Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Pilda zilei Viața e Hristos

Viața e Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 02 Noiembrie 2018

Ce este viața? A-ntrebat un prunc, zburdând voios în aurita zi;
Viața e joc, da, viața este joc, a fost răspunsul ce se auzi.
Ce este viața? A-ntrebat un om, prin arșită și ploi trudind mereu;
Viața e chin, da, viața este chin! I-a spus durerea sufletului său.
Ce este viața? Zis-a un bătrân, privind în sus la cerul înstelat;

Viața-i iubire, viața e Hristos! Preaînțeleptul suflet a cântat.

Existența aparține fiecărei persoane, dar viața în plinătatea ei este doar a acelora ce s-au unit cu Hristos. „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug (Ioan 10, 10). Iar viața aceasta este: „Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Fără Hristos, viața este un sfârșit fără de nădejde; cu Hristos viața este o nădejde fără de sfârșit.

Dacă socotim că la cârma universului nu se află nimeni, nu facem decât să ne învârtim prin spațiu fără țintă, atunci avem dreptul să ne mâniem și să fim furioși, să o luăm razna și să terminăm cu totul. Dar dacă avem credință și credem că cineva se ocupă de acest univers, că cineva este acel Dumnezeu Care „așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16), atunci și noi, după cuvântul lui Hristos, vom birui toate potrivniciile lumii.

(Adaptare după un fragment din volumul Vitamine duhovnicești, Anthony M. Coniaris, vol. I, Sophia, 2009)