Religie şi ştiinţă
Viaţă luminoasă în lumea luminilor

Viaţă luminoasă în lumea luminilor

Omul explorează depărtările Universului prin intermediul luminii. Reflecţia fenomenologică afirmă, într-un alt plan, că lumea iese la iveală într-un orizont al luminii şi face posibilă sesizarea ei de către om. Într-un alt registru, reflecţia patristică constată că simţurile omeneşti sunt însoţite de activitatea minţii. Precum ochii văd, prin lumina fizică, forma şi culoarea lucrurilor sensibile, tot aşa, prin lumina cunoştinţei, mintea surprinde înţelesurile duhovniceşti. Într-un mod edificator, aceste situaţii legate de lumină se pot deschide către teologia ortodoxă, întrucât lumea întreagă este făcută de Dumnezeu, "Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină", prin Hristos-Cuvântul, Cel Care a spus despre sine că este Lumina lumii şi viaţa ei.

Este bine cunoscută menţiunea cu privire la lumină, prezentă în Facerea: "Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină!" (1, 3). Regăsim aici, implicit, şi câteva înţelesuri semnificative pentru cosmologie şi fenomenologie. Trebuie spus că multe alte înţelesuri ale luminii sunt prezente în Vechiul Testament: Domnul insuflă şi luminează pe profet (1 Paralipomena 28, 19 şi 2 Paralipomena 21), luminează ochii (Baruh 1, 12), trimite lumina (Baruh 3, 33) şi călăuzeşte la lumina Sa (Baruh 5, 9). Dumnezeu merge înainte în stâlp de lumină (Neemia 9, 19), arată luminat neamurilor tăria Sa (3 Macabei 6, 5), luminează cu lumina milei (3 Macabei 6, 4), scoate nevătămat la lumină (3 Macabei 6, 7)1.

În plus, experienţa duhovnicească a părinţilor filocalici exprimă însăşi capacitatea înţelegerii omeneşti, funcţia esenţială a minţii, prin lumină, anume ca "lumină a înţelegerii". Şi peste toate, şi într-un mod edificator, teologia creştină subliniază că Hristos-Logosul, Cel întru Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute toate (Coloseni, 1, 16), Cel după Chipul căruia a fost făcut şi Omul, spune despre Sine că este Lumina lumii şi viaţa ei: "Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (...) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume" (Ioan 1, 8-10).

Univers înveşmântat în fotoni

Cel puţin trei dintre înţelesurile luminii se deschid, într­un mod edificator, spre datele recente ale ştiinţei şi filosofiei: cel propriu­zis, de lumină vizibilă, cel de lumină a înţelegerii şi, în fine, înţelesul mai cuprinzător, care le depăşeşte şi le valorizează într-un sens mai înalt pe primele, anume lumina ca atribut hristologic, cum este menţionat cazul în textul Evangheliei Sfântului Ioan (1, 4­5), unde Hristos­Cuvântul este Lumina lumii.

Se ştie că datele cosmologiei indică existenţa unui număr imens de fotoni în Univers. Se estimează că există un miliard de fotoni pentru fiecare atom de materie2. În acelaşi timp, cum s-a spus şi cu alt prilej, ştiinţa nu face o deosebire între particulele de lumină de la începuturile universului şi fotonii pe care îi receptăm de la aştri. Sfântul Vasile cel Mare scrie şi el că mai întâi "s­a adus la existenţă natura luminii", iar la facerea aştrilor, "corpul acesta ceresc (luminătorii - n.n.) a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumini prim­născute"3.

