Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului

Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Roxana Novacovici - 21 Aprilie 2017

În perioada 23 și 30 aprilie, în Episcopia Caransebeșului se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Zilelor Credinței și Culturii, o manifestare cultural-spirituală în care au loc evenimente religioase, dezbateri, vernisaje, concerte de muzică religioasă și teatru.

În seara de sâmbătă, 22 aprilie, vor ajunge, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, moaștele Sfintei Maria Magdalena, aduse de către Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, de la Mănăstirea Pantocrator.

În Duminica Tomii, 23 aprilie, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, catedrală ce își sărbătorește primul hram, slujba fiind săvârșită de un sobor de ierarhi. Vor fi aduse creștinilor spre închinare moaș­tele Sfintei Maria Magdalena, dar și icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra și de la Parohia Măru.

Luni și marți vor avea loc, la Oravița, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la înființarea Teatrului „Mihai Eminescu” din localitate, simpozionul internațional „Jertfă și mărturisire” și un vernisaj de expoziție foto-documentară. Luni, locația manifestărilor va fi sala festivă a Casei de Cultură din Oravița, începând cu ora 9:30, iar marți, începând cu ace­eași oră, secțiunea Teologie se va întruni la Hotel „Carașul”, iar secțiunea Istorie Bisericească, la Casa de Cultură din Oravița.

Fiind Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, precum Episcopul martir Veniamin Nistor, simpozionul internațional „Jertfă și mărturisire” va aduce spre dezbatere mai multe lucrări ce au ca teme viața și activitatea Patriarhului Justinian, a Episcopului martir Veniamin Nistor, sacrificiul celor care au apărat Ortodoxia în vremuri dificile pentru Biserică și importanța icoanelor pentru creștini. Vernisajul expoziției foto-documentare va avea ca temă „Biserica ortodoxă din Banat în perioada regimului comunist”.

Joi, 27 aprilie, începând cu ora 17:00, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caran­sebeș, va avea loc cea de-a VIII-a ediție a festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea”, la care vor participa 12 coruri din Eparhia Caransebeșului, dar și din Timișoara și Orăștie.

Vineri, 28 aprilie, Casa de Cultură „Dumbrăvița” din comuna Marga va găzdui, începând cu ora 16:00, cea de-a XXXV-a ediție a festivalului corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici”, festival la care vor răsuna glasuri precum cele ale îngerilor, glasuri de copii și tineri iubitori de Hristos din Episcopia Caransebeșului.

Ediția a VIII-a a festivalului de poezie în grai bănățean „Cre­din­ță și Lumină” se va desfășura sâmbătă, 29 aprilie, în Sala de Cul­tură „George Suru” din Caran­sebeș, iubitorii de folclor, de poezie, de port popular și de tot ceea ce este tradițional și specific Banatului se vor putea bucura de o atmosferă unică în care credința este redată prin lumina elementelor etnografice enumerate mai sus.

Ultima zi din manifestarea cultural-spirituală a Zilelor Credinței și Culturii aduce pe scena sălii Casei de Cultură „George Suru” piesa de teatru „Mironosițele”, de Victor Ion Popa, interpretată de elevii Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caran­sebeș.