Interviu
Viitorul tinerilor noștri, larg deschis spre Occident

Viitorul tinerilor noștri, larg deschis spre Occident

Raluca Prelipceanu, 29 Iulie 2018

Astăzi, cuvântul „Occident” se află din ce în ce mai des pe buzele tinerilor noștri de liceu. Dacă unii doar visează la o astfel de continuare a formării lor, fiind victimele unor strategii neîmplinite ale sistemului care i-a educat până acum, celor mai conștiincioși și înzestrați le este dat să-și vadă acest vis cu ochii, rod al unei munci îndelungate și al multor sacrificii. Din păcate, nu se știe dacă cei mai mulţi dintre aceștia din urmă vor mai reveni vreodată în ţara unde s-au născut. Anda Tenie, o pasionată de matematică, ne prezintă planurile ei de viitor. Iată ce ne-a răspuns după acceptarea ei la mai multe universități de prestigiu ale lumii.

De unde pasiunea ta pentru matematică?

Încă de mică eram un copil curios, căruia îi plăcea să descopere lucruri noi. În clasele primare, doamna învăţătoare a observat că mă descurc bine la matematică şi a început să îmi propună diferite probleme mai dificile care deveneau micile mele provocări. Mama m-a ajutat foarte mult în acest proces. Îmi amintesc cum petrecea ore în şir lângă mine, oferindu-mi anumite indicii pentru a rezolva problemele mai interesante, cum mă încuraja înainte de fiecare competiţie şi mă susţinea chiar şi în zilele mai puţin bune.

Un rol important pentru mine l-a avut şi doamna profesoară ­Otilia Stan, care m-a îndrumat în gimnaziu şi mi-a insuflat această pasiune pentru matematică. Mereu am simţit că dumneaei susţinea o gândire creativă în rezolvarea problemelor, că nu dorea doar să memorăm teoremele, voia să le şi înţelegem, demonstrân­du-le. La şcoala generală mi-a plăcut mult geometria, viziunea în spaţiu, o găseam provocatoare. Lucrând tot mai mult, am descoperit că îndrăgeam nu doar momentul final, ci şi procesul de rezolvare a unei probleme în sine. Am început să asociez soluţia unei probleme cu crearea propriului meu puzzle. Uneori, piesele asociate nu se potrivesc, alteori, crearea ingenioasă a unei piese completează puzzle-ul. În final, nu doar rezultatul contează, ci şi timpul petrecut cu plăcere în construirea acestuia.

A fost greu să atingi performanţa asta?

Cred că pentru a ajunge la performanţă este nevoie, în primul rând, de pasiune şi de muncă. Fără să îmi placă ceea ce fac, nu cred că aş fi avut determinarea de a lucra constant. Sunt de părere că o oră de lucru pe zi, timp de o săptămână, este mult mai eficientă decât şapte ore de lucru încontinuu. Evident că, în perioada concursurilor, timpul de lucru a crescut, însă nu l-am simţit niciodată ca pe o povară. Faptul că eu eram cea care îmi organizam timpul m-a făcut să pot lucra mai mult în zilele cu inspiraţie sau mai puţin în zilele în care, poate, preferam să merg la un film, în loc să stau în casă.

Partea privitoare la candidaturile depuse la diverse facultăţi, însă, a fost destul de epuizantă pentru mine, în primul rând pentru că am hotărât destul de târziu să aplic la facultate şi în Statele Unite ale Americii. Am avut de scris o mulţime de eseuri pe diferite teme, de tipul „De ce universitatea X?” sau „Ce te-a atras la domeniul pe care doreşti să îl studiezi la facultate?” Totodată, am avut de susţinut un examen de engleză şi bacalaureatul american (SAT), la care am avut probe de matematică, de engleză şi de fizică. Am avut şi câteva momente în care mă gândeam să renunţ, însă mă bucur că nu am făcut-o. Cred că, în acest caz, ambiţia a fost esenţială pentru a continua.

Ce alte pasiuni mai ai?

Pe lângă matematică, îmi plac şi materii precum fizica şi chimia. Am participat şi la olimpiade, am obţinut o medalie de bronz la olimpiada naţională de fizică din 2016. În timpul liber, obişnuiesc să merg la cinema, să mă uit la diferite seriale, să citesc şi să merg la sala de sport.

Ce îţi va lipsi cel mai mult?

