Actualitate religioasă
Foto: Mihnea Păduraru

Vindecare şi recunoştinţă

Arhid. Ştefan Sfarghie, 22 Octombrie 2018

În Duminica a 23-a după Rusalii, în toate bisericile ortodoxe a fost citită pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, în care este relatată vindeca­rea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, a demoniza­tului din ţinutul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39). Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţă­tură în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în care a subliniat faptul că Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii ne arată, pe de o parte, iubirea milostivă a lui Iisus, iar pe de altă parte, puterea Sa vindecătoare.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat în predica sa de ce prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos îi chinuia pe demonii care puseseră stăpânire pe acel om din ţinutul Gherghesenilor. „Îi chinuia pentru că El a venit din bunătate, din iubire smerită şi milostivă spre acel om posedat, chinuit de demoni. Iar demonii sunt răi şi când bunătatea Lui s-a apropiat de răutatea lor, ei s-au simţit chinuiţi. Deşi erau mulţi, demonii vorbeau ca şi când ar fi fost unul singur. De asemenea, când El, Cel Sfânt, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt, S-a apropiat de demonii care puseseră stăpânire pe acel om, demonii s-au simţit judecaţi de însăşi prezenţa Sa, pentru că sfinţenia Lui şi curăţia Lui contrastau cu necurăţia lor, cu viclenia şi răutatea lor. De aceea, de­monii, într-o singură voce, spuneau: Rogu-Te, nu mă chinui! (Luca 8, 28)”, a reliefat Preafericirea Sa.

„Sufletul omului este mai de preţ decât toate bunurile materiale”

Patriarhul României a explicat apoi de ce Hristos-Domnul a îngăduit legiunii de demoni să intre într-o turmă de porci care era în apropiere. „Domnul Iisus Hristos a permis aceasta arătând că sufletul unui om este mai de preţ decât toate bunurile materiale din lume. Sufletul omului este mai de preţ decât toate animalele, decât toate avuţiile. De aceea a permis demonilor să intre în turma de porci (...). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Mântuitorul a permis demonilor să intre în turma de porci, iar porcii s-au aruncat în mare şi s-au înecat, ca să ne arate că la ziua din urmă, la Ziua de Apoi, când vor fi judecaţi demonii, ei vor fi aruncaţi în adâncul iadului, după cum turma de porci s-a aruncat în mare. Pe de altă parte, vedem cât de multă răutate aveau acei demoni care chinuiau un om. Totuşi, puterea lor era limitată, căci Iisus le-a poruncit să nu mai pună stăpânire pe om. Mântuitorul Iisus Hristos a permis ca demonii să intre în turma de porci şi pentru că locuitorii cetăţii erau prea mult preocupaţi de câştig material. În general, porcii nu erau consumaţi de iudei, aceştia fiind consideraţi animale necurate. Pentru că erau mai mult preocupaţi de cele materiale, de câştigul material imediat, Iisus a îngăduit o pagubă materială, ca să-i atenţioneze pe ei din punct de vedere spiritual. Uneori, Dumnezeu îngăduie unele pagube materiale în viaţa noastră, ca noi să nu ne legăm prea mult de lucrurile limitate şi trecătoare, ci să ne îngrijim mai mult de mântuirea sufletului (...). Vedem deci că prin faptele Sale, prin modul Său de a gândi şi de a făptui, Mântuitorul învaţă fără să scoată cuvinte. Nu i-a învăţat pe locuitorii din ţinutul Gherghesenilor prin cuvinte, ci prin minune, prin atitudine”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Dascăl al recunoştinţei

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat importanţa recunoştinţei oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. „Ne întrebăm de ce Iisus nu l-a luat cu Sine pe omul vindecat, care insista, stăruia, să fie luat cu Iisus, ca semn de recunoştinţă? Iisus nu l-a luat cu Sine pentru că dacă-l scotea din ţinutul Gherghesenilor, unde oamenii îl ştiau cum fusese mai înainte, nu se făcea o deosebire între ce a fost şi ce este. De aceea, Iisus îi spune: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu (Luca 8, 39). Adică, întoarce-te în cetate, ca aceia care te-au cunoscut înainte cât erai de rău când erai stăpânit de demoni să vadă acum că eşti un om normal, un om sănătos şi să spui tuturor cât bine ţi-a făcut Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus (Luca 8, 39). Aici vedem că Mântuitorul transformă pe acest om vindecat într-un misionar statornic. Prin aceasta, Evanghelia ne arată că omul vindecat de Iisus este un dascăl al recunoştinţei, al mulţumirii”, a precizat Preafericirea Sa. Totodată, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că din Evanghelie mai învăţăm că după ce am fost izbăviţi de o încercare sau de o suferinţă, trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu şi să spunem tuturor cât bine ne-a făcut El.

Daruri pentru paraclis şi vizită la şantierul Catedralei Naţionale

La final, Patriarhul României a oferit pentru Paraclisul Catedralei Naţionale mai multe cărţi apărute recent la Editurile Patriarhiei Române, precum şi tămâie naturală din Oman. De asemenea, Preafericirea Sa a vizitat şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, precum şi sala de consiliere duhovnicească, dedicată lucrătorilor şi ziditorilor Catedralei Mântuirii Neamului, dar şi pelerinilor sau voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!