Rămâne semnificativă, de asemenea, situaţia aceasta privilegiată a omului, care foloseşte lumina în explorarea cosmosului. Lumina dezvăluie dimensiunile impresionante ale Universului. Calea Lactee, galaxia unde este situat sistemul solar, este alcătuită dintr-un număr imens de stele, între 200 şi 400 de miliarde, adunate într-un disc gigantic, de 120.000 de ani lumină în diametru. Mai mult chiar, potrivit datelor actuale, cu mult mai mari sunt dimensiunile universului. Cel mai îndepărtat obiect cosmic din universul vizibil este situat la 13,14 miliarde de ani lumină de Terra (GRB 090429B)4. El este adus în orizontul privirii noastre de radiaţia gamma, o radiaţie extrem de intensă, care-l poate face vizibil chiar şi la această distanţă. (Radiaţiile gamma însoţesc cele mai violente evenimente cosmice din câte sunt cunoscute astăzi. În câteva secunde, aceste explozii radiază mai multă energie decât emite Soarele în 10 miliarde de ani!) S-ar putea spune, de fapt, că aceste procese extrem de violente, având o strălucire echivalentă cu 100 de milioane de galaxii, ne oferă şansa să privim atât de departe în Univers5.

Heidegger şi lumea adusă la lumină

E semnificativ, de asemenea, faptul că fenomenologia, cum o afirmă chiar Heidegger, este legată lingvistic de lumină. Heidegger indică faptul că phainomenon vine de la verbul phainesthai, care poartă în el rădăcina pha-, phos, care înseamnă lumină (de unde şi cuvântul foton ce desemnează, şi în fizică, particula luminii). Phainesthai înseamnă, în interpretarea subliniată şi de Michel Henry, "a se arăta venind în lumină", "venind la lumina zilei"6. Phainesthai, scrie Heidegger, este forma medie a lui phaino - "a aduce la lumina zilei"; pha-, precum phos, lumina, strălucirea, adică acel ceva în care ceva poate să devină manifest, vizibil în el însuşi7.

S-a spus, cu alt prilej, că fenomenologia afirmă că "lumina în care vin lucrurile pentru a se arăta ca fenomene e lumina lumii"8. Lumea, scrie Michel Henry, nu este văzută ca "ansamblu de lucruri, de fiinţe, ci orizontul luminii în care lucrurile se arată ca fenomene"9.

Este important de remarcat acum că fenomenologia se orientează tocmai către înţelegerea modului cum se produce cunoaşterea, în genere, şi, în particular, cunoaşterea ştiinţifică, studiind "sursa" acestei cunoaşteri, adică subiectivitatea umană. În acest fel, deschiderea lumii, "ieşirea ei la lumină" subliniată de fenomenologie devine semnificativă tocmai pentru că aduce în atenţie rolul decisiv pe care îl are persoana umană în dezvăluirea lumii. Pe de altă parte, chiar dacă vin dintr-un alt plan, credem că indicaţiile fenomenologiei pot fi relevante pentru datele fizice ale lumii acumulate de ştiinţă. Descoperirile comsologiei nu arată decât faptul că, în planul fizic, universul întreg "scoate la iveală", prin intermediul luminii, numeroase indicii privind caracteristicile micro şi macrocosmosului.

De asemenea, regăsim aici, în miezul explorării ştiinţifice, şi persoana umană capabilă să sesizeze lumina fizică şi, odată cu ea, diversitatea extraordinară a Creaţiei, varietatea lucrurilor create, a formelor şi texturilor lor, a mişcării şi a raţionalităţii. Dar, prin dispozitivele tehnice, omul receptează lumini de la distanţe cosmice tot mai mari, şi din adâncimi tot mai profunde în microcosmos, încât expediţia ştiinţifică a omului poate fi privită ca un urcuş, prin intermediul luminii fizice, către structurile lumii sensibile şi către înţelesurile lor.

Hrana luminoasă, despătimirea şi lumina înţelegerii

Pe de altă parte, este semnificativ faptul că, din perspectivă teologică, înţelesurile privitoare la cele create pot fi privite ca "lumini interioare", destinate minţii.

