Interviu
„Viaţa mea a fost precum horile ce le cânt“ (video)

„Viaţa mea a fost precum horile ce le cânt“ (video)

Raluca Brodner, 15 Octombrie 2008

Grigore Leşe este unul dintre puţinii artişti pentru care cântatul este o necesitate. Susţine cu toată convingerea că „omul, dacă nu ar cânta, ar muri“. Interpretul de muzică ţărănească este cunoscut marelui public prin cântecele sale cu „noduri“, o manieră de interpretare prin care ţăranul îşi mărturiseşte cele mai profunde trăiri. Pentru că este mai tot timpul ocupat cu foarte multe concerte pe care le susţine în ţară şi străinătate, cu cele câteva cursuri predate studenţilor pe care îi îndrăgeşte nespus, artistul a acceptat, între două filmări, să răspundă întrebărilor noastre.

„Am noroc că ştiu cânta,/ Că-mi astâmpăr inima./ Horile-s de stâmpărare/ La omuâ cu supărare.“ Sunt simple versuri pe care le fredonaţi cu atâta dăruire şi talent sau cântecul chiar v-a ajutat în momentele mai grele din viaţă?

Viaţa mea a fost precum horile ce le cânt: cu suişuri şi coborâşuri, dramatică şi liniştită, războinică şi resemnată, bazată pe improvizaţie, dar cu o arhitectură solidă şi stabilă, cu laimotive obsesive, cu „noduri“… Când mi-a fost cel mai rău am horit… şi m-am „stâmpărat“.

„Artistul creştin reuşeşte să apropie spectatorul de adevăratele valori creştine“

Când v-aţi dat seama că aveţi darul cântatului ?

Am cântat de când mă ştiu. Nu a existat un moment în care am conştientizat darul. Cred că totul s-a întâmplat în timp, în vremi.

Regăsiţi în talentul cu care aţi fost hărăzit caracteristici ale artistului creştin, având în vedere că proveniţi dintr-un spaţiu cu oameni credincioşi, iar în cântecele dumneavoastră Îl invocaţi pe Dumnezeu?

Părintele Iustin Pârvu spunea că talentul este duhul unui neam care se adună în nişte indivizi. Şi spunea mai departe: „Dacă ei nu duc la capăt ceea ce au primit, dacă nu dau înapoi neamului opere valoroase, atunci înseamnă că nu au fost demni de această frumoasă şi aleasă povară pe care au primit-o de la Dumnezeu…“. Îmi place să cred că sunt unul dintre artiştii creştini şi fac tot ce pot să dau înapoi neamului meu darul primit. Întreg!

Ce înţelegeţi prin sintagma „artist creştin“?

Cred că artistul creştin este acela al cărui mesaj reuşeşte să apropie spectatorul de adevăratele valori creştine. Opera sa trebuie să „trăiască“, să respire, să intre în dimensiunea estetică şi în cea creştină.

„Sunt foarte exigent cu propriile apariţii“

Mai există această categorie - a artiştilor, în ziua de astăzi, oameni dăruiţi în ceea ce fac?

Sigur că da. Există artişti dăruiţi care dăruiesc în fiecare zi, numai că sunt mulţi aceia care nu au învăţat încă să primească.

Sunteţi recunoscut de marele public ca cel mai mare rapsod al Ţării Lăpuşului. Dumneavoastră cum vă vedeţi din punct de vedere profesional?

Nu sunt rapsod. Sunt interpret de muzică tradiţională românească, de muzică ţărănească. Trăiesc pentru această muzică şi prin această muzică. Studiez în fiecare zi, fac mult teren, predau un curs de etnomuzicologie la Universitatea Bucureşti, realizez emisiuni de radio şi televiziune, coordonez proiectul „Ultimii Rapsozi“ la Institutul Cultural Român. Am şi spectacole, destul de multe, dar nu atâtea încât să îmi epuizeze imaginea... În general, sunt foarte exigent cu propriile apariţii şi îmi aleg cu mare grijă spaţiul şi contextul în care cânt. Cele mai multe concerte le susţin în biserici şi săli de teatru.

