Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Viaţa monahală de la Agapia la 1900

Viaţa monahală de la Agapia la 1900

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 31 Mai 2011

La începutul secolul al XX-lea, viaţa monahiilor din Mitropolia Moldovei şi Sucevei era reprezentată de numai şase mănăstiri, majoritatea din Arhiepiscopia Iaşilor: Agapia, Văratec, Agafton, Almaş şi Războieni, la care se adăuga Adam, jud. Tutova, din Episcopia Huşilor. Cea mai importantă mănăstire de maici din Moldova era Agapia, care pe lângă frumuseţea zugrăvelii săvârşite de Nicolae Grigorescu, aşezământul mai avea o şcoală pentru fete, ateliere, dar mai ales hărnicia celor peste 260 de maici care atrăgeau numeroase personalităţi ale României din acea vreme. Pentru autorităţile statului, Mănăstirea Agapia reprezenta deja un loc de vilegiatură, care mai târziu va fi un adevărat reper turistic. În schimb, pentru Biserică era unul dintre aşezămintele care nu cunoscuseră măsurile restrictive impuse de Cuza după 1860. Practic, Mănăstirea Agapia, ca şi Văratec, era unul dintre aşezămintele bine văzute în societatea românească, care ocupa un statut aparte în regimul atât de restrictiv de care beneficiau cultele în România regelui Carol I. În această perioadă, Mănăstirea Agapia era condusă de un consiliu economic în frunte cu stareţa Epraxia Cozmescu şi un consiliu spiritual format din patru maici. Călugăriţele erau îndrumate duhovniceşte de ieromonahul Veniamin Popescu, care avea metania la Mănăstirea Neamţ, ajutat în slujire de alţi şase preoţi numiţi de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.