Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ziua Cinei celei de Taină

Ziua Cinei celei de Taină

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Marius Nedelcu - 14 Aprilie 2017

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Sfânta și Marea Joi la Catedrala Patriarhală din București de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. În această zi, credincioșii care au participat la sfânta slujbă au retrăit duhovnicește bucuria și folosul spiritual al instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină de către Mântuitorul Iisus Hristos.

Potrivit tipicului Bisericii Ortodoxe, ieri s-a săvârșit rânduiala Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu slujba Vecerniei zilei de vineri. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală din București, credincioșii prezenți au fost binecuvântați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, înconjuraţi de un sobor de slujitori. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. În cuvântul de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că, potrivit Sinaxarului Joii Mari, ieri s-a făcut pomenirea a patru mari evenimente: Spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani și vinderea sau trădarea lui Hristos de către Iuda Iscarioteanul. Dintre acestea, cea mai mare însemnătate pentru noi o are Cina cea de Taină, adică momentul instituirii Sfintei Euharistii.

Sfânta Euharistie este însăși viața Bisericii

„La Cina cea de Taină, noutatea pe care o aduce Mântuitorul Iisus Hristos este că identifică pâinea cu Trupul Său și vinul cu Sângele Său. Așa cum remarcă și Sfântul Ioan Gură de Aur, la sfârșitul serbării Paștelui iudaic, Mântuitorul Iisus Hristos instituie noul Paști, creștin, al cărui conținut este Însuși Hristos Domnul. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Paştile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi». La Cina cea de Taină nu se mai pomenesc trecerea prin Marea Roșie și nici venirea lui Mesia, pentru că Mesia a venit deja. Hristos este conținutul Paștelui nou, instituit la Cină, de aceea El spunea ucenicilor: «Am dorit mult să mănânc Paștele acesta cu voi înainte de Patima Mea». Desigur că Mântuitorul a serbat Paștele iudaic și în alți ani, dar acesta, de la sfârșitul vieții Lui pe pământ, avea ceva deosebit. Și anume, după celebrarea Paștelui iudaic a instituit noul Paști, când Hristos Domnul a spus: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi»; și «Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor». Hristos Domnul a anticipat moartea pe cruce din Sfânta și Marea Vineri, și Învierea din ziua întâi a săptămânii, de duminică”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Cina cea de Taină este deosebit de importantă pentru că Sfânta Euharistie este însăși viața Bisericii. Toate activitățile din Biserică se concentrează în mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

„Trupul Său și Sângele Său înseamnă viața Lui dăruită nouă. Viața Lui fără de păcat, iubirea Lui curată și sfântă, jertfelnică și neprefăcută se dăruiește celor care îl primesc pe El cu credință și cu dragoste. De aceea, Sfânta Taină a Euharistiei este centrul de viață al Bisericii. Sfânta Euharistie este Hristos Însuși, de aceea El spunea ucenicilor că «cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el». În Sfânta Euharistie ni se oferă iubirea jertfelnică a lui Hristos de pe cruce, dar și lumina, puterea și bucuria sfintei ­Sale Învieri”, a explicat Preafericirea Sa.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat rangul de protosinghel părintelui ieromonah Policarp Pârvuloiu, redactor ­coordonator la Departamentul Carte patristică al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, precum și părintelui ieromonah Simeon Cuțui, secretar la Sectorul exarhat al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. De asemenea, în semn de binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit credincioșilor prezenți iconițe care înfățișează Cina cea de Taină.

La Sfânta Liturghie din Joia Mare, se sfințește un Agneț, adică Trupul Domnului care se ­îmbibă cu Sângele Domnului Hristos, și se așază pe Sfântul Disc de pe Sfânta Masă până în a treia zi de Paști, când este pregătit în cadrul unei rânduieli speciale, și se păstrează apoi în Sfântul Chivot de pe Sfânta ­Masă a Altarului. Din acest Agneț, pregătit în mod special, se împăr­tășesc, în timpul ­anului, copiii, bolnavii și ­persoanele care nu pot participa la Sfânta Liturghie.