Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Chiriachi, muceniţa lui Hristos

Chiriachi, muceniţa lui Hristos

Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei - 07 Iul, 2020

Martirul sau mucenicul este un sfânt care şi-a dat viaţa pentru Hristos, mărturisindu-şi credinţa în El. Pe jertfa martirilor s-a zidit Biserica, de aceea în piciorul Sfintei Mese din Altarul bisericii se pun moaşte de martir. Mărturia lor stă la baza modelului creştin de mărturisire a lui Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al nostru. Apostolul Pavel spune despre ei: „Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11, 37-38). În evenimentul mărturiei lor se ascunde taina iubirii şi legăturii care-i uneşte pe toţi sfinţii mucenici, pe cei care au mărturisit şi pe cei care mărturisesc acum.

Din epoca persecuţiilor Bisericii de către împăraţii romani am moştenit cultul martirilor, născut ca o manifestare firească a credinţei creştine pe care mucenicii au mărturisit-o cu statornicie şi curaj şi s-au încoronat, pentru chinurile îndurate şi pentru moartea lor martirică, cu laurii cununii nemuririi şi a vieţii veşnice. Curajul martirilor i-a făcut pe mulţi păgâni să treacă la creştinism. „Sângele martirilor este sămânţa creștinilor”, scria Tertulian.

Între martirii creştini din epoca persecuţiilor romane este şi Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, pe care o sărbătorim în data de 7 iulie. Această muceniță este cinstită în mod deosebit în Eparhia Hușilor, întrucât Catedrala Episcopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși adăpos­teș­te un fragment din moaștele sale.

Sfânta Chiriachi s-a născut în secolul al 3-lea, în timpul împăratului Dioclețian (284-305), ca urmare a rugăciunilor făcute către Bunul Dumnezeu de părinții ei, Dorotei şi Eusebia, care până atunci nu au putut să aibă copii. Ea s-a născut într-o zi de duminică, de aceea părinţii ei au numit-o Chiriachi, pentru că în limba greacă Ziua Domnului, adică duminica, se spune Chiriachi. Părinţii au învățat-o de mică dreapta credință, fiind dăruită lui Dumnezeu.

Împăratul roman Diocleţian a declanşat cea mai grea persecuţie împotriva creştinilor din primele veacuri ale istoriei Bisericii. El a dat primul edict împotriva creștinilor la 24 februarie 303. Acesta consta în interzicerea adunărilor, dărâmarea locașurilor de cult şi obligarea creştinilor să apostazieze, în schimbul păstrării vieţii. Cine nu făcea acest lucru era martirizat. În aprilie, Dioclețian emite cel de-al doilea edict, care consta în arestarea episcopilor, preoților, diaconilor, exorciș­tilor și lectorilor, care, dacă nu apostaziau, erau uciși. La 27 septembrie 303 se dă cel de-al treilea edict, toți membrii clerului fiind obligați să apostazieze, iar dacă refuzau, erau uciși. În 304 se dă cel de-al patrulea edict, din inițiativa cezarului Galerius, declarându-se război creștinis­mului și aplicându-se pedepse foarte aspre. Mii de creştini au suferit martiriul în timpul acestor ani de persecuţii.

În acest context se întâmplă şi martiriul Sfintei Chiriachi. Când a declanşat persecuţia Diocleţian, ea avea vârsta de 16 ani, după cum aflăm din Vieţile Sfinţilor. De aici ştim că sfânta şi părinţii ei sunt denunţaţi că sunt creştini: „Deci, au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanțuri la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia. Acesta, cercetând-o pe frumoasa fecioară și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbu­tește s-o înduplece pe tânăra creștină să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei”. Acesta a hotărât să o judece într-un templu păgân. Înainte de a începe interogatoriul, „s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarian și-a aflat, acolo, moartea. Peste câtva timp, a venit un alt dregător care, aflând pe fecioară în temniță, a poruncit să se aprindă un foc mare și sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost apoi aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfin­țenia ei, se gudurau ca mieii. Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțe­legând că nimic nu izbutește, a poruncit ca sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar sfânta a cerut voie să se roa­ge. Și, după ce s-a rugat, i-a po­vă­țuit pe creștinii care îi urmaseră să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și ostașii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul și văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dum­nezeiesc, zicând: «Mergeți, fra­ților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu». Atunci, ostașii și cei care erau de față au crezut în Hristos”.

Moaștele sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creștini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a Episcopului Iacob Stamati al Hușilor, din secolul al 18-lea, mâna dreaptă a sfintei a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos și așezată în biserica Mănăstirii „Sfinților Apostoli Petru și Pavel” din Huși, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Hușilor, devenind ocrotitoare a acestei eparhii. De atunci, Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi este cinstită în mod deosebit în această episcopie în ziua ei de prăznuire, 7 iulie. În vechime, în această zi, mulţi creştini ortodocşi basarabeni veneau să o cinstească pe sfânta lor ocrotitoare. Să nu uite că, înainte de anul 1812, teritoriul canonic al Episcopiei Huşilor cuprindea şi sudul Basarabiei.

În prezent, creştinii se îndreaptă cu evlavie să o cinstească la 7 iulie şi să se roage pentru vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti şi să mulţumească Bunului Dumnezeu pentru darurile primite.

Să ne rugăm Muceniţei lui Hristos spunând: „Sfântă Mare Muceniţă Chiriachi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”. De asemenea, cu evlavie să-i cântăm: „Cu strălucirea curăţiei ai înflorit ca şi crinul cel din văi, cu mirosul de bună mireasmă al lui Hristos, Prealăudată Muceniţă Chiriachi, şi cu luminile dumnezeieştii cunoştinţe te-ai luminat, gonind stricăciunea rătăcirii cea nesuferită. Drept aceea şi noi prăznuim pomenirea ta, muceniţă”.

Citeşte mai multe despre:   Sf. Mc. Chiriachi  -   martiriu