Vitaminele esenţiale din nutriţia copilului

Doina Dumitriu, 01 Iulie 2007

Vitaminele sunt substanţe a căror prezenţă în cantităţi foarte mici în organismul uman este necesară pentru creştere, menţinerea echilibrului fiziologic şi pentru reproducere.

După particularităţile fizico-chimice, vitaminele sunt clasificate în liposolubile şi hidrosolubile. Vitaminele A, D, E, K sunt liposolubile. Absorbţia lor necesită prezenţa sărurilor biliare şi a grăsimilor. Ele se depozitează în ţesuturi, cu excepţia vitaminei K.

Vitaminele din grupul B şi vitaminele C, PP sunt hidrosolubile, absorbţia şi eliminarea lor fiind rapidă, ele nu se depozitează în organism. Carenţa lor determină fenomene clinice mai rapid decât în cazul vitaminelor liposolubile.

În funcţie de prioritatea în procesele vitale ale organismului, vitaminele pot fi clasificate în:

- vitamine obligatorii - nesintetizate de organismul uman sau sintetizate în cantităţi insuficiente, în care sunt cuprinse vitaminele A, grupul B, C, D, prezenţa lor în regimul alimentar fiind indispensabilă;

- vitaminele condiţionat necesare, care sunt sintetizate în organismul uman, deficitul lor manifestându-se ocazional, în anumite stări patologice sau în caz de regim alimentar dezechilibrat. În acest grup sunt cuprinse vitaminele PP, K şi cătina;

- vitamine discutabil necesare, asupra cărora nu există un punct de vedere comun în legătură cu rolul lor esenţial în nutriţia umană. În această categorie este inclusă biotina (vitamina H), inozitrolul (vitamina B7), acidul panteolenic şi vitamina E.

De unde ne luăm vitaminele

Ca surse de vitamine se cunosc în prezent următoarele:

- vitamina A - prezentă în uleiuri din ficat, în lapte, gălbenuş de ou, morcovi, spanac, varză, caise, tomate, portocale;

- vitamina D are o sursă endogenă, fiind sintetizată la nivelul pielii sub acţiunea razelor ultraviolete, şi o sursă exogenă, fiind prezentă în ficat, peşte, lapte, unt, heringi;

- vitamina E este prezentă în uleiul de soia, uleiul de peşte, uleiul de porumb, în produse cerealiere, lapte, unt, ficat, legume;

- vitamina K este prezentă în soia, spanac, tomate, salată verde, cafea, ceai verde, lapte;

- vitamina B1 este regăsită în ficat, carne, legume, nuci, grăunţe de cereale;

- vitamina B2 are ca surse carnea, oul, brânza, peştele, ficatul, mazărea, legumele verzi, fructele, cerealele, drojdia de bere;

- vitamina B6 este prezentă în lapte, porumb, trestia de zahăr, tărâţe de orez, drojdia de bere;

- vitamina B9 este prezentă în drojdia de bere, ficat şi vegetale verzi;

- vitamina B12 are ca surse ficatul, rinichiul şi muşchiul;

- vitamina PP (B3) este prezentă în carne, ficat, ou, lapte, cereale, soia, alune;

- vitamina C este prezentă în fructe şi legume proaspete.

Vitamina A protejează împotriva cancerului

Această vitamină îndeplineşte foarte multe funcţii:

- intervine în procesele fizico-chimice de adaptare la obscuritate;

- determină stabilitatea membranelor celulare prin influenţarea structurilor lipo-proteice;

- intervine în sinteza unor proteine şi glicoproteine;

- ajută la creşterea celulară;

- intervine în keratinizarea şi cornificarea epidermului;

- ajută la creşterea oaselor şi dinţilor;

- are rol în apărarea imunitară, intervenind în secreţia lizozimului (lacrimal, salivar şi sudoripar);

- are protecţie împotriva cancerului.