Mi-e greu să vă răspund la întrebare. Ar trebui să vă întreb eu pe dumneavoastră cum mă vedeţi din punct de vedere profesional.

Dar ca om, consideraţi ca mai aveţi de acumulat spiritual, ca experienţă de viaţă?

Cred că orice om trebuie să acumuleze, să crească spiritual până în ultima clipă.

„Rămân cu mine tot mai puţin timp“

Declaraţi, la un moment dat, că pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta. Cum le menţineţi încă vii în atmosfera îmbâcsită a Bucureştiului?

Atât credinţa, cât şi arta nu cred că au vreo legătură cu spaţiul exterior. Sunt două dimensiuni intime, personale, pe care le porţi cu tine peste tot. Şi, până la urmă, Bucureştiul are şi locuri minunate în care mă pot regăsi.

Mai aveţi timp să rămâneţi cu dumneavoastră înşivă, să vă ascultaţi, să vă certaţi sau să vă felicitaţi, acolo unde este cazul?

Acum, că m-aţi întrebat, îmi dau seama că rămân cu mine tot mai puţin timp.

„Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul“

Grigore Leşe (n. 20 februarie 1954, Stoiceni, Maramureş) se recomandă ca fiind solist de muzică populară tradiţională. Grigore Leşe sau Grigore a li Ion Opriş, cum îi spun ţăranii din Stoiceni (Lăpuş), deşi a urmat Conservatorul din Cluj, a păstrat o manieră interpretativă învăţată în satul său. Horea cu noduri (horea lungă sau doina maramureşeană - cum este cunoscută de etnomuzicologi) este o manieră de interpretare prin care ţăranul îşi mărturiseşte cele mai profunde trăiri.

Este „cântecul de unul singur“ şi se cântă pe deal, în cătănie, la nuntă sau în şezători. Din păcate, se mai păstrează doar în câteva sate din Maramureş şi Ţara Lăpuşului. În repertoriul artistului se găsesc melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei, cu trimiteri la evenimente importante din viaţa omului (doine, cântece de dor, cântece de cătănie etc.). Este doctor în Muzică şi profesor asociat al Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, şi al Universităţii de Muzică Bucureşti.

A susţinut conferinţe despre stiluri arhaice de interpretare şi etica interpretării muzicii tradiţionale în cadrul cursurilor de vară organizate de către Universitatea Bucureşti.

Muzica sa asigură coloana sonoră a filmului artistic „The Pharaon“ al regizorului sârb Sinisa Dragin şi a dramei istorice despre regina Maria Stuart a Scoţiei, „Gunpowder, Treason and Plot“. A reprezentat România la „Zilele Culturii Române“, desfăşurate la „Circulo de Bellos Artes“, din Madrid, Spania,

Un concert Grigore Leşe este, fără exagerare, o adevărată revelaţie; concertele sale sunt concepute ca un tablou ce prezintă etapele vieţii omului, cu rânduielile sale, cu trecerile sale: naşterea (reprezentată prin cântecul de leagăn), cătănia (prin cântecul de cătănie, ca şi prin cântece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de război), nunta (cântece din ceremonialul de nuntă, cum ar fi horea miresii), bătrâneţea, moartea („Mioriţa“, bocetul), precum şi viaţa spirituală legată de sărbători (cum ar fi, de pildă, corinzile). Pe lângă vocea deosebită cu care a fost înzestrat, interpretul cântă şi la diverse instrumente, cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca, toaca. În cazul anumitor melodii este acompaniat de un trio transilvan compus din ceteră (vioară), contră (violă) şi gordună (contrabas).

„Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnată, adâncată, moroşenească. De ce cântă omuâ? Pentru că aşa îi vine; de pildă, de osteneala bătrâneţilor. Când cântă omul? Când îi vine. Care este diferenţa dintre muzica tradiţională românească şi muzica lăutărească ţigănească? Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de înstrăinare, de jale; muzica de mahala exprimă exaltare trupească. Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentiment, lăutarii o fac pentru a câştiga bani. Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul. Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.“ (cuvinte rostite de Grigore Leşe în cadrul unei discuţii cu tinerii)



Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!