Banat
Vizită chiriarhală şi parastas în Parohia Şepreuş

Vizită chiriarhală şi parastas în Parohia Şepreuş

Protos. Iustin ­Popovici, 13 Decembrie 2017

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit duminică seara în Parohia Șepreuș. După săvârșirea Vecerniei, chiriarhul, împreună cu preoții prezenți, a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire părinte Călin-Dumitru Craveţ, la împlinirea a șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice. În cuvântul de învățătură, chiriarhul a făcut referire la desfăşurarea locală a Anului omagial şi în special a celui comemorativ, dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, cu angajarea lucrărilor de înnoire şi împodobire a bisericii, care a dispus de preoţi devotaţi, între care cel pentru care s-a făcut pomenirea. De asemenea, ierarhul a amintit că părintele Călin Craveț a fost și formator pentru cei tineri, ca profesor la Seminarul Teologic din Arad, dar și slujitor al Parohiei Șepreuș timp de două decenii. Seara s-a încheiat cu un concert de colinde interpretat de Corala „Bunavestire” a Parohiei Șepreuș.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!