Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Zile cultural-duhovniceşti în Parohia Dărmăneşti

Zile cultural-duhovniceşti în Parohia Dărmăneşti

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 24 Septembrie 2016

La Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi“ au început miercuri, 21 septembrie 2016, derularea activităţilor cultural-duhovniceşti din cadrul proiectului „Zilele duhovniceşti ale Parohiei Dărmăneşti“.

Paraclisul cu hramul „Sfinţii Epictet şi Astion“ din Parohia Dărmăneşti, judeţul Bacău, a fost sfinţit miercuri, 21 septembrie 2016, de către Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La slujba de sfinţire au participat preoţii din cadrul Cercului pastoral „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi“, împreună cu părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, răspunsurile la strană fiind date de către membri ai Coralei „Theotokos“ a Protopopiatului Moineşti. Înaltpreasfinţitul Ioachim a apreciat dărnicia şi hărnicia enoriaşilor Parohiei Dărmăneşti, care şi-au manifestat dragostea şi evlavia faţă de valorile spirituale şi s-au făcut ctitori, miluitori şi donatori în sfintele lui Dumnezeu locaşuri. Ierarhul a oferit părintelui paroh Alexandrescu Toader o diplomă de excelenţă pentru frumoasa, bogata şi rodnica activitate în cei 38 de ani de preoţie în plan pastoral-misionar şi administrativ-gospodăresc, în Parohia Dărmăneşti, iar părintelui slujitor Alexandrescu Iustin i s-a conferit distincţia de iconom stavrofor. Cu această ocazie au fost aduse în Parohia Dărmăneşti spre închinare sfintele moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion de la Capela „Sfântul Pantelimon“ a Spitalului Municipal Moineşti şi fragmente din moaştele Sfântului Teodosie de la Brazi de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Cerc pastoral dedicat Sfântului Antim Ivireanul

În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, joi, 22 septembrie 2016, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a întrunit Cercul pastoral „Sfântul  Ierarh Teodosie de la Brazi“, la Biserica „Izvorul Tămăduirii“  din Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti. Cu această ocazie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, sub protia părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti, răspunsurile la strană fiind date de către Corala „Theotokos“ a preoţilor din Protopopiatul Moineşti. În contextul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, părintele Daniel Prepeliţă, de la Parohia Boiştea I, a susţinut referatul cu tema: „Antim Ivireanul, artist tipograf şi editor prodigios, caligraf, gravor şi miniaturist de excepţie“.

IPS Ioachim, la hramul Mănăstirii Brazi

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, joi, 22 septembrie, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brazi din judeţul Vrancea. Credincioşii prezenţi la eveniment au avut ocazia să aducă cinstire moaştelor Sfântului Teodosie de la Brazi. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a evocat activitatea şi personalitatea Sfântului Teodosie, care a slujit Biserica Ortodoxă, inclusiv în calitate de episcop al Romanului şi, apoi, de mitropolit al Moldovei. Fiind model pentru fiecare generaţie de creştini, Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie a trăit într-o permanentă stare de jertfă pentru Hristos şi pentru credincioşi.