Deficitul de vitamina A se întâlneşte mai frecvent la copilul cu vârste între 1 şi 6 ani. Se cunosc mai multe situaţii care pot reduce aportul, absorbţia sau utilizarea vitaminei A:

- alimentaţia parenterală îndelungată, fără suplimentare de vitamina A sau folosirea unor diete restrictive în alimente ce conţin vitamina A;

- sindromul de malabsorbţie generalizată, în care malabsorbţia grăsimilor se însoţeşte de eliminarea vitaminei A liposolubilă în scaun;

- boli digestive însoţite de diaree cronică (giardioza, fibroza chistică, sindromul de intestin scurt);

- obstrucţia căilor biliare, cu suprimarea participării sărurilor biliare la absorbţia grăsimilor şi a vitaminei A;

- boli pancreatice şi hepatice, interferând cu procesul de hidroliză şi stocare a vitaminei A;

- hipotiroidia prin sinteza scăzută de toxină. Toxina controlează reacţia enzimatică de transformare a beta carotenilor în retinol;

- deficitul de Zn scade sinteza proteinei fixatoare de retinol, ceea ce conduce la reducerea mobilizării vitaminei A din ficat.

O secreţie crescută de vitamina A a fost notată în boli cronice (tuberculoză, nefropatia), în cancer şi în infecţiile tractului urinar.

Manifestările clinice ale deficitului de vitamina A apar când valorile serice ale retinolului scad sub 30 mg/100 ml, ca urmare a spaţierii rezervelor hepatice.

Ce urmări are deficitul de vitamina A

Principalele semne ale deficitului de vitamina A sunt cele oculare, vederea crepusculară scăzând până la orbirea nocturnă. În stadiul de carenţă severă se produce uscarea conjunctivă corneană. Se pot produce perforaţii ale corneei, pierderea cristalinului. Ochiul capătă structura unei mase gelatinoase cu pierderea definitivă a vederii.

Alte semne ale deficitului de vitamina A sunt:

- keratinizarea epiteliului traheobronşic, renal, vaginul cu predispoziţii la infecţii;

- hiperkeratoza foliculară a pielii;

- hepatosplenomegalia;

- modificări osoase epifizare.

În zilele noastre, hipovitaminoza A este rar întâlnită, deoarece, prin programe naţionale, laptele praf şi zahărul au fost îmbogăţite cu vitamina A.

La polul opus - hipervitaminoza

În dorinţa părinţilor de a-şi vitaminiza copilul, poate să apară hipervitaminoza A prin administrarea unor cantităţi mari de untură de peşte sau prin folosirea unor doze mari de polivitamine care conţin doze exagerate de vitamina A.

Manifestările ce apar în forma acută de hipervitaminoză A sunt: hidrocefalie tranzitorie, apariţia vărsăturilor, semne ce dispar după 72 de ore de la întreruperea administrării de vitamina A.

În forma cronică de hipervitaminoză A apar: dureri abdominale, vărsături, oboseală, ameţeli, cefalee, iritabilitate, transpiraţie nocturnă, căderea părului, fragilitatea unghiilor. Tegumentele sunt aspre, uscate, cu descuamaţii şi hiperpigmentări. Se mai notează hepatosplenomegalie, dureri articulare sau oprirea creşterii prin închiderea prematură a epifizelor.

În hipervitaminoza A, unicul tratament constă în suprimarea vitaminei A, ceea ce conduce la remiterea scaunelor clinice după 3 zile.

Hipercarotenemia sau încărcarea serului cu caroten se poate întâlni în circumstanţe legate de metabolismul vitaminei A: în absenţa congenitală a enzimei care converteşte carotenul în vitamina A şi în afecţiuni care interferează cu acest proces (boli hepatice, hipertiroidism, diabet zaharat) sau prin folosirea în exces a alimentelor bogate în caroten (situaţie frecvent întâlnită la sugarii care primesc supă de morcovi timp îndelungat).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!