Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica „Viziunea Bisericii în lumina Tainei Euharistice“

„Viziunea Bisericii în lumina Tainei Euharistice“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Viorel Coman - 20 Noiembrie 2011

Nicolae Afanassieff, promotorul eclesiologiei euharistice, este considerat unul dintre cei mai creativi şi mai importanţi teologi ortodocşi din secolul al XX-lea. Eclesiologia euharistică a acestuia a împrospătat discursul academic în relaţia dintre Biserică şi Euharistie nu numai în spaţiul ortodox, ci şi teologia romano-catolică prin documentele Conciliului II Vatican.

Biografia lui Afanassieff este creionată de însăşi soţia acestuia, Marianne Afanassieff, într-un număr al revistei Irénikon. Nicolae Afanassieff s-a născut în Odessa, în 1893, ca fiu al lui Nikolai Grigorevich Afanasiev şi al soţiei acestuia, Proskovya Yakovlevna. Începe să studieze medicina, dar o va abandona nu după foarte mult timp în schimbul studiilor de matematică. În 1921 însă se va înscrie la Facultatea de Teologie din Belgrad, căci ororile Primului Război Mondial şi ale Războiului Civil rus l-au făcut să înţeleagă că "singura Cale şi Adevărul în Dragoste este Hristos şi Biserica Sa". În cadrul primei reuniuni a "cercurilor studenţilor ortodocşi ruşi" îl va întâlni pe părintele Serge Boulgakoff, cel care îi va trezi interesul pentru aspectul sacramental-euharistic al teologiei. În 1925 se căsătoreşte cu Marianne. Activitatea academică în cadrul Institutului "Sfântul Serghie" de la Paris o începe în anul 1930 ca profesor de drept canonic. În timp, interesul lui Afanassieff se va îndrepta către eclesiologie, aşa cum stau mărturie articolele publicate în diferite reviste. Pe 8 ianuarie 1940 primeşte Taina Hirotoniei, după care Arhiepiscopul Vladimir îl trimite în Tunisia pentru activitate pastorală până în 1947. Revine apoi la Paris, unde începe cea mai fecundă perioadă din viaţa sa din punct de vedere teologic, fiind şi perioada când pregăteşte lucrarea "Biserica Duhului Sfânt", prima parte a acesteia devenind şi teza lui de doctorat pe care o susţine în 1950. Cea de-a doua parte a cărţii o va scrie în următorii cinci ani. După plecarea părintelui Alexandre Schmemann de la Paris, Afanassieff preia şi cursul acestuia de istorie bisericească. Aceasta este şi perioada când publică articole precum "Una Sancta" sau "LâEglise qui péside dans lâAmour", promovând eclesiologia euharistică. Părintele Nicolae Afanassieff încetează din viaţă în 1966, lăsând moştenire teologiei o operă ce îl îndreptăţeşte a fi considerat părintele eclesiologiei secolului XX.

Eclesiologia euharistică a părintelui Afanassieff

Deşi gândirea teologică de la Sfântul Ciprian al Cartaginei încoace a dezvoltat o eclesiologie universală, Afanassieff consideră faptul că Biserica primelor secole creştine era determinată de o eclesiologie euharistică vizibil expusă în scrierile Sfântului Ignatie de Antiohia. Pentru Afanassieff, aşa cum mărturiseşte pr. Radu Bordeianu, "adunarea euharistică a Bisericii locale conţinea plinătatea Bisericii. Bisericile locale erau autonome şi independente, dar în acelaşi timp relaţionau cu alte Biserici locale prin episcopi, prin acceptarea vieţii eclesiale a altor Biserici locale, şi - ce este mai important, prin identitate comună, fiecare reprezentând plinătatea prezenţei lui Hristos în adunarea euharistică locală" ("Orthodox-Catholic Dialogue: Retrieving Eucharistic Ecclesiology" în Journal of Ecumenical Studies, 2/2009, p. 240). Pentru că Hristos este prezent deplin în Euharistie, orice Biserică locală este Biserică deplină, iar limitele Bisericii sunt trasate de limitele adunării euharistice. Orice Biserică locală este, în viziunea lui Afanassieff, independentă şi autonomă. Biserica locală este autonomă pentru că posedă în sine tot ce are nevoie pentru viaţa ei şi este independentă pentru că nu depinde de nici un episcop decât de cel care o păstoreşte şi de nici o altă biserică locală. Astfel, primatul episcopului de Roma este nejustificat în termenii invocaţi de teologia occidentală. Spre deosebire de eclesiologia universală, Afanassieff, dând plinătate Bisericii locale, nu consideră că Biserica universală este suma părţilor ei locale. Biserica locală nu este parte din Biserica universală, ci manifestarea Bisericii universale într-un anumit loc. Fiecare Biserică locală este Biserica universală.

