Fotografii: Luigi Ivanciu

Zi de hram la Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica

Pr. Ciprian Bâra, 06 Decembrie 2018

Acolo unde tumultul şi animaţia veşnic agitatei Capitale se domolesc rareori, pe bulevardul Regina Maria, trecătorul grăbit descoperă un colţ de linişte, de rugăciune şi de făptuire a milei creştine - biserica Parohiei Sfântul Nicolae”-Vlădica, retrasă discret câţiva metri de la zbuciumul permanent al asfaltului plin cu de toate. Aici, părintele Grigore Ionescu, parohul bisericii, împreună cu părintele consilier patriarhal Costel Ursu şi cu obştea credincioşilor râvnitori împletesc bucuria Liturghiei cu responsabilitatea pentru podoaba Casei Domnului şi cu grija deosebită faţă de semeni.

O biserică mare, aşezată în mijlocul intersecției 11 iunie, străjuind intrarea din spate a Colinei Patriarhiei, păstrează file importante din istoria urbei noastre. Aflat în plin proces de rezidire, de restaurare, cu o curte destul de generoasă, locaşul de închinare se află în bună rânduială eclesială, luminat de candela credinţei fiilor săi duhovniceşti şi împodobit cu vechi și valoroase obiecte liturgice, dar şi cu icoane mari aflate pe pereţii bisericii de curând restaurate.

File de istorie

Biserica Sfântul Nicolae”-Vlădica a fost construită între anii 1902 și 1904 pe locul unui mai vechi locaș, Sfântul Nicolae” din Prund (1889), cernit de vreme… Astăzi se păstrează o cruce de piatră pe locul vechiului sfânt altar.

Terenul pe care s-a ridicat noua biserică a fost cumpărat, contra sumei de 6.000 de lei, de la Primăria Capitalei, de I.I. Săbăreanu, renumit proprietar agricol. Întocmirea planurilor a fost încredințată arhitectului belgian Eduard Leboeuf, care executase în Capitală diferite lucrări de interes public, construcția fiind opera antreprenorului Louis Forebosco.

Arhitectul Eduard Leboeuf a întocmit un amănunțit studiu al solului, pe care trebuia să se ridice biserica, dar, găsindu-l nisipos și instabil, a dispus consolidarea lui. La 1 iulie 1902 s-a pus piatra de temelie a noii biserici. După săparea fundației, adânci de 2 m, s-au implantat stâlpi de stejar lungi de 5 m, acoperiți cu un strat compact de piatră spartă, cu grosimea de 0,50 m, peste care s-au efectuat lucrările de turnare a fundației. Datorită acestei temelii, biserica a rezistat atât la distrugătorul cutremur din 1940, cât și la cele din 1977 şi 1986.

Pictura este opera pictorilor E. Voinescu și D. R. Girolamo, executată în stil renascentist. Catapeteasma, tronul arhieresc și strănile, de o rară frumusețe, au fost lucrate și sculptate de meșteri anonimi de la Mislea, județul Prahova.

Un hrisov păstrat până astăzi statornicește ziua sfințirii noului locaș: „Astăzi, 7 noiembrie 1904, s-a sfințit Biserica Sf. Nicolae – Vlădică, din Prund, cu hramurile Sfântul Nicolae de la Mira Lichiei, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfinții Cosma și Damian, de către Prea Sfințitul Nifon Ploieșteanul, asistat de un numeros cler”. La târnosirea de atunci a acestei biserici au luat parte I. G. Saita, prefectul Poliției Capitalei, Ștefan Teodorian, șeful de cabinet al ministrului de interne, D. Meseidow, secretar la legația imperială rusă, și D. I. Cornoiu, directorul ­Cancelariei Mitropoliei. Paroh la acel moment era preotul Marin Popescu.

Consolidare, restaurare şi înnoire

Anii au curs de la vrednica făptuire a ctitorilor, generațiile s-au succedat, iar sfântul locaş a căpătat, firesc şi el, patina timpului. A dăinuit mereu dorința de a restaura şi împodobi cu responsabilitate locașul închinat Arhipăstorului sfânt din Mira Lichiei.

Cu binecuvântarea părintelui paroh Grigore Ionescu, am făcut câţiva paşi vizitând şantierul bisericii pe care se lucrează intens de aproape zece ani, excepţie făcând doar zilele de sărbătoare şi perioadele liturgice speciale.

Pe şantier, în praf, printre schele, pe scări abrupte se află de cele mai multe ori părintele mai tânăr, Costel Ursu, împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al acestui locaș, fiind fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi. Toţi, slujitori, credincioşi şi muncitori, trudesc pentru a-şi împlini rostul, pentru ca locaşul lor de rugăciune să-şi recapete frumuseţea de odinioară.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica au avut loc mai multe lucrări de reamenajare a locașului de cult: schimbarea învelitorii bisericii cu tablă din zinc-titan și înlocuirea asterelii existente. De asemenea, s-a restaurat pictura murală, începută în anul 2008. Din cauza lipsei fondurilor, această importantă lucrare a fost întreruptă și continuată în anul 2015. Finalizarea reînvierii picturii a avut loc în anul 2017, odată cu recepția finală a lucrărilor de restaurare a picturii. Pentru o atmosferă primitoare și pentru săvârșirea slujbelor în bună rânduială s-a lucrat la montarea unei centrale performante de termoficare și instalarea unor ventilo-convectoare ce acoperă necesarul de căldură din interiorul locașului de cult pentru lunile de iarnă.

„Toate lucrările de la biserica noastră sunt realizate la ini­țiativa și cu sprijinul Prea­fericitului Părinte Patriarh ­Daniel. În prezent se lucrează la fațadele exterioare ale locașului de cult, prin refacerea stoca­turilor degradate în decursul timpului, precum și curățarea soclului de piatră naturală. De asemenea, se lucrează la refacerea trotuarului din jurul loca­șului de cult, restaurarea ușilor din lemn sculptate de la intrarea în biserică, precum și la înlocu­irea pietrei de pe trepte cu unele noi din granit.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, avem în plan pentru anul 2019 finalizarea lucrărilor de refacere a fațadei exterioare, a gardului împrejmuitor, reamenajarea curții interioare și montarea unui sistem de lumini atât la interior, cât și la exterior, pentru punerea în valoare a arhitecturii și picturii existente”, ne-a declarat părintele Costel Ursu, slujitor la Biserica Sfântul Nicolae”-Vlădica.
Deşi lucrările şantierului sunt în derulare, efortul financiar fiind considerabil, comunitatea acestei parohii desfăşoară și o importantă activitate social-filantropică, găzduind în prezent, într-un imobil al bisericii, patru persoane defavorizate.

În ziua hramului, după Sfânta Liturghie, ca întotdeauna, cei prezenți vor primi daruri întru bucuria comuniunii și a cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, bunul nostru ocrotitor.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!