Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Zâmbetul lui Dumnezeu

Zâmbetul lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 22 Mai 2018

Un băiețel de trei ani se afla cu mama lui în camera de zi când o rază luminoasă de soare pătrunse prin geamul ferestrei și se reflectă pe podea. Băiatul se așeză în raza de soare care se oglindea la picioarele lui și exclamă: „Acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu!” Mama lui, bucuroasă, spuse: „Să dea Dumnezeu ca băiețelul meu să dorească a trăi totdeauna așa, ca harul Mântuitorului să se odihnească peste el de-a pururi!”

Au trecut mulți ani. Mama credincioasă care rostise acele cuvinte murise, chemată la ceruri de Hristos Domnul. Micul băiat devenise acum un bărbat în toată firea, care învățase sârguincios și ajunsese vestit în meseria lui. Cu toate acestea, îl uitase pe Dumnezeu. Favoarea oamenilor, zâmbetul lor îl avea, însă despre „zâmbetul” lui Dumnezeu din copilărie nu mai știa nimic.

Dar, într-o zi, când căută ceva în dulapul cel vechi al mamei sale, îi căzu în mâini un pachețel. Îl deschise și găsi o pereche de papuci mici pentru copii, alături de un răvaș pe care erau scrise următoarele rânduri: „Acești papucei i-a purtat dragul meu micuț Iulian când a avut trei ani. Atunci el s-a așezat într-o rază de soare care lumina camera și a spus: «Așa, mami, acum stau în zâmbetul lui Dumnezeu». Facă Hristos ca el să umble și să lucreze în așa fel ca harul Domnului să se odihnească peste el”.

Prin acei mici papuci și rândurile scrise de mama sa, Dumnezeu a vorbit inimii lui Iulian. Cu lacrimi în ochi și-a adus aminte de acel moment din copilărie. S-a smerit înaintea lui Dumnezeu și a devenit apropiat de Biserică, un om așa cum își dorise mama lui, un om peste care să odihnească duhul lui Dumnezeu.

Să nu așteptăm așa de mult timp pentru a ne converti ca bărbatul din poveste. Căci nu știm dacă Dumnezeu ne va mai aduce aminte încă o dată, printr-o înștiințare, de mântuirea noastră. Și atunci ce e de făcut?

E simplu. Răspunsul ni l-a dat chiar Hristos în Evanghelia rostită la Sfânta Liturghie în Duminica a 32-a după Rusalii și îl constituie cuvintele adresate lui Zaheu: „Astăzi trebuie să rămân în casa ta!” Să-L primim așadar pe Hristos în inimile noastre. Pentru ca să se spună despre noi: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”