Viaţa parohiilor: Peste cinci veacuri de istorie şi rugăciune aniversate la Hârlău

ştefan Mărculeţ, 30 Mai 2007

▲ Biserica „Sf. Gheorghe“ din Hârlău a fost construită în timpul domnitorului Ştefan cel Mare ▲ În timpul domnitorului Petru Rareş ea a fost pictată la exterior ▲ Astăzi, în curtea bisericii funcţionează o cantină socială şi un muzeu ▲

Ieri, 29 mai, s-au împlinit 514 ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi. Conform cercetărilor istorice, lăcaşul de cult amintit a fost construit începând cu 29 mai 1492, pe locul unde au mai fost două biserici. Pentru că în partea dreaptă a naosului bisericii se găseşte pe lângă icoana Sfântului Gheorghe şi icoana Sfântului Dumitru, s-a concluzionat că bisericile anterioare au avut hramul Sfântului Dumitru. De o rară frumuseţe şi cu o valoare istorică inestimabilă, Biserica voievodală „Sf. Gheorghe“ din Hârlău este şi prima biserică din Moldova care a fost pictată şi în exterior, în timpul domnitorului Petru Rareş.

Slujbă de mulţumire la peste 5 veacuri de istorie

Credincioşii parohiei s-au adunat ieri pentru a participa la slujba de mulţumire oficiată pentru a evoca momentul istoric în care s-au pus primele pietre pentru zidirea bisericii. „Am dorit să mulţumim lui Dumnezeu pentru că a ocrotit acest lăcaş de cult atâţia ani şi pentru că ne-a învrednicit să ne închinăm în acest monument istoric, în care s-a închinat Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, ne-a declarat preotul paroh de aici, părintele Dumitru Tincu.

Cantina „Sf. Ştefan cel Mare“

În parohia în care se află monumentala biserică ştefaniană se găseşte o cantină socială, în care mulţi dintre cei aflaţi în nevoi, fie copii ai străzii, fie bătrâni neputincioşi din oraşul Hârlău pot găsi hrana necesară vieţii de zi cu zi. „Cantina parohiei, care poartă numele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, funcţionează periodic şi oferă masa pentru săracii din oraş. Alimentele sunt procurate cu ajutorul enoriaşilor, a sponsorilor, care doresc să ajute pe cei din nevoi“, ne-a spus părintele Tincu.

Muzeul parohial

Dată fiind importanţa istorică şi valorile de patrimoniu pe care parohia le are, s-a amenajat aici un muzeu în care sunt expuse o parte din obiectele cu valoare istorică pe care le deţine această parohie. Părintele paroh ne-a spus că o mare parte dintre bunurile de patrimoniu pe care le deţine biserica sunt acum la Muzeul de Istorie Naţională din Bucureşti. Acestea urmează să fie readuse în muzeul parohiei, pentru ca turiştii care vin aici să le poată admira.

Paraclisul de vară

În parohia „Sf. Gheorghe“ se află şi un paraclis de vară unde se ţin slujbele în sobor la marile sărbători. „Am construit acest paraclis pentru a putea sluji afară şi pentru a crea condiţii optime pentru credincioşii care vin în număr mare la slujbe. Este o construcţie din lemn sculptat, cu o arhitectură care se armonizează cu cea a bisericii“, ne-a mai spus părintele Tincu.

Monografia bisericii realizată în 10 ani

Pe lângă alte planuri de viitor, cum ar fi refacerea picturii, pentru care s-a întocmit documentaţia necesară, ori schimbarea acoperişului, cea mai mare realizare a parohiei va fi publicarea unei monumentale monografii a bisericii. „Este rodul unei munci de zece ani, în care am studiat documentele, am cercetat multe dintre evenimentele desfăşurate aici. Această lucrare va apărea anul acesta pe 2 iulie şi sperăm că va fi de mare folos celor care vor să cunoască mai bine istoria acestor meleaguri. Printre altele, am arătat în monografie că imobilele pe care nu le-am recuperat aparţin de drept bisericii şi sperăm ca prin aceasta să le obţinem mai uşor“, ne-a declarat părintele Tincu.

Concurs de religie în biserică

Sâmbătă 2 iunie, 2007, la parohia „Sf. Gheorghe“ din Hârlău se va desfăşura un concurs de religie la care vor participa elevi de la şcolile din oraş. Atât profesori cât şi preotul paroh vor fi implicaţi în acest eveniment care are rolul de a apropia şi mai mult elevii de Biserică. „Sunt foarte importante aceste concursuri, mai ales dacă ele se desfăşoară în biserică, pentru că participanţii se sensibilizează mai mult astfel“, ne-a declarat părintele paroh.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!