemenea, modul în care lucrau asociaţiile la nivel internaţional poate fi văzut din articolul „Uniunea internaţională de ajutor a copilului“ din „Universul“, 9 ianuarie 1940. „Societatea «Leagănul Sf. Ecaterina» ne trimite o lungă comunicare, în care se arată care este rolul organizaţiei internaţionale: «Din toată lumea sosesc la Geneva adeziuni la această mişcare şi sume importante de bani se varsă în casa Uniunii pentru ca a doua zi ele să fie distribute (...) Marele efort din 1921 a fost făcut în folosul Rusiei înfometate. La 16 Iulie Patriarhul Tikhon şi scriitorul Maxim Gorki au lansat primul apel de ajutor»“.

De asemenea, se arată că „în luna August 1925 U.I.S.E. a organizat la Geneva primul congres general al copilului care a reunit 1042 de participanţi veniţi din 45 de ţări diferite“. De-a lungul timpului, uniunea a trimis ajutoare în mai multe ţări, având la bază „Declaraţia dela Geneva“, prin care „bărbaţii şi femeile din toate naţiunile recunosc că umanitatea trebuie să dea copilului tot ceeace are mai bun, afirmând datoriile lor în afară de orice consideraţie de rasă, naţionalitate şi credinţă: 1. Copilul trebuie pus în stare să se dezvolte normal, material şi spiritual. 2. Copilul flămând trebuie hrănit, copilul bolnav trebuie îngrijit, copilul înapoiat trebuie încurajat, copilul orfan trebuie ajutat. 3. În timpuri de restrişte copilul trebuie să fie cel dintâi ajutat. 4. Copilul trebue pus în stare să îşi câştige viaţa şi să fie protejat contra exploatării. 5. Copilul trebue crescut în sentimentul că cele mai bune calităţi ale lui trebuie puse în serviciul fraţilor săi“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!