Afanassieff a dezvoltat o eclesiologie euharistică, mai ales pe fondul dorinţei sale de apropiere şi unire a Bisericii Ortodoxe cu cea Romano-Catolică. Pentru acesta nu există decât o singură Biserică sfântă, sobornicească şi apostolică, indiferent de diferenţele dogmatice ce au fost invocate ca separând teologic Răsăritul de Apus. Acesta este unul dintre punctele sensibile ale eclesiologiei părintelui Afanassieff, asupra căruia au revenit anumiţi teologi ortodocşi cu o evaluare critică. Afanassieff este foarte tranşant şi afirmă că o Biserică ori posedă plinătatea existenţei ei, ori ea nu poate fi numită Biserică. Nu putem vorbi, aşadar, în viziunea acestuia, de urme eclesiale într-o anumită comunitate care să manifeste parţial Biserica. Separarea Răsăritului de Apus nu ar fi afectat decât la suprafaţă lucrurile şi nu în punctul lor esenţial. Schisma dintre Răsărit şi Apus nu a micşorat deci plinătatea eclesială a nici unei părţi, ci doar a marcat existenţa lor în izolare. Principiul de unitate între Bisericile locale este Euharistia săvărşită de fiecare, şi nu episcopatul sau învăţătura teologică. În acest cadru, Afanassieff avea să propună unirea între creştini în ciuda diferenţelor doctrinare. De fapt, unitatea în viziunea acestuia există, căci nu a fost afectată, dar trebuie redescoperită în cadrul Euharistiei.

Reacţii ortodoxe: Ioannis Zizioulas şi Dumitru Stăniloae

Eclesiologia euharistică în forma în care Afanassieff a elaborat-o, pe lângă contribuţia decisivă la reevaluarea locului Euharistiei în viaţa Bisericii şi la reliefarea importanţei Bisericii locale, are şi unele puncte slabe. Eclesiologia acestuia avea să fie evaluată critic de către doi mari teologi ortodocşi: mitropolitul Ioannis Zizioulas şi părintele Dumitru Stăniloae.

Mitropolitul Zizioulas evaluează critic eclesiologia euharistică a lui Afanassieff, punctând faptul că unitatea Bisericii "nu este numai euharistică, ci şi ierarhică" (R. Bordeianu, p. 248). Pentru a fi în unitate, Bisericile locale trebuie să aibă ortodoxia credinţei şi comuniunea între episcopi. În acest sens, Zizioulas corectează gândirea lui Afanassieff afirmând că, pe lângă Euharistie, un alt principiu de unitate este episcopul. Această teză este argumentată de către Zizioulas în teza sa de doctorat "Euharistie, Episcop, Biserică: Unitatea Bisericii în Dumnezeiasca Euharistie şi în Episcop în primele trei secole". A doua direcţie a criticii acestuia este canalizată în direcţia raportului Bisericii universale cu Biserica locală. Spre deosebire de Afanassieff, care pare că dă o oarecare prioritate Bisericii locale, Zizioulas subliniază nevoia de a echilibra lucrurile prin afirmarea faptului că o Biserică locală îşi are plinătatea numai în măsura în care ea este în comuniune cu celelalte Biserici locale. Ca şi la nivel antropologic (persoana nu este deasupra comuniunii şi nici comuniunea deasupra persoanei), în eclesiologie Biserica locală nu are prioritate asupra Bisericii universale şi nici Biserica universală nu este o realitate deasupra Bisericii locale. Există o simultaneitate între local şi universal.

Critica părintelui Dumitru Stăniloae privitoare la eclesiologia euharistică este concentrată în studiul "Biserica universală şi sobornicească" apărut în 1966 în revista "Ortodoxia". Teologul român respinge teza lui Afanassieff conform căreia schisma de la 1054 are doar efecte superficiale. Pentru părintele Stăniloae un criteriu absolut fundamental în unitatea Bisericii este unitatea de credinţă. Nu poate exista comuniune euharistică dacă nu există comuniune de credinţă. Biserica este acolo unde există euharistia şi dreapta credinţă.

Dincolo de criticile aduse eclesiologiei părintelui Afanassieff, acesta este "primul teolog care a experimentat şi a articulat viziunea Bisericii în lumina Tainei Euharistice" (Anastacia Wooden, "Eucharitic Ecclesiology of Nicholas Afanasiev and its Ecumenical Signifiance: A New Perspective" în Journal of Ecumenical Studies, 4/2010, p. 543). Afanassieff rămâne însă un teolog important, un deschizător de drumuri pe calea îngustă încă a unirii creştinilor. Opera sa trebuie cercetată irenic, valorificată în părţile pozitive şi corectată în perspectivele mai îndrăzneţe. Există voci ale unor teologi mai noi care, printr-o recercetare a operei lui Afanassieff, îl scutesc pe acesta de numeroase critici aduse în spaţiul ortodox. Conform acestora, critica se fundamentează pe o greşită şi parţială înţelegere care a evaluat teologia lui Afanassieff neţinând cont de întregul operei acestuia.