Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Apologia lui Iosif Mesiodax

Apologia lui Iosif Mesiodax

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 26 Feb, 2020

Între profesorii Academiei Domneşti de la Iaşi din secolul al 18-lea a fost şi Iosif Mesiodax, călugărul din a cărui Apologie aflăm că a fost unul dintre profesorii cei mai erudiţi şi cu vederi largi ai vremii sale. Exemplul lui Iosif Mesiodax este ilustrativ despre începutul predării cosmologiei moderne în învăţământul din sud-estul Europei şi Ţările Române, în care, cu toate rezistenţele, se împacă în acelaşi timp cu cosmologia teonomă ortodoxă.

Iosif Mesiodax s-a născut în oraşul dobrogean Cer­na­vodă, în anul 1725, şi a trecut la cele veşnice în Bucureşti, anul 1800, la vârsta de 75 de ani. Originea sa etnică este contro­ver­sată. Unii au spus că este român, alţii grec, iar alţii îl consideră bulgar. A fost un erudit de cultură greacă, care era pe atunci la modă în tot sud-estul european. A frecventat şcolile greceşti din Salonic şi

Smirna, unde a solicitat o bursă ca să-şi completeze studiile în Italia, care însă i s-a refuzat. După 1753, când a fost înfiinţată prima Aca­demie athonită şi a fost condusă de renumitul Evghenie Vulgaris, care îşi făcuse studiile în Occident, Mesiodax a frecventat şi această instituţie de înaltă cultură.

După plecarea sa din Muntele Athos, Mesiodax se găsea în anul 1756 în insulele Sifnos şi Mykonos din grupul Cicladelor, precum aflăm din „Apologia” sa. Tot din lucrarea sa aflăm că a fost şi la Atena. Visul său a fost să-şi perfecţioneze studiile la vestita Universitate din Padova, şi această dorinţă i s-a îndeplinit.

În anul 1765 vine în Moldova, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, şi a luat pentru întâia oară direcţia Academiei ieşene, domnul hotărând ca Mesiodax să predea filosofia. Imitându-i pe profesorii instituţiilor de învăţământ superior din Occident, şi-a inaugurat cursurile pronunţând două discursuri, unul referitor la mate­matică şi altul la filosofie, ştiinţe care îl pasionau. Pentru a fi de real folos elevilor săi, el voia să predea aceste discipline cât mai clar posibil, pe înţelesul tuturor, pentru ca respec­tivele cursuri să dea roade bune. În acelaşi scop, profesorul poliglot şi-a pregătit manualele cele mai adecvate, traducând în limba greacă, printr-o muncă asiduă, într-un interval de numai două luni, opera matematică a renumitului pe atunci matematician André Tacquet. Efortul depus pentru realizarea traducerii, precum şi clima mai aspră a capitalei Moldovei i-au zdruncinat însă sănătatea. Sfătuit de medicul său să se îngrijească mai atent, Mesiodax a abandonat în vara anului următor direcţia Academiei şi s-a retras în Ţara Ro­mâ­nească. După o odihnă de aproa­pe zece ani, probabil restabilindu-se pe deplin, el s-a întors în Moldova, unde reocupase şi Grigore Alexandru Ghica scaunul ţării, şi a cerut protecţia domnitorului. Dar aici, în loc de protecţie, i s-a dat, aproape forţat, direcţia Academiei ieşene, care, după plecarea lui Nichifor Theotokis, rămăsese fără con­du­cător. Gândindu-se la persecuţiile la care fusese supus predecesorul său, Theotokis, de către unii boieri conservatori, Mesiodax a ezitat. Primind însă, din partea eforilor, făgăduieli întărite şi cu jurământ că nu va fi stânjenit în nici un fel în opera sa, că va avea libertatea să predea ce va socoti bun şi folositor şi în limba în care va considera că va da roadele cele mai bune, a acceptat. Dar abia şi-a început cursu­rile, că s-a şi manifestat ostilitatea conservatorilor. Neplăcerile avute au fost atât de supărătoare, încât într-un interval de mai puţin de 6 luni a fost nevoit să-şi prezinte de trei ori demisia, care însă nu i-a fost acceptată. Mesiodax a luptat cu mult curaj împotriva curentului refractar, calomnios la adresa gân­dirii sale avansate şi şi-a apărat opiniile. Situaţia devenind insu­por­tabilă, nu a mai putut rezista şi s-a retras de la Academia ieşeană, dându-şi demisia, la care a anexat şi unele texte ale cursurilor sale, pe care le-a predat în clasă, semnate de elevii săi, ca să dovedească mai ales că în ele nu există elemente ateiste. Nu ştim unde s-a retras după ce i-a fost acceptată demisia pentru a doua oară. În anul 1777 se afla la Braşov. De acolo a plecat la Viena, unde a stat trei ani. Aici a scris „Apologia”, cea mai importantă operă a sa, care constituie o bogată sursă de informaţii biografice despre autor, despre gândirea avan­sată a acestui profesor şi conducător al Academiei Domneşti din Iaşi, dar, ceea ce este şi mai important, ea ne dezvăluie aspecte culturale şi sociale ale vremii din Moldova, deosebit de preţioase pentru istoria culturii noastre. În 1797 îl găsim ca simplu profesor la Academia din Bucureşti. Curând după această dată, în 1800, îşi va sfârşi viaţa la Bucureşti.

La începutul Apologiei, Mesiodax ne dezvăluie ce l-a determinat să scrie această operă de justificare şi apărare. Acest profesor cu vederi largi nu se gândeşte numai la înfiinţarea de şcoli, ci şi la dotarea lor cu manuale moderne, care să reprezinte ultimul cuvânt al ştiinţei secolului al 18-lea. El recomanda să fie adoptat, învăţat şi asimilat tot ce este nou. Oamenii secolului al 18-lea, spune Mesiodax, trebuie să completeze tezaurul lor cultural tradiţional, împrumutînd de la occidentali tot ce au ei bun şi util. El recomandă, pentru studierea noilor sisteme ştiinţifice şi filosofice, ca învăţaţii să traducă operele occidentale, iar oamenii bogaţi să contribuie la tipărirea lor. Din „Apologia” sa aflăm date nu numai despre gândirea sa avansată, dar şi despre preocupările sale intelectuale. Astfel, rezultă că Mesiodax avea o pasionată înclinaţie pentru ştiinţele pozitive, acordând o mare impor­tanţă matematicilor şi fizicii. El include în conceptul de filosofie şi mate­matica. Prezentând impor­tanţa matematicii, el arată că mate­matica se deosebeşte de celelalte ştiinţe, în special prin precizia sa, care reglementează mintea. Mate­matica stă la baza înţelepciunii şi îi ajută pe oameni să cunoască mai uşor adevărul. Ea pregăteşte calea pentru evoluția multor ştiinţe, care fără matematică nu pot face nici un pas, cum sunt: hidraulica, hidrostatica, mecanica, teoria mişcării, optica, astronomia, geografia, navi­gaţia, muzica şi multe altele. „Apologia” lui Mesiodax demon­strează preocupările astronomice şi cosmologice existente în Ţările Române în şcolile patriarhale şi Acade­miile Domneşti.

Citeşte mai multe despre:   Iosif Mesiodax