Editorial
Zâmbetul Patriarhului

Zâmbetul Patriarhului

Pr. Constantin Necula, 30 Septembrie 2018

La vremea în care se afla la ITO 2018, în Sibiu, am redescoperit zâmbetul Patriarhului. Da, da, cel pe care l-am crezut pierdut dinaintea vremilor grele pe care le trăim, zâmbetul caricaturizat de toți corifeii patologiei anticreștinism, cerut de media, la comandă, de parcă Patriarhul ar fi o vedetă de aliniat la părerile lor de PR. Pe aeroport, între sibieni, pe scenă, înaintea tinerilor Bisericii în Piața Mare, Părintele Patriarh era între prietenii săi. Mai ales tinerii, simpatici și destinși. L-au emoționat și s-a văzut. Nu ar strica să revedem, des, momentele de emoție prin care cel care duce greul argumentării existenței Bisericii într-o lume a respingerii oricărei paradigme morale s-a întâlnit cu generația viitoare a credincioșilor comunității ortodoxe a țării. Îmbrăcat în alb, semăna cu ei, participanții. Copiii țării mai aproape de Patriarh decât mulți dintre preoții ei ori cetățenii ei, maturi și inconștienți în acuze, aducând aminte că prezența sa între ei, tinerii, e un dar pe care aceștia știu să-l prețuiască. Personal îl socotesc unul dintre cele mai importante semnale date de tineri Bisericii: Suntem aici, cu voi! Am descoperit emoția lor când au priceput în ce mod Patriarhul este zidit de meșterii cuvintelor ucigătoare, de viu, în temelia Catedralei - iritantei și tocmai de aceea obligatoriu de finalizat -, făcând din ei pietrele vii ale Bisericii. Au asumat semnalul.

La momentul actual, de mare derută socială și politică, semnalul lor este acela că țin în adâncul lor de o ordine care-i ține vii în așteptarea Împărăției care nu se supune lipsei de rigoare a vieții propuse de ideologiile comutate pe tot soiul de interese. Exigența lor în a accepta dialogul și rugăciunea, calitatea simplității prin care asumă Dumnezeiasca Liturghie și a cordialității pline de lumină prin care se apropie de preot, de Taine, de Scriptură dovedesc o maturizare prin care, sunt convins, bucură pe Părintele Patriarh. Le-am urmărit reacțiile când l-au văzut venind, vorbind, binecuvântând... Zâmbeau cu tot sufletul. Aducând cu ei bunul-simț al locurilor ce i-au trimis la întâlnire cu Biserica. I-am văzut, în câteva rânduri, înțelegând că Biserica și oamenii ei au nevoie de încurajare. Poate și de aceea voluntarii ITO la ultima întâlnire, oficială, cu Mitropolitul Ardealului Laurențiu, au cântat în deschidere, în locul imnului arhieresc, imnul ITO. Fără ca cineva să se supere ori să socotească o scădere aceasta. Din contră, aș zice, dându-i Părintelui Mitropolit, o dată în plus, bucuria unui zâmbet destins, de părinte iubit de copiii săi.

Ăsta îmi pare cel mai important dar al trăirii între tineri. Iubirea bucuroasă. Capacitatea de a restaura zâmbetul pe chipul obosit și îngândurat - mai priviți o dată țara - al Patriarhului nostru. Grea misiune pe tinerii noștri. Să dreagă cu iubire lipsa noastră de atenție și sinceritate. Să șteargă cu smerită prietenie lacrima din ochiul Patriarhului. Recunosc că din clipa în care i-am zărit intrând în Piața Mare din Sibiu am știut că așa va fi mereu. O generație gata să primească misiunea aceasta, a iubirii Bisericii. Deși au plecat la casele lor, în familiile lor - și le-am cerut să sărute mâna părinților pentru frumusețea în care i-au crescut -, zâmbetul lor limpede, cuminte și destins plutește asemeni unor atomi de nădejde, amirosind a rai. Parte din nădejdea aceasta luminează zâmbetul Patriarhului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!