Theologica
Vecernia

Vecernia

Vecernia este slujba de seară şi este prima dintre cele şapte laude bisericeşti cu care se începe serviciul divin public al fiecărei zile liturgice.

Seara Arhanghelul Gavriil descoperă Prorocului Daniel tainele lui Dumnezeu (Daniel 9, 21); la jertfa de seară David îndreptează ca tămâia rugăciunea lui către Dumnezeu (Psalmi 140, 2); seara se arată îngerul şi vesteşte prorocului Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezatorul (Luca 1, 13) şi, în sfârşit, seara a aşezat Domnul nostru Iisus Hristos Sfânta Taină a Împărtăşaniei la Cina cea de Taină.

În vechime, Vecernia se săvârşea după apusul soarelui. Astăzi, după tipicul bisericesc, Vecernia este săvârşită la ora 16:00 înainte de lăsarea serii. Excepţii de la această regulă sunt cazurile în care Vecernia este unită cu una din cele trei Sfinte Liturghii (Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul din Postul Mare; Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: de 4 ori pe an: în ajunul Crăciunului, în ajunul Bobotezei, în Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului; Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur: la Buna Vestire, în cazul în care acest praznic cade într-una din zilele de rând ale săptămânii). Tot ca excepţii sunt şi cazurile în care Vecernia este săvârşită în prima parte a zilei: în Duminica Rusaliilor (Vecernia Lunii Rusaliilor - se săvârşeşte în Duminica Rusaliilor după Liturghie) şi în Vinerea Mare.

Rostul rugăciunii de seara este acela de a aduce lui Dumnezeu mulţumire pentru ziua care a trecut şi spre a cere ajutorul pentru petrecerea nopţii care se apropie.

Sfântul Vasile cel Mare spunea despre Vecernie: „Când ziua se sfârşeşte, se cade să mulţumim pentru toate câte am primit în curgerea zilei aceleia şi pentru toate câte am împlinit cu bun spor; apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greşeala noastră e cu voie sau fără voie, sau în taina făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăşi în asemenea păcate.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!