Familia şi prietenii, atmosfera de aici. Aveam mulţi prieteni în liceu cu care mă înţelegeam bine, făceam multe lucruri frumoase împreună. Dar şi dintre ei mulţi vor pleca. Din 24 câţi suntem în clasă, 10 vom merge să studiem în străinătate după bacalaureat. Eu sunt, însă, singura care merg în America, deşi am fost acceptată şi de universităţi din Marea Britanie, de exemplu, de Universitatea Oxford. Restul colegilor mei au ales să rămână în Europa, ca să fie mai aproape de România. Şi eu, dacă nu voi reuşi să mă adaptez în SUA, voi reveni, cel mai probabil, în Europa şi voi studia în Anglia. De fapt, am oscilat mult între SUA şi Marea Britanie, dar, până la urmă, am hotărât să merg în SUA, deoarece cred că este un sistem de învăţământ mai performant, diferit de cel european. La început, însă, m-am gândit şi eu la problema distanţei şi din acest punct de vedere aş fi preferat Marea Britanie, dar, până la urmă, criteriul calităţii a fost cel mai important. În plus, universitatea la care am ales să merg în SUA este chiar în oraşul New York, în cartierul Manhattan. Nu voi fi izolată într-un campus, deşi cazarea este asigurată în campus, dar, fiindcă universitatea se află chiar în oraş, voi putea şi să vizitez New York-ul atunci când voi avea chef şi timp.

Mai ai fraţi sau surori?

Nu, sunt singură la părinţi. Părinţii mei şi-au propus să aducă un câine de la bunici, după ce voi pleca, ca să le ţină de urât. Şi eu mă gândesc să revin de două ori pe an, mai ales la început. Acum există posibilitatea să călătoreşti la preţuri accesibile, chiar dacă drumul e lung. Îmi place mult să merg la bunici, în apropiere de Târgu Mureş, să mă recreez. Îmi vor lipsi mult şi ei, şi locurile. Voi vorbi zilnic la telefon cu părinţii mei, nu mai sunt costuri mari acum la telefonie.

Ce îi lipseşte României ca să ţină în ţară tinerii performanţi?

Cred că existenţa unor universităţi de top în România, care să ofere condiţii asemănătoare cu cele din străinătate, ar fi primul pas spre a păstra tinerii în ţară. De asemenea, cred că ar trebui să se creeze posibilităţi de a urma o carieră în urma acestor studii. De cele mai multe ori, elevii performanţi doresc să ajungă în top, să lucreze la cele mai bune companii, în centre importante de cercetare etc., dar nu găsesc, din păcate, aceste oportunităţi la noi în ţară. România ar trebui să dezvolte un mediu care să îi atragă pe tineri înapoi în ţară. Noile cunoştinţe, experienţa profesională, noile viziuni acumulate în străinătate ar fi o mină de aur pentru economia României.

Ce sugestii i-ai da preşedintelui Academiei Române?

Cred că, în momentul de faţă, sistemul de învăţământ şi mulţi dintre părinţi nu îi ajută cu adevărat pe elevi să descopere la ce sunt buni, să îşi găsească o pasiune. Mi se pare foarte important pentru un tânăr să găsească un domeniu care să îi placă şi în care să fie performant.

La matematică observ că programa nu este structurată să permită elevului să înţeleagă cu adevărat materia predată. Accentul cade mai mult asupra cantităţii decât asupra calităţii, astfel că elevii ajung să memoreze formule fără, însă, a le înţelege. De aici cred că provine şi dezinteresul elevilor faţă de această materie, şcoala nereprezentând pentru ei o experienţă plăcută. De cele mai multe ori, locurile în care se atinge performanţa şi unde elevii sunt pasionaţi de această disciplină sunt şi locurile în care nu se respectă cu exactitate programa şcolară.

De asemenea, unele materii sunt adesea considerate mai importante decât altele, de exemplu, un elev este încurajat mai mult să lucreze în domenii precum matematica şi fizica decât, de exemplu, geografia sau istoria. Cred că nu se poate face comparaţie între materii, fiecare are farmecul ei, ar putea deveni o viitoare pasiune.

Care sunt planurile tale de viitor?

Încă nu am hotărât ce carieră să urmez, oscilez între cariera de profesor şi cea de cercetător. Un lucru bun în învăţământul universitar american este că voi putea să urmez şi cursuri din alte domenii decât cele strict legate de matematică, astfel încât voi avea de unde alege mai târziu. N-aş putea să spun acum dacă mă voi mai întoarce în România. Depinde cum vor evolua lucrurile la noi în ţară, cum mă voi adapta acolo. Viitorul rămâne deschis...


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!