Potrivit experienţei Părinţilor, există o legătură foarte strânsă între simţire şi minte, în sensul că eforturile ascetice au ecouri în puterile înţelegătoare ale minţii. Curăţirea de patimi (despătimirea, apháteia) este considerată, în fapt, prima treaptă a vieţii duhovniceşti. În particular, şi deosebit de semnificativ, postul, dacă ţinem seama de faptul că în zilele sau perioadele rânduite de Biserică se consumă hrană vegetală şi peşte, este o cale spre luminarea vieţii. Din perspectivă creştină, este semnificativ faptul că vegetalele se hrănesc cu lumină, prin intermediul fotosintezei, acumulând lumina de la soare, în timp de peştele conţine fosfor ("fosforos" însemnând, în limba greacă, "purtător de lumină"). Aceasta înseamnă că în perioada postului omul se hrăneşte cu produse vegetale "care au acumulat lumină fizică de la soare", întrucât ele sunt "hrană-simbol pentru Lumina cea spirituală, netrecătoare, care este lumina veşnică a Învierii lui Hristos, Soarele Dreptăţii şi Răsăritul Cel de Sus"10.

Între luminile fizice, sesizate de ochi, şi luminile inteligibile ale înţelesurilor spirituale ascunse în lucruri există o strânsă legătură. Sfântul Grigorie Palama vede că simţirea prinde o lumină, iar mintea percepe o altă lumină. "Simţirea percepe, prinde lumina supusă simţurilor, care arată lucrurile supuse simţurilor ca supuse simţurilor. Iar lumina minţii este cunoştinţa aflătoare în înţelesuri"11.

Prin urmare, chiar dacă vederea şi mintea nu percep, nu surprind aceeaşi lumină, totuşi, perceperea şi înţelegerea sunt posibile numai câtă vreme fiecare dintre aceste lumini lucrează fiecare "după firea sa şi în cele după fire"12. Dacă păstrăm această perspectivă, s-ar putea spune că toate rezultatele explorărilor ştiinţifice, construcţiile matematice şi întreg limbajul raţiunii utilizat în descrierile ştiinţifice ar putea fi văzute ca lumini ale înţelegerii, lumini ce se conturează în cuprinsul raţiunii omeneşti la întâlnirea omului cu lumea.

Materia transfigurată manifestă lumina slavei divine

Încercând o cuprindere a acestor aspecte, părintele Dumitru Stăniloae scrie că lumina face posibil ca raţiunea omului, ca lumină conştientă, "să sesizeze organizarea raţională a componentelor naturii fizice, a armoniei dintre ele, deci ca o lumină spirituală. Astfel, şi lumina fizică e făcută pentru folosul vederii spirituale a omului"13.

Trei evenimente consemnate în Evanghelii dezvăluie, într­un mod deosebit, opera de transfigurare a materiei lumii petrecute odată cu Întruparea Fiului, şi fiecare dintre acestea vădeşte o strânsă legătură cu lumina necreată. Facem aici doar câteva menţiuni despre acestea.

Prima dintre ele este Schimbarea la Faţă a Domnului. "Faţa şi veşmintele luminate ale lui Hristos pe Tabor evidenţiază adevărul că materia "se deschide", "primeşte şi manifestă viaţa şi slava divină"; "realitatea sensibilă nu se defineşte printr-o opacitate care ar traduce un raport de opoziţie între creat şi necreat, deşi o diferenţă infinită rămâne totdeauna între ele (ceea ce permite ca unirea deplină între om şi Dumnezeu să nu fie niciodată confuzie, absorbţie sau fuziune)"14.

Învierea lui Hristos reprezintă, desigur, prin excelenţă, evenimentul ce indică transfigurarea materiei la sfârşitul veacurilor şi el este pus în legătură cu starea de comuniune între oameni şi a lor cu Dumnezeu. Învierea reprezintă "sfinţirea materiei", restabilind, făcând "deplin transparentă dimensiunea esenţială a trupului, a materiei create, dimensiunea sa sacramentală", "capacitatea sa de participare integrală şi veşnică la viaţa divină"15.

În fine, transfigurarea materiei e prezentă şi la evenimentul Cincizecimii. Prin Pogorârea Sfântului Duh, în apostoli se realizează "un paşte ontologic", "trecerea de la trup la duh"16! Prezenţa lui Hristos, deşi este reală, "nu mai este sensibilă (fizică)": "Hristos rămâne prezent în lume şi, deci, împreună cu ucenicii Săi ş...ţ în Duh Sfânt. În timpul vieţii pământeşti a lui Hristos, apostolii erau cu el, după înălţarea la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, Hristos era în ei"17.

Omul duhovnicesc răspândeşte în lume lumină

Însă Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli, şi prin ei în întreaga Biserică, până astăzi, face din creştinii botezaţi persoane care pot răspândi în lume, prin viaţa lor, lumină. Este semnificativ de menţionat aici că, în slujba Sfântului Botez, preotul şi Biserica se roagă ca primitorul Tainei "să se arate fiu al luminii şi moştenitor al veşnicelor bunătăţi", iar mai apoi, după primirea Tainei Mirungerii, i se spune, "Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", iar apoi, "botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh"18.

Mai cuprinzător, prin Sfintele Taine, omul duhovnicesc vede lumea întreagă şi lucrurile din ea ca mijloace de unire cu Dumnezeu, iar lumea este receptată şi înţeleasă ca "un dar şi un sacrament al iubirii divine"19. Mai mult, omul poate răspândi lumină din lumina primită prin Sfintele Taine. Viaţa spirituală arată că Universul întreg, istoria şi întreaga lume pot primi, pot fi luminate de o altă lumină şi că oamenii nu sunt doar fiinţe sensibile care receptează lumina fizică a lumii şi conştiinţe înzestrate cu raţiune care pot sesiza în lumea lucrurilor sensibile luminile unor înţelesuri inteligibile. Purtând în ei pe Hristos, vieţuind în comuniune cu Cel ce este Lumina Lumii şi Viaţa ei, şi mărturisind în lume despre El, oamenii ajung să trăiască o viaţă luminoasă într-o lume a luminilor sensibile şi inteligibile străluminate de har.

1 Multe semnificaţii biblice ale luminii în spaţiul patristic şi liturgic ortodox sunt prezentate în studiul lui Adrian Marinescu, "Învăţătura despre lumină şi funcţia ei liturgică în lume la Sf. Vasile cel Mare. De la Sfânta Scriptură la Sf. Grigorie Palama şi Părintele Dumitru Stăniloae", în vol.: Părinţii Capadocieni, Petre Semen şi Liviu Petcu (coord.), Ed. Fundaţiei Academice "Axis", 2009, pp. 211-263.

2 Cf. Trinh Xuan Thuan, Melodia Secretă. Şi omul a creat Universul, Ed. XXI: Eonul Dogmatic, Bucureşti, 2005, p. 158.

3 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a VI-a, II, în colecţia: Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 17, p. 133.

4 Cf. A. Cucchiara et alii, "A Photometric Redshift of z Î 9.4 for GRB 090429B, acceptat spre publicare", în: Astrophysical Journal, astro-ph/1105.4915 (2011).

5 Cf. Steve Nadis, "Do cosmic flashes reveal secrets of the infant Universe?", în: Astronomy, vol. 36, nr. 6, iunie 2008, pp. 34-39.

6 Michel Henry, Eu sunt Adevărul: pentru o filosofie a creştinismului, Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 53

7 Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, §28, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 38. "Fenomenele sunt atunci totalitatea a ceea ce se află în plină lumină a zilei sau care poate fi adus la lumină..." (p. 38).

8 Michel Henry, Eu sunt Adevărul…, p. 53.

9 Ibidem.

10 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008, p. 77.

11 Sf. Grigorie Palama, Tomul Aghioritic, în: Filocalia, vol. VII, p. 418.

12 Ibidem.

13 Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos - Lumina Lumii şi îndumnezeirea omului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 5.

14 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie şi spiritualitate, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 179.

15 Idem, Făclii de Înviere. Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2008, p. 19.

16 Idem, Teologie şi spiritualitate, p. 185.

17 Ibidem.

18 "Slujba Botezului", în: Molitfelnic, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 37.

19 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, "Cunoaştere prin cercetare ştiinţifică şi comuniune spirituală", în vol.: Misiune pentru mântuire. Lucrarea bisericii în societate, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 357.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!