An omagial
Viața pe front a preotului militar Neculai Hodoroabă

Viața pe front a preotului militar Neculai Hodoroabă

Dorin Stănescu, Istoric, 26 Ianuarie 2018

A fi preot pe front înseamnă să renunți la tine ca persoană, să te abandonezi misiunii nobile de a fi sprijin pentru sufletele celor care luptă pentru țară. Și nu este ușor, ca om al păcii, să stai mereu în jurul armelor care ucid oameni. Părintele Neculai Hodoroabă este unul dintre cei 252 de preoți români care au slujit pe frontul românesc, făcându-și datoria cumva asemenea misionarilor din vremurile de început ale creștinismului.

Misiunea preotului pe front nu este una ușoară, el are de înfruntat scepticismul și neîncrederea oamenilor, a conducerii armatei, povara neliniștilor soldaților, uneori neputința de a fi de ajutor atât cât și-ar dori celor aflați în grele suferințe. A fi preot pe front înseamnă să renunți la tine ca persoană, să te abandonezi misiunii nobile de a fi sprijin pentru sufletele celor care luptă pentru țară. Și nu este ușor ca preot, om al păcii, să stai mereu în jurul armelor care ucid oameni. Activitatea sa este în mijlocul oamenilor, rolul său este să dialogheze cu ei.

Preotul Hodoroabă descrie, adesea, în jurnalul său, cum vorbește cu soldații, cum se detașează de rolul de confesor, în cel de factor de mobilizare și îmbărbătare pentru soldați. La plecarea pe front, el trece de la un pluton la altul și îi îndeamnă pe soldați: „… cu gândul la Dumnezeu să porniți cu piciorul drept înainte… să vă faceți câte-o cruce mare și să ziceți cu toată inima un Doamne ajută!” Involuntar, preotul își descrie propriile-i trăiri din care răzbat puternice sentimente patriotice. Astfel, la intrarea armatei române în Ardeal, la primul contact cu populația ro­mână, el se adresează unui bătrân care asistă cu entuziasm la trecerea prin sat a trupelor române: „Acestea îs Paștile noastre, moșule, bucurați-vă cu toții…” Altă dată le spune oamenilor din trupa sa: „De izbânda noastră să nu vă îndoiți, căci cu dreptatea noastră e și Dumnezeu”.

Începutul conflictului aduce, inevitabil, moartea primilor combatanți. Și preotul își intră în rol. Cu durere în suflet îi îngroapă pe primii eroi căzuți în Războiul pentru reîntregirea neamului: „7 septembrie, notează preotul Hodoroabă, înmormântez și azi… 8 septembrie, e Nașterea Maicei Domnului… aduc morți și azi… Ce e dureros, scrie în altă parte preotul, este să vezi că la cei morți le vin scrisori de acasă și că-i întreabă de sănătate…” Să vezi cum inamicul ucide oamenii de lângă tine, să nu-i poți smulge din ghearele morții și să auzi ­vaietele răniților, durerile muribunzilor: „Of, nevasta și copiii mei, cum rămân ei pe drumuri!” Cu siguranță misiunea de preot pe front nu este ușoară, este dureroasă și, de cele mai multe ori, frustrantă.

Mereu la datorie

Munca preotului militar, pe front, este epuizantă: să spovedească, să împărtășească trupa, să oficieze înmormân­tări, să țină regulat serviciul religios și ritualurile slujbelor săptămânale în condiții în care zilnic se dau lupte, trupele sunt în mișcare, azi într-un loc, mâine în altul. Peste toate aceste misii se adaugă și vizitarea zilnică a răniților și, mai ales, efortaul de a-i încuraja, a le spune vorbe de îmbărbătare: „Oare să scap eu, părinte, ce ­zici?” „Deh, camarade, Dumnezeu îi mare. El când voiește face și din mort viu.” A fi preot militar implică și riscuri: oricând un glonț, o schijă rătă­cită te poate lovi, nici bolile nu te ocolesc, iar prezența și exer­citarea serviciilor religioase la spitalele unde sunt bolnavii de tifos exantematic reprezintă un factor potențial de conta­minare. Cu toate acestea, conștient de riscurile asumate, preotul își face conștiincios datoria în ­slujba lui Dumnezeu.

Cu regularitate, preotul Hodoroabă notează în jurnalul său oficierea slujbelor religioase și cinstirea sărbătorilor ortodoxe pe parcursul întregului an 1917, precum și predicile pe care le susține în fața soldaților participanți. Uneori, trebuie să facă față, cu diplomație, rigorii militare și intereselor armatei: „Da ce tot atâta slujbă, părinte?, îi spune un ofițer, ordine de sus și interese superioare cer ca trupa să lucreze și sărbătoarea și rugăciunile să le mai lăsăm pe altă dată…”, cu toate acestea, preotul Hodoroabă, precum toți preoții militari de pe frontul românesc, își face datoria.

Martor al istoriei Marelui Război

Jurnalul preotului Neculai Hodoroabă este, fără îndoială, un instrument valoros pentru istorici. El este o mărturie a unui cleric prezent pe frontul românesc al Primului Război Mondial, care descrie, de pe poziții partizane, participarea regimentului său la bătăliile anilor 1916-1917. În același timp, și poate aici este cel mai mare câștig pentru istorici, este în egală măsură o sursă abundentă de informații despre viața cotidiană de pe front, detalii despre diverse evenimente istorice la care asistă, despre starea de spirit a soldaților, despre moravurile oamenilor acelei epoci. Este o sursă valoroasă și pentru istoria Bisericii Ortodoxe, vorbind despre rolul acesteia în lupta poporului român pentru unire.

Preotul Hodoroabă a fost un om curajos, nu a fost un erou, în sensul clasic al cuvântului, dar se poate afirma despre el că a fost un bun slujitor al lui Dumnezeu, un patriot și un om sensibil pe care suferința neamului său nu l-a lăsat indiferent. Iată de ce ­jurnalul său, activitatea sa îl pun astăzi, în pragul Centenarului Marii Uniri, în cartea de aur a celor care au făcut România Mare, care au sperat într-o lume mai bună.

De altfel, jurnalul său se sfârșește în această cheie a speranței: „Din acest foc curățitor al războiului - pășesc cu încredere în mijlocul unei societăți purificate, într-o lume ce se va arăta pătrunsă de mai multă dreptate, cinste și moralitate, într-o lume nouă, într-o lume ideală...”

Repere biografice

Preotul Neculai V. Hodoroabă s-a născut în data de 17 februarie 1888, în comuna Hănțești, din județul Dorohoi. A studiat la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași și apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, pe care a absolvit-o în 1910. În anul următor, el a fost hirotonisit și a devenit preot într-un sat din Dorohoi. La izbucnirea războiului, în august 1916, este mobilizat la cerere ca preot militar și atașat pe lângă Regimentul 69 infanterie Dorohoi. În calitate de preot militar, participă alături de armata română la evenimentele anilor 1916-1918. După război, preotul Hodoroabă ocupă funcția de consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, este un om activ pe tărâmul cultural, desfășurând o bogată activitate publicistică, sub numele său apărând o serie de lucrări precum: „Din războiul de reîntregire” (1923), „Îndemnuri pastorale” (1930), „Parabolele și Învățăturile Domnului nostru Iisus Hristos” (1931), lucrare care a și fost premiată de Academia Română. Se stinge din viață la numai 51 de ani, în 1939.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!