Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania „Zilele bucuriei credinței” de la Valea Viilor, în Protopopiatul Mediaș

„Zilele bucuriei credinței” de la Valea Viilor, în Protopopiatul Mediaș

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 16 Iulie 2018

Peste 100 de copii și tineri din mai multe comunități parohiale din Protopopiatul Mediaș al Arhiepiscopiei Sibiului au participat în perioada 8-10 iulie la cea de-a patra ediție a manifestării „Zilele bucuriei credinței” de la Valea Viilor, județul Sibiu.

Ediția din acest an a manifestării religios-culturale din localitatea Valea Viilor, un eveniment devenit tradițional în zona Mediașului, a avut tema „Unirea cu Dumnezeu și cu semenii, ideal veșnic”. Manifestarea din acest an a făcut parte din activitățile din Arhiepiscopia Sibiului dedicate Anului omagial al unității de neam și de credință și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română.

Ca la edițiile precedente, Parohia Valea Viilor a fost principalul organizator, prin implicarea parohului Petru Acatrinei, a credincioșilor din parohie și cu sprijinul celorlalte comunități participante. Alături de copiii și tinerii din Valea Viilor au fost implicați în activități un grup de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cimitirul ortodox Mediaș, coordonat de preotul Flaviu-Gabriel Fleșer, un grup de la Copșa Mică, organizat de preotul Claudiu Cândea, un grup din Parohia Boian, coordonat de preotul Marius Drăghici, un grup din Parohia Șeica Mică, coordonat de preotul Aurelian Popa și un grup din Parohia Motiș, condus de preotul Lucian Pușcă.

„Ediția din acest an a cuprins o serie de activități duhovnicești și de petrecere a timpului liber într-un mod cât mai folositor. Am oficiat Sfânta Liturghie și le-am explicat copiilor și tinerilor rânduiala și simbolistica Sfintei Proscomidii. După Sfânta Liturghie am avut o cateheză cu toți participanții la această ediție. Dintre celelalte activități amintim atelierele de cusut tradi­țional și de pictură, concursurile de cunoștințe istorice pe tema Centenarului Marii Uniri, concursuri sportive, momentele de cântec religios și patriotic”, ne-a spus parohul de la Valea Viilor, Petru Acatrinei.

Piesă de teatru

Manifestarea „Zilele bucuriei credinței” va continua în acest an și într-una dintre duminicile din luna septembrie.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu vom avea o a patra zi a manifestării pe 16 septembrie, când vom încerca să refacem scena Unirii din 1918 printr-o piesă de teatru în aer liber, după care vom face focul de tabără. Am reprogramat toate acestea pentru luna septembrie întrucât vremea ploioasă din această perioadă nu ne-a permis organizarea acestor momente”, ne-a mai spus părintele Petru Acatrinei.

Evenimentul de la Valea Viilor este o inițiativă a parohiei medieșene prin care se dorește să se ofere copiilor și tinerilor posibilitatea de a-și petrece timpul liber din vacanța de vară într-un mod cât mai plăcut și folositor. La fiecare ediție au participat copii și tineri din co­munități parohiale apropiate de Valea Viilor care au avut parte de o experiență de neuitat. Anul trecut a fost inaugurat un foișor de pe un teren pe care Parohia Valea Viilor l-a primit în dar de la o familie și care este folosit la activitățile pastoral-misionare și educative din parohie.