Vecernia, podoabă a slujbelor bisericeşti

ştefan Mărculeţ, 11 Ianuarie 2008

Biserica a rânduit, încă de la început, slujbe religioase, care, oficiate în anumite momente din zi, aduc jertfă şi laudă lui Dumnezeu. Vecernia, slujba de seară, a fost şi este una dintre cele mai frumoase Laude bisericeşti care se oficiază zilnic. Slujba deschide rânduiala liturgică din fiecare zi şi concentrează o mulţime de înţelesuri duhovniceşti.

Originile termenului „vecernie“ se află atât în limba greacă, cât şi în limba latină, însemnând „seară“, în speţă „slujbă de seară“. Termenul grecesc de la care s-a format românescul „vecernie“ este „esperinos“. La rândul lui, acesta s-a format de la „espera“, însemnând „seară“. În Dicţionarul Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase al pr. prof. dr. Ene Branişte este menţionat ca termen de ordine pentru „vecernie“ şi latinescul „vesperina collecta“, care înseamnă „rugăciunea de seară“. Aşa se explică şi numele de „vesperină“ pe care l-a primit în limba română slujba Vecerniei. În unele locuri din ţară, slujba Vecerniei mai este numită „serare“.

Slujba care deschide oficiul liturgic

Vecernia este, după cum am văzut mai sus, o slujbă oficiată seara. Cu această slujbă se începe oficiul religios zilnic, fiind prima dintre cele şapte Laude bisericeşti. În vechime, Vecernia se oficia după apusul soarelui. Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, în „Liturghierul explicat“, menţionează că rugăciunea bisericească de seară a fost „concepută şi practicată ca un oficiu la vremea când se înserează sau se înnoptează; ca atare, ea urma să fie îndeplinită la aprinsul luminilor (lămpilor, lumânărilor)“. În zilele noastre, ea se oficiază în al zecelea ceas din zi, adică ora patru după-amiaza, sau iarna, la ora cinci după-amiaza.

Privegherea sau slujbele unite

„Liturghierul explicat“ arată că şi în zilele noastre se mai oficiază Vecernia după apusul soarelui, dar numai în cadrul „privegherii de toată noaptea“, când sunt unite Vecernia cu alte slujbe precum Utrenia sau Ceasul I. Obiceiul, respectat mai ales la mănăstiri, dar şi la parohii, la hramuri, aminteşte de vremurile de început ale creştinismului, când cultul se oficia în special seara sau noaptea, pe ascuns, pentru a se feri de autorităţile romane, păgâne. O altă motivaţie a oficierii serviciilor religioase în timpul serii şi al nopţii este „nota de solemnitate şi atmosfera de mister care predispun în chip special sufletul religios spre rugăciune“, arată pr. Vintilescu.

Vecernia poate fi unită cu Liturghia

Există anumite cazuri în care slujba Vecerniei se oficiază dimineaţa şi anume când Vecernia este unită cu Sfânta Liturghie. Aceste lucru se face în special în Postul Mare, când se oficiază în zilele obişnuite Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. De asemenea, Vecernia poate fi unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în patru zile din timpul anului biseicesc: Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, precum şi Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când Buna-Vestire cade într-una din zilele de luni până vineri, Vecernia din acea zi liturgică este unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în Duminica Rusaliilor, după Sfânta Liturghie se oficiază imediat Vecernia de a doua zi.

Rugăciune de mulţumire

Slujba Vecerniei are ca scop principal aducerea unui prinos de mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. În acelaşi timp, fiind slujba care deschide rânduiala liturgică din ziua respectivă, prin ea, credincioşii cer ajutorul lui Dumnezeu, după cum arată pr. Branişte în lucrarea amintită, în care aduce ca argument următorul citat al Sfântului Simeon al Tesalonicului: „Cântarea Vecernie înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru, că am ajuns la sfârşitul zilei. De aceea mulţumim pentru viaţa noastră, pentru hrană, pentru cugetele, cuvintele şi faptele noastre. Ne rugăm să petrecem noaptea în pace, căci noaptea este ca un simbol al sfârşitului vieţii noastre“.

Trei rânduieli liturgice

Din punctul de vedere al rânduielii liturgice, Vecernia este de trei feluri: a sărbătorilor sau Vecernia mare, Vecernia mică şi cea din zilele de rând. Vecernia sărbătorilor sau Vecernia mare se oficiază în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărăteşti şi al sărbătorilor sfinţilor cu prăznuire. Este cea mai cunoscută rânduială şi cea mai des folosită. La unele dintre sărbători, în timpul Vecerniei se face şi rânduiala Litiei. Vecernia mică are o rânduială mai scurtă, o prescurtare a Vecerniei mari şi se găseşte în cărţile de slujbă numai la sărbătorile cu priveghere. Ea se mai oficiază la sfinţirea bisericii, la hramul bisericii, iar la mănăstiri se face la toate sărbătorile cu priveghere, înainte de masa de seară. Vecernia de toate zilele este o slujbă care se oficiază numai la mănăstiri, cu o rânduială asemănătoare Vecerniei mari.

Alte rânduieli speciale

Pe lângă rânduielile Vecerniei amintite mai sus, există şi câteva slujbe ale Vecerniei, cu un anumit specific. Astfel, Vecernia din Vinerea Patimilor este cunoscută de toţi credincioşii pentru că în timpul ei se scoate din sfântul altar sfântul epitaf, care este aşezat în mijlocul bisericii. Mai este cunoscută şi Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Patimilor, numită şi „A doua Înviere“, care se oficiază în Duminica Paştilor în jurul orei doisprezece. O altă rânduială specială a Vecerniei se oficiază în Duminca Rusaliilor, imediat după Sfânta Liturghie. În timpul ei se citesc cele şapte rugăciuni, toate în legătură cu Pogorârea Sfântului Duh.

Evocarea planului de mântuire

În „Constituţiile Apostolice“ , cartea a VIII-a, 35, 36 şi 37 găsim cel mai vechi document în care se prezintă rânduiala Vecerniei. Rânduiala descrisă în document şi adresată în special clericilor, este asemănătoare celei de astăzi. Mai mult decât atât, planul slujbei este asemănător celui al Liturghiei catehumenilor, în ambele rânduieli observându-se ideea de mântuire a Creaţiei. „Linia urmată în structurarea şi dezvoltarea oficiului a fost pusă în legătură cu semnificaţia ce s-a dat acestei Laude bisericeşti, ca alegorizare a operei lui Dumnezeu, în special în Vechiul Testament şi a raportului religios al omului faţă de El, în această perioadă din istoria mântuirii. Creaţia şi Providenţa divină, căderea omului în păcat, izgonirea lui din Rai şi întregul tragism al stării de păcat şi al depărtării de Dumnezeu înainte de venirea Mântuitorului sunt impresionant evocate în sensurile tipico-simbolice, înlesnite de cugetarea şi simţirea exprimate în stihurile psalmilor Vecerniei“, arată pr. Vintilescu.

„Rugăciunea intrării“ sau frumuseţea rugăciunii de seară

Una dintre cele mai frumoase rugăciuni pe care le citeşte preotul în timpul oficiului religios este „Rugăciunea Intrării“ de la Vecernie. Ea este rostită de preot în timpul Vohodului mic sau Intrarea mică, în momentul în care a ajuns în mijlocul bisericii. Această rugăciune concentrează toate cererile pe care le adresăm lui Dumnezeu în timpul slujbei de seară şi exprimă sensul tainic al Vecerniei: „Seara şi dimineaţa şi la amiază lăudăm, binecuvântăm, mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noştri şi întru tine am nădăjduit; să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru.“

„Vecernie“

Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.

L-a zugrăvit pe vremuri Ilarion cel drept

Cu sfinţi între ştergare de galben borangic

Şi sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

Auzi, un clopot mişcă văzduhul peste munţi

Şi se bolteşte-n sunet cât cerul de mărgean

De dincolo de lume te-ndeamnă să renunţi

O taină fără de moarte la veacul pământean.

Vom asculta din strană vecernia-n sobor

Când intră-n schit odată cu pasul serii lent

În murmure ca zvonul albinelor în zbor

Năluci călătorite din Vechiul Testament.

Cu aur pe odăjdii, înbălsămaţii tei

Vor îngâna soborul prin geamurile mici.

Eu recita-voi psalmul sublim 103,

Iar tu Lumina lină m-aş bucura să zici.

Când, la sfârşitul slujbei, vom săruta sfios

Argintul sfintei scoarţe de Evangheliar,

Ne va părea o clipă că ne-a zărit Hristos,

Mişcând încet perdeaua intrării în altar. (Nichifor Crainic)

„În cadrul cultului nostru nu putem vorbi de o «competiţie» între slujbe“

Mai multe detalii despre slujba Vecerniei şi importanţa ei pentru credincioşi am aflat de la părintele diacon Silviu Tudose, asistent în cadrul Catedrei de Teologie Practică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti. Părintele este doctorand şi pregăteşte o teză în Teologie Liturgică.

Care este rolul Vecerniei în cadrul celorlalte slujbe?

Biserica a păstrat tradiţia iudaică de calculare a timpului, iar o zi liturgică este socotită a fi intervalul de timp dintre două seri consecutive. Cultul unei zile liturgice cuprinde şapte slujbe, numite laude bisericeşti, între care prima este Vecernia. Ea deschide seria slujbelor unei zile.

De ce este slujba Vecerniei importantă?

Seara este un moment important al zilei, un moment în care se cuvine să-I aducem lui Dumnezeu mulţumire pentru tot ceea ce s-a întâmplat în ziua care a trecut, rugându-L, în acelaşi timp, aşa cum spune una dintre rugăciunile Vecerniei, să ne izbăvească „de frica de noapte şi de tot lucrul ce se săvârşeşte în întuneric“. Putem aduce această mulţumire în biserică, lăudându-L în acelaşi timp pe Dumnezeu şi sfinţind momentul acesta al zilei prin prezenţa noastră acolo.

Deşi este o slujbă importantă, se pare că în zilele noastre este neglijată. Cum vă explicaţi interesul scăzut al credincioşilor faţă de această slujbă?

Aş spune, mai degrabă, nu că este scăzut interesul credincioşilor faţă de Vecernie, ci că ei sunt din ce în ce mai interesaţi de ea. Este foarte important să vedem că, mai ales în ultimii ani, cei care participă şi la Vecernie sunt din ce în ce mai mulţi. Este adevărat că, faţă de cei care participă la Sfânta Liturghie, bunăoară, numărul acestora este mult mai mic. Sau faţă de numărul celor care participă la alte slujbe pe care le săvârşim, cum ar fi Sfântul Maslu sau acatistele, iarăşi este foarte mic. Importantă însă nu este comparaţia, fiindcă în cadrul cultului nostru nu putem vorbi de o „competiţie“ între slujbe. Toate sunt folositoare, toate au fost rânduite de Biserică pentru noi, toate ne cheamă să fim împreună înaintea lui Dumnezeu.

Cauzele participării scăzute

Numai că, din păcate, omul caută ceea ce îi poate oferi un „folos imediat“. Se simte mai atras poate de slujba unui acatist decât de Vecernie. Însă asta nu înseamnă că una este mai importantă decât alta. Pe amândouă trebuie să le înţeleagă şi să le primească la fel de deschis. Aşadar, aici aş vedea o primă cauză a prezenţei mai puţin numeroase a credincioşilor la Vecernie: necunoaşterea importanţei ei în cadrul laudelor bisericeşti şi preferarea altor slujbe, care sunt mai aproape de ceea ce aşteaptă creştinul de la Dumnezeu. O altă cauză, ar putea fi ora săvârşirii ei, spre seară, când mulţi sunt obosiţi după activităţile zilnice sau, cum este cazul celor mai vârstnici, se pot deplasa mai greu spre biserică. Însă, dacă stăm să ne gândim bine, acesta nu este un argument suficient de întemeiat pentru a nu participa la Vecernie, mai ales la cea de sâmbătă seara, care vine după o zi liberă. Sperăm însă că, treptat, Dumnezeu îi va aduce pe oameni din ce în ce mai mult la Vecernie şi vor înţelege tot mai mulţi că, de exemplu, o duminică pe care o începi cu vecernia de sâmbătă seara este mult mai frumoasă decât una fără vecernie. Am întâlnit credincioşi şi chiar studenţi de-ai noştri, de la Teologie, care mi-au mărturisit că, după ce au participat la o Vecerniei de sâmbătă seara, nu s-au mai putut desprinde de acest obicei. După părerea mea, o vecernie de sâmbătă seara, dacă e slujită frumos, atât în altar cât şi la strană, poate „cuceri“ pe oricine participă la ea.

Am ajuns, se pare, la principala explicaţie a prezenţei mai puţin numeroase a credincioşilor la Vecernie: neparticiparea. Dacă ar veni mai mulţi, să vadă ce este, sunt sigur că o întrebare ca cea la care vă răspund acum ar fi din ce în ce mai puţin adresată.

Care sunt principalele argumente pentru ca oamenii să participe mai des la această slujbă?

Argumente sunt multe şi simt că toate sunt principale. Aşa cum am spus, sfârşitul zilei, când soarele apune peste tot ceea ce s-a întâmplat, este un moment important în viaţa fiecăruia, mai ales că atunci stă să ne cuprindă şi întunericul nopţii, care ne duce cu gândul la sfârşitul vieţii noastre. Este un moment când e bine să ne aducem aminte de Dumnezeu şi, dacă facem acest lucru în biserică, este cu atât mai bine.

Totodată, vecernia, prin rugăciunile şi cântările ei, ne ajută nu numai să ne rugăm lui Dumnezeu, ci şi să învăţăm câte ceva. Nu există text, rostit sau cântat, care să nu aibă şi un rol catehetic sau învăţătoresc. Psalmul 103, bunăoară, este o minunată frescă în cuvinte a creaţiei lumii şi a proniei lui Dumnezeu. Cântarea „Doamne, strigat-am…“, alcătuită din stihuri ale Psalmului 140, exprimă starea omului despărţit de Dumnezeu, dar care se poate ridica prin pocăinţă. Vohodul sau ieşirea cu cădelniţa, ne învaţă că Hristos S-a întrupat, a coborât pe pământ şi S-a ridicat din nou la Tatăl. Deosebit de frumoasa cântare „Lumină lină“ ne umple sufletul de bucuria credinţei în Dumnezeu Cel întreit în Persoane, aprinzând în noi „luceafărul de seară“ al nădejdii şi al dragostei. Şi aşa mai departe…

De fapt, nimic din ceea se petrece în biserică nu este întâmplător. Totul are un rost. Important este ca noi să ne străduim să înţelegem ceea ce se întâmplă, să reuşim să depăşim starea în care asistăm la slujbă şi să ajungem să participăm la ea. Iar pentru asta, foarte importante sunt catehezele mistagogice sau de explicare a cultului, pe care slujitorii Bisericii noastre ştiu că le ţin periodic, şi care sunt una din priorităţile activităţii pastorale din zilele noastre. (Interviu realizat de Bogdan DEDU)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!