Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Vizite și slujiri arhierești în diasporă

Vizite și slujiri arhierești în diasporă

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 14 Martie 2018

Credincioșii ortodocși români din diasporă au fost vizitați în Duminica a treia din Postul Mare de ierarhii lor care au săvârșit slujbe și Sfinte Liturghii. În cuvintele de învățătură, credincioșii au primit sfaturi pentru mărturisirea credinței și cum să se pregătească duhovnicește în perioada Postului Mare.

În Duminica a treia a Postului Mare, credin­cio­șii ortodocși din orașul german Amberg și împrejurimi au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, se arată pe site-ul mitropolia-ro.de. Vizita ierarhului a fost efectuată la împlinirea unui an de slujire ortodoxă în locașul de cult pus la dispoziţie credin­cioșilor ortodocși români prin bunăvoinţa parohiei catolice „Sfânta Treime” din micul oraş bavarez Amberg, a precizat ierom. Ioan Popoiu, paroh al filiei Amberg. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Serafim a aprobat propunerile pentru constituirea Adunării parohiale, necesară pentru îndeplinirea tuturor actelor legale și canonice privind înființarea Parohiei Ortodoxe Românești „Sfânta Treime” din Amberg. În Amberg și în zonele limitrofe se află aproape 1.500 de români.

În Duminica Sfintei Cruci, credincioșii ortodocși români, ruși, ucraineni și sirieni din orașul german Ulm și împrejurimi au avut prilejul de a se închina unui fragment din Sfânta Cruce ce se păstrează în Biserica „Sfântul Martin” a vechii mănăstiri catolice din cartierul Wiblingen, ne-a transmis pr. paroh Sebastian Suciu, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ulm.

Daruri pentru credincioasele din Giula

În Duminica Sfintei Cruci, în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Giula, Ungaria, a fost PS Părinte Episcop Siluan, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din oraș. La sfânta slujbă au participat și credincioși români din România. La sfârșitul slujbei, ierarhul le-a oferit tuturor credincioaselor câte o floare, cu prilejul Zilei Interna­ționale a Femeii, în semn de pre­țuire pentru activitatea desfășu­rată în sprijinul familiei și al Bisericii. Tot duminică, ierarhul împreună cu preoți din Giula și de la parohiile din împrejurimi au săvârșit în Catedrala Episcopală din Giula Taina Sfântului Maslu, informează Biroul de presă al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Procesiune în Italia

La paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Centrului eparhial de lângă Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit duminică Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it. După rugăciunea amvonului, copiii din grupul de cateheză, însoțiți de o parte din slujitori și părinți, au mers în procesiune până la troița din incinta parcului Centrului eparhial, închinată tuturor sfinților mucenici care au mărturisit pe pământul Italiei, pe care au împodobit-o cu flori.

Liturghie arhierească la Madrid

În Spania, credincioși ortodocși români din Madrid au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, în Catedrala ortodoxă română. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit pe diaconul Raul Narcis Rus întru preot. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele arhimandrit Teofil Roman, Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

Vizite pastorale în Danemarca

În comunitățile ortodoxe românești din Iutlanda, în nordul Regatului Danemarca, PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit slujbe în mai multe biserici, se arată pe site-ul episcopiascandinavia.se. Vineri, 9 martie, ierarhul a slujit în biserica parohiei româ­nești din Herning Ikast. Sâmbătă, a slujit în mănăstirea românească „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul” și „Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, iar în continuare a vizitat comunitatea din Ebsjberg, slujind Taina Sfântului Maslu în noua biserică a parohiei româ­nești din oraș. De asemenea, duminică, 11 martie, PS Părinte Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Vejle Kolding. Cu prilejul acestor slujiri misionare, ierarhul a spovedit și încurajat duhovnicește pe credin­cio­șii din comunitățile